Ce ne determină să acordăm încredere unor necunoscuți

Mulți dintre noi sunt reticenți în fața necunoscuților pe principiul „paza bună…'. Și totuși, în unele persoane, chiar și necunoscute, alegem să avem încredere. Sau, cel puțin, asta ne inspiră. Iată de ce.

Citește și:

De ce este limbajul corpului un aliat de incredere

Ce trăsături au persoanele care caută în mod constant validare

Studiile au demonstrat că deși este o atitudine vigilentă să nu ai încredere oarbă în necunoscuți, reacționăm diferit la vederea lor. Unii ne inspiră neîncredere, pe când altora… le-am da o șansă.

Este vorba și aici de prima impresie sau atracția, indiferent de natura ei, față de anumite persoane. Iar reacțiile noastre se datorează, de cele mai multe ori, experiențelor personale.

În trecutul nostru există persoane cu care am avut conflicte, neplăceri sau care ne-au înșelat încrederea.

Pe acestea le putem asocia fizic cu persoane abia întâlnite sau complet necunoscuți. Iar dacă din experiențele trecute ne e clar cum arăta un profesor foarte autoritar sau un fost iubit infidel, să ne imaginăm câte multe astfel de persoane au trecut prin viața noastră, au lăsat o impresie, iar acum nu ne mai amintim cu ușurință de experiența sau persoana respectivă.

Totuși, creierul nostru a înregistrat informația și o păstrează sub formă de „semnal de alarmă'. Totodată, informațiile pe care le primim despre o persoană (chiar dacă nu avem direct nicio experiență cu ea), dacă sunt venite din partea unei persoane apropiate sau investite cu încredere, capătă greutate.

Mai departe, vom asocia trăsăturile persoanei respective cu informația primită. Așadar, dacă suntem avertizați să nu avem încredere în ea, creierul va crea o mică hartă stimul-răspuns, iar altă persoană cu trăsături similare, fără să știm de ce, nu ne va inspira încredere.

Tot cercetătorii asociază această programare cu răspunsul la stimul obținut de Pavlov în experimentele sale.

Ei spun că deși câinele era dresat să saliveze la auzirea unui anumit clopoțel, știind deja că urmează să primească mâncare, condiționarea se păstrează, chiar dacă la un  nivel mai redus, indiferent de clopoțelul pe care câinele îl va auzi.

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Ce ne determină să acordăm încredere unor necunoscuți
Ce ne determină să acordăm încredere unor necunoscuți

Mulți dintre noi sunt reticenți în fața necunoscuților pe principiul „paza bună…”. Și totuși, în unele persoane, chiar și necunoscute, alegem să avem încredere. Sau, cel puțin, asta ne inspiră. Iată de ce.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste