Ce este creativitatea
Multi vorbesc despre creativitate. Par sa se extazieze in fata ei, sa o slaveasca. Noi, toti, admiram poetii, pictorii, designerii de moda pentru ca sunt creativi. Dar ce este, de fapt, acest minunat comportament care face ceva din nimic sau schimba ordinea lucrurilor existente? O privire neurostiintifica de la colaboratorul Psychologies, Dragos Cirneci.
Psychologies: Cum descriu neurostiintele creativitatea umana? Cum o explica?
Dragos Cirneci: Creativitatea trebuie vazuta drept un efect al reorganizarii creierului. Circuitele cerebrale se reorganizeaza ca urmare a expunerii la informatie noua, mai ales atunci cand inveti ceva. Creierul isi face mereu un update, mai ales in timpul somnului. Schimbarea mediului ajuta la a fi creativ.
Dar depinde ce intelegem prin schimbarea mediului. Daca vorbim despre o schimbare in sens negativ, nu este stimulata creativitatea. Un mediu pe care nu il poti controla, in niciun caz nu creste creativitatea. Intr-un lagar de concentrare nu poti vorbi despre creativitate.
Omul are nevoie de un mediu pozitiv si stimulant. E nevoie de o oarecare provocare pentru a te face mai creativ. De obicei nu esti creativ asa, la comanda. Dar putem stimula creativitatea, daca schimbam mediul.
Exista studii care arata ca, daca pleci din tara circa doua-trei luni, dupa ce te intorci acasa, multe din lucrurile pe care inainte le vedeai intr-un fel, le vei vedea altfel. Informatia pe care ai invatat-o in cele doua-trei luni de distanta, s-a reorganizat in mintea ta cu cea care era deja acolo.
Aceste reorganizari au ca efect secundar schimbari de optica. La informatie noua, faptul ca tu vezi altfel lucrurile. Sunt anumite tipuri de mediu care stimuleaza creativitatea. De exemplu, s-a observat ca e bine sa fie vopsita in albastru camera de lucru.
Sa fie inalta, sa aiba bolta, sa nu aiba tavanul jos, pentru ca, in acest caz, individul devine doar vigilent, focusat pe detalii si cautarea greselilor. E preferabil sa aiba geamuri mari, cu vedere larga… Nu catre blocul de vizavi sau alta cladire; sa vezi verdeata, nu beton etc.
Dar sunt si lucruri care s-au dovedit gresite. De exemplu, brainstorming-ul. S-a constatat in ultimii ani ca nu prea stimuleaza creativitatea. Se mai spune ca in grup esti mai creativ decat individual. Iar nu e adevarat.
In orice demers de grup, de obicei, castiga cel care e mai vorbaret. Ceilalti, daca sunt mai conformisti din fire, se raliaza la parerea emisa de acel individ, indiferent de ceea ce aveau in cap.
Toate studiile arata ca o idee iese mai bine cand o generezi tu si apoi o expui validarii publice. In brainstorm, oameni aliniaza propriile idei la curentul dominant de opinie a grupului. Se mai credea ca nu trebuie sa-l contrazici pe cel care emite o idee (acesta fiind un principiu clasic de generare de idei in timpul unui brainstorm).
De exemplu, intr-un sfert de ora punem pe flipchart, pe o tema anume, tot ce ne trece prin cap fara a evalua ideile. Dar nu e eficient deloc. Faptul ca exista o oarecare provocare, un challenge al ideii pe care tu o emiti, asta face bine creativitatii.
Te stimuleaza sa dai mai mult. Faptul ca tu poti spune toate prostiile din lume, si nimeni nu te corecteaza, ajuta cel mult la volumul de idei, dar nu la creativitatea propriu-zisa. Poti emite o gramada de idei, dar din acestea trei sferturi sunt prostii si va trebui sa le dai „Delete“ ulterior.
De aceea, e mai bine sa generezi idei singur si dupa aia sa le verifici intr-un cadru de grup, care sa intervina contestand o parte din acestea, ca sa ai ocazia sa te corectezi, sa imbunatatesti, sa slefuiesti.
Cum se poate stimula individual creativitatea?
D. C.: Incercand sa te expui la medii cat mai diferite si la informatie si activitati care nu fac parte din activitatile tale obisnuite. Ceva care sa fie altfel decat obiceiurile tale rutiniere.
De exemplu, daca esti inginer, incearca cumva sa citesti si chestii din biologie sau din psihologie, gastronomie, de exemplu. Incearca sa adopti principii din acea disciplina aplicabile la a ta. Asta poate genera creativitate. Sunt si mici exercitii care duc la stimularea creativitatii.
Daca ai poza unei biciclete, incearca sa decupezi fiecare teava, fiecare element al bicicletei si sa nu o vezi ca fiind ceea ce este (ghidonul, de exemplu), ci sa vezi si o alta utilitate a acelui element. Sa o scoti din contextul ei functional si sa ii cauti si alt gen de utilizare.
Asta poate genera momente de creativitate. Nu stiu daca acei indivizi vor si ramane creativi pe termen lung, nu am citit studii care arata daca oamenii aceia raman in mod stabil mai creativi decat altii. Doar ca, pe moment, ei sunt mai creativi.
Exista un peak biologic, o culme a creativitatii? O varsta anume?
D. C.: E in functie de domeniu. In ocupatiile bazate pe vizual, cu cat esti mai tanar, cu atat mai bine! In adolescenta si prima tinerete, se inregistreaza un peak al acestui tip de creativitate artistica si mai ales vizuala.
Dar daca vorbim despre un domeniu stiintific sau tehnic, atunci e nevoie cam de opt-zece ani de stat in acel domeniu si de „tocit“, ca sa poti scoate ceva deosebit.
Daca vorbim de descoperiri stiintifice sau tehnice, e nevoie de un numar mai mare de ani, asa ca nu prea gasesti la nivelul adolescentei mari idei din stiinta si tehnica. Sigur, exista elevi de liceu care fac descoperiri in IT, au brevete pe inventii.
Sunt foarte tineri. Acest fapt se explica prin aceea ca software-ul este un limbaj de programare, o suita de algoritmi care pot fi mixati, optimizati etc. Diversele aplicatii software nu sunt, insa, descoperiri stiintifice si nici tehnice.
Crearea PC-ului poate fi numita descoperire tehnica sau crearea unui limbaj de programare. Aplicatiile software si designul de site nu sunt descoperiri, ci aplicatii ale unor descoperiri deja existente.
Faptul ca un adolescent ia o diploma de inventie pentru o aplicatie software, este similar cu talentul la muzica a lui Mozart care se manifesta inca din copilarie. Poate fi numita creativitate, insa nu la nivelul descoperirilor de care vorbeam.
Au ei un creier biologic diferit de al mediei oamenilor?
D. C.: Sunt creiere care au anumite zone mai mult interconectate. Zone de asociere, in care se asociaza mai multe simturi sau simturi cu miscari etc. Zona numita „girus angular“, situata la confluenta intre parietal, occipital si temporal, in spatele urechii, sus.
Cei care sunt mai interconectati in zona aceasta, sunt, in general, oameni mai creativi pe partea artistica sau vizuala, nu neaparat tehnica sau stiintifica. Zona aceea se activeaza in cap cand procesezi, intelegi, generezi o metafora.
La oamenii de acest gen sunt mai frecvente si sinesteziile. La ei, un ton muzical are o anumita culoare, de exemplu. Sau un miros are un anumit sunet etc. Aici se produc confluente intre simturi. Dar ei se nasc astfel, cu un astfel de creier.
Deci au un avantaj genetic?
D. C.: Da, dar numai cand vorbim de partea artistica. Daca vorbim de creativitate stiintifica, acolo probabil ca e implicat un alt gen de creier. Aici au avantaje oamenii care au acest tip de creier, mai interconectat.
Dar, in plus, sunt si foarte capabili de efort si concentrare pe o tema anumita. In domeniul stiintific si tehnic, nimic nu prea apare spontan. Chiar daca ai la un moment dat un insight, acel insight ti-a venit dupa o lunga perioada de studiere a diverselor variante posibile din domeniul tau.
Acest fapt se intampla pentru ca sunt domenii care cer mai multa structura decat altele. In arta, in literatura, e nevoie de o anumita „destructurare“ pentru a fi creativ.
Creativitatea este, de fapt, un fenomen entropic. Aduci dezordine intr-o structura deja existenta. Apar multe lucruri noi, unele sunt lipsite de valoare, altele sunt lucruri valoroase.
Din pacate, majoritatea sistemelor de invatamant din lume distruge creativitatea. Scoala tinde catre structurarea intelectuala a copiilor fara sa le stimuleze creativitatea. Asta face scoala, dar si parintii, care ii invata pe copii sa se comporte conform normelor lor, a meseriei lor, traditiilor satului, orasului in care traiesc.
Conform regulilor si pattern-urilor sociale in care, la randul lor, au fost crescuti. Si atunci, ei incearca sa duca mai departe acest gen de pattern transmitandu-l si copiilor.
„Eu am vrut sa ma fac doctor, asta vei deveni si tu…“, „aia nu se spune asa, aia nu se face asa…“. Daca un copil isi spune punctul de vedere cu privire la ceva din universul acesta, e bine sa il incurajezi, nu sa il corectezi.
Exista mai multe tipuri de creativitate?
D. C.: Evident! Si in acest domeniu, ca in multe altele, noi, oamenii, tindem sa generalizam. As vrea sa ne oprim putin asupra acestui aspect deosebit de important. As spune ca o piedica importanta in calea studiului creativitatii este semantica. Sensul cuvintelor pe care le folosim cand definim un fapt, un comportament uman.
Noi, oamenii, grupam intr-o anumita categorie foarte multe lucruri. Ni se pare ca, automat, tot ce seamana cu ceva existent deja, din acea categorie, intra tot acolo, in creuzetul comun, unit de sensul asemanator pe care il au lucrurile la nivel lingvistic.
Dar categorizarea este un mare dusman al creativitatii si definitiei acesteia. Ideea este sa introducem si diferentiatori, nu doar elemente comune, in teoriile noastre cu privire la diverse comportamente omenesti. Pentru ca, atunci cand faci o generalizare, risti sa lasi deoparte niste elemente si sa gresesti.
Elementele diferentiatoare ne spun daca plasarea in acea categorie este legitima sau nu. Oamenii tind sa suprageneralizeze, pentru ca gandim categorial in tot ce facem. Limbajul pune mari probleme atunci cand studiem ceva. Pentru ca noi nu gandim in cuvinte atunci cand cream ceva.
Dar mai exista forme de expresie si in afara limbajului. Poti avea revelatii sub forma unor imagini vizuale, de exemplu.
Este celebru cazul lui Kekulé, care a visat intr-o noapte un sarpe care isi inghitea coada si astfel a descoperit formula benzenului. Elementele vizuale faciliteaza mai usor creativitatea decat cele verbale, care de obicei o limiteaza.
Nu doar impiedica dezvoltarea creativitatii. Limbajul este o piedica pana si in stiinta! In psihologie este o mare piedica. Oamenii au inventat diverse concepte si fiecare pune in acele concepte tot ce il taie capul. Dupa care uita ce au pus acolo. Sa iti dau un exemplu: chestionarele de personalitate.
Avem concepte care au facut cariera: „anxietate“, „stima de sine“, „introvert“… Toate acestea se masoara, dand oamenilor sa raspunda la o lista de intrebari iar ei trebuie sa spuna in ce masura se regasesc in ele.
Daca te uiti la semantica acelor intrebari, vei vedea ca intrebarile de pe chestionarul cu anxietatea sociala sau de performanta sunt, in buna masura, aceleasi cu cele de pe chestionarul despre stima de sine, sau cu cele din chestionarul despre introversiune, sau neuroticism.
Si, intr-un studiu, daca tu administrezi diverse chestionare la aceiasi subiecti, ies corelatii mari intre aceste concepte psihologice – adica cei cu scoruri mari la anxietate de performanta au si scoruri mari la introversiune si scoruri mici la stima de sine.
Dar e normal sa iasa, pentru ca ele sunt, de fapt, cam acelasi lucru. Ignorand acest aspect, ajungi sa spui ca o trasatura de temperament de tip „introversiune“ sau de personalitate ca „stima de sine“ te predispune sa dezvolti o boala ca „anxietatea“.
Deci, faci o inferenta de tip cauzal. Dar ele doar coreleaza statistic, pentru ca sunt cam acelasi lucru din punct de vedere semantic. Ele nu sunt entitati psihologice reale, ci constructii semantice care, in capul oamenilor, sunt relationate una cu alta. Dar numai in mintea si in asteptarile lor.
