Ce este egoismul bun?

Egoismul este uneori o etichetă pe care le-o lipim pe frunte celor din jur sau o acuză care ni se aduce nouă. Dar să fii egoist este chiar indicat! Psihoterapeutul Rodica Mateian ne spune ce este egoismul bun și, mai ales, în ce doză.

 

Egoismul este „preocuparea, atenția exagerată față de propria persoană și de interesele personale, în dauna intereselor colectivității“.

Cu alte cuvinte, atunci când vorbim despre egoism ne referim, în general, la un comportament care se manifestă în context social, dar el nu își aduce contribuția social, ci strict individual.

Citește și:

Banii sunt ca sexul. Uneori, se termină prea repede

Ai un scenariu de viață? Află ce este și cum îți influențează alegerile

Alfred Adler spunea că dorința cea mai mare a omului este de a aparține și apoi de a contribui în context social. Din acest punct de vedere, egoismul se referă la faptul că individul nu contribuie social, ci se folosește de relațiile sociale în scop strict personal.

Astfel, comportamentul egoist se opune noțiunii de interes social și, mai mult, se folosește de interesul social al celorlalți în scopul interesului propriu lezându-i sau provocându-le insatisfacții, suferințe, frustrări sau traume.

Egoismul presupune cunoașterea foarte exactă a nevoilor proprii, precum și a resurselor exterioare la care are acces individul,  lipsa de empatie față de nevoile celorlalți și capacitatea de a mișca lucrurile în scop propriu .

 

Când așteptările proprii sunt prea mari

Este foarte ușor să punem eticheta de „egoist“, dar, de multe ori, o facem gratuit sau exagerat bazându-ne pe percepția noastră subiectivă, poate chiar egoistă, atunci când cineva nu ne face pe plac sau nu vine în întâmpinarea dorințelor sau așteptărilor noastre.

Dacă îl numim pe celălalt „egoist“ bazându-ne doar pe ce nu a îndeplinit în raport cu noi, atunci e bine să ne întrebăm care este nevoia noastră. Care este scopul pentru care avem nevoie să ne împlinească nevoile?

Pentru că nu găsim în noi resursele necesare? Poate nu știm care ne este valoarea dacă nu e validată continuu de alții?

Cel mai probabil, așteptările noastre sunt exagerate și concluziile pripite dacă numim pe cineva „egoist“ și argumentele se referă la comportamentul lui strict în raport cu noi și la nevoia noastră neîmplinită, dar comportamentul său nu este similar în context diferit: social, familial etc.

 

Portretul unui egoist

În primul rând, observăm lipsa interesului social legat de familie, muncă, prieteni, și un interes exagerat pentru propria persoană și propriile scopuri.

Egoiștii au scopuri foarte bine definite, o capacitate impresionantă de a-i manipula pe ceilalți în favoarea lor, pentru a-și atinge scopurile.

Sunt preocupați strict de persoana lor, nu au capaciatea de a empatiza cu ceilalți, nu țin cont de nevoile altora. De asemenea, ei au tenacitatea de a folosi orice resursă exterioară, materială, umană, psihologică în interesul propriu, fără a avea remușcări sau sentimente de vinovăție atunci când cei folosiți se simt lezați.

Consideră că li se cuvine totul, în mod absolut. Odată ce scopul a fost atins, „părăsesc“ scena pentru a se concentra pe următorul scop.

În viața de cuplu, un partener egoist îl determină pe celălalt să se mulțumescă cu foarte puțin, cu lipsa de afectivitate și de empatie, cu indiferență și neimplicare.

În sfera muncii, egoiștii sunt cei pentru care „scopul scuză mijloacele“, iar în sfera socială și a prieteniei adesea au prieteni doar de conjuctură, în funcție de resursele pe care aceștia le aduc în folosul egoistului.

 

Egoismul bun…

… ne ajută să funcționăm sănătos, fizic și mental. Cea mai simplă explicație a „egoismului bun“ e dată de însoțitorii de zbor: „În primul rând, vă puneți masca de oxigen dumneavoastră și abia după aceea ajutați și copilul sau vecinul“.

Egoismul bun înseamnă să îmi cunosc foarte bine limitele și resursele, să discern între nevoia mea personală și nevoile grupului din care fac parte, să găsesc căile potrivite prin care să păstrez echilibrul între nevoi, fără a-i leza pe ceilalți și fără a mă leza pe mine.

Egoismul bun are în vedere satisfacerea nevoii personale pentru a ne proteja de eventuale abuzuri, fizice sau emoționale, pentru a funcționa în armonie cu sine și cu ceilalți, de a avea respect pentru propria persoană și pentru ceilalți.

 

Cum să ne cultivăm egoismul bun

Cum spuneam anterior, în primul rând, e necesar să ne cunoaștem resursele și limitele pe care le impunem și le respectăm în raport cu ceilalți.

În al doilea rând, să acționăm întotdeauna cu fermitate și bunătate când cineva încercă să ne invadeze spațiul personal, să ne abuzeze sau să ne folosească.

Apoi, să identificăm din timp orice nevoie pe care o dorim împlinită din exterior și să înțelegem de ce ne dorim asta, care sunt resursele interioare pe care le putem accesa în acest sens sau care sunt metodele pozitive prin care putem obține ce ne dorim în spiritul bunului simț comunitar.

Desigur, dezvoltarea personală și psiho-clarificarea cu ajutorul unui psihoterapeut ne ajută să ne cunoștem în profunzime, ca indivizi, stil de viață, resurse, limite, vulnerabilități și puncte forte.

Egoismul bun înseamnă, până la urmă, să fim buni cu noi înșine în context social, să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem.

 

Granița dintre egoismul bun și egoismul rău

Dacă privim egoismul ca pe o scală, în funcție de intensitatea sa, avem la ambele capete niște defecte. Lipsa totală de egoism, altruismul perfect, devine, și el, un defect când uităm total de sine și ne punem mereu în slujba altora; sau aparentul altruism care apare pentru a obține în mod egoist valorizarea socială.

De asemenea, egoismul de intensitate ridicată devine un defect, care îl condamnă pe individ la izolare, frustrări, deprimare. Limitele sunt necesare în ambele direcții și diferă în funcție de individ.

Între egoismul bun și cel rău, limita este dată de felul cum se simte fiecare în raport cu ceilalți și în raport cu sine. Pe măsură ce egoismul capătă nuanțe negative, apar frustrările, așteptările nerealiste de la ceilalți, stima de sine scăzută, sentimente de inferioritate care pot fi mascate prin comportamente din ce în ce mai egoiste.

 

Egoismul și personalitatea

Egoismul, fie el „bun“ sau „rău“, se for-mează în primii cinci-șapte ani de viață. Încă de la naștere sau chiar înainte de naștere, deținem informațiile și resursele care ne ajută să ne satisfacem nevoile de bază de la cei din jur: mama și tata, frații și surorile, apoi, mai târziu, de la grădiniță și școală.

Modul în care reușim să obținem ceea ce ne dorim va fi definitoriu pentru copilul care devine adult. Dacă am obținut mereu totul de la ceilalți, în orice condiții, fiind tratat ca centrul universului, cu cele mai bune intenții, bineînțeles, în combinație cu un stil parental prea protector, și fără prea multe interacțiuni sociale care să dezvolte interesul social de la cele mai mici vârste, avem toate premisele să dezvoltăm un comportament egoist negativ.

Însă, dacă am dobândit din primii ani încredere în sine, autonomie și autocontrol, în paralel cu un interes social sănătos, valori sociale și morale, într-un mediu parental bazat pe egalitate și respect reciproc, avem premisele să dezvoltăm un comportament egoist pozitiv, adică respect de sine.

 

Cum să ne creștem copiii

Richard Dreikurs spunea „să ne creștem copiii pentru viață, nu să-i ferim de ea“. În acest sens trebuie să le dezvoltăm copiilor, în paralel, interesul social și încrederea în sine.

Copiii au nevoie, de mici, să-și dezvolte propriile mecanisme de auto-control și stimă de sine, să se simtă capabili să facă față provocărilor vieții apelând la resursele proprii înainte de a cere ajutorul sau de a aștepta ajutorul celorlalți.

Un copil care are curajul să încerce și care este capabil să facă față eșecului găsind resurse proprii pentru a încerca din nou, împreună cu cei din jur și nu ajutându-se de ei, va deveni un adult echilibrat psiho-emoțional și nu va adopta comportamente excesive de tip egoist sau pleaser (cel care le face pe plac celorlalți pentru a fi acceptat). Un copil crescut în egalitate și respect reciproc va deveni un adult care va opera cu aceleași principii.

Rodica Mateian este psiholog, psihoterapeut adlerian și specialist în psihoterapia adicțiilor, membru al Institutului de Psihologie și Psihoterapie Adleriană din București, al Colegiului Psihologilor din România, Bucharest Therapy&Education Center, contact@btcentcer, tel.: 0757.577.997

Foto: Shutterstock