Ce putem face noi pentru ca psihoterapia să fie eficientă

Pentru ca psihoterapia să fie eficientă, rezultatele ei nu depind atât de înzestrarea terapeutului ales cât de noi însene. Iată câteva sfaturi utile.

Citește și:

Capcanele emoționale care îți afectează viața

Ce blocaje au oamenii care vin la psihoterapie

Psihoterapia și ședințele de psihoterapie reprezintă unul dintre cele mai de preț daruri pe care ni le putem face nouă însene sau celor dragi. Este un semn că încercăm să ne înțelegem mai bine, să ne regăsim, să căpătam o mai mare coerență asupra istoriei noastre de viață, sa evoluăm.

Un dar menit să ne ajute să vedem aportul experiențelor trăite, să înțelegem cum vulnerabilitățile noastre ne-au condus uneori spre eșec în relații și poate spre nefericire.

Deseori avem nevoie de sprijin pentru a ne reclădi, pentru a ne recăpăta starea de bine, încrederea și siguranța în noi și în relații. Iar acesta poate veni atât din partea psihoterapeutului cât și a contextului social și relational în care trăim.

Psihoterapia este un proces complex, de durată, în care apar mereu informații noi, care îl amplifică și care sunt de ajutor în ordonarea pieselor unui puzzle imens.

Cel mai important element, spun studiile, cu un impact covârșitor în acest proces, este relația terapeutică.

Aceasta se construiește treptat și înseamnă siguranță, încredere, deshidere și onestitate, iar psihoterapeutul este partenerul și ghidul nostru în acest proces.

El ne ghidează atenția către anumite aspecte din noi sau din trecutul și prezentul nostru, este cel care are cunoștințele și pregătirea necesară pentru a ne ușura drumul parcurs. Este cel care ne ajută să construim și dezvoltăm propriile resurse de care să ne folosim ulterior.

Iar noi, în ipostaza de client, avem un rol esențial în parcurgerea acestui drum și este important să ținem cont de acest lucru, pentru a fi mai aproape de ceea ce ne dorim.

În primul rând, trebuie să avem așteptări realiste, să ne asumăm schimbarea, să contribuim activ la setarea și urmărirea obiectivelor terapeutice, să ne implicăm cât mai activ în proces și să înțelegem că schimbarea nu înseamnă doar să renunțăm la anumite lucruri ci și să dobândim unele noi.

 

Învață să ai așteptări realiste

Psihoterapia este un proces complex întrucât lucrează cu cel mai complex sistem din univers. Astfel, psihoterapeuții nu pot oferi întotdeauna, cu precizie, o estimare a timpului în care problema sesizată de client s-ar putea atenua sau rezolva. Avem nevoie de răbdare cu noi, cu progresul pe care îl facem.

Este dificil să schimbăm peste noapte mecanisme care au funcționat timp îndelungat într-un anumit mod, iar înțelegerea acestor aspecte aduce cu sine atât relaxarea cât și motivația de a continua.

Progresul este uneori mai rapid, alteori mai lent, iar schimbarea se întamplă cu urcușuri și coborâșuri.

Să luăm spre exemplu un cuplu care, după câteva ședințe de psihoterapie de cuplu, poate găsi o modalitate prin care certurile să fie reduse semnificativ, acest lucru neînsemnând că toate problemele din relație au fost rezolvate.

Din acest motiv, la o nouă ceartă, o recădere, pot fi foarte dezamăgiți de ei și de progresul lor. Această dezamăgire este rezultatul unor așteptări nerealiste atât de la proces cât și de la ei înșiși. Este important să avem răbdare și grijă cu noi pe acest drum.

 

Momentele neplăcute

Un alt aspect de care este bine să ținem seama este că psihoterapia nu este întotdeauna un proces plăcut.

Din contră, sunt momente dificile, dureroase, în care suntem confruntați cu istoria noastră de viață, sau cu comportamentele și consecințele acestora, informații greu de dus uneori.

Dar ele fac parte din ceea ce suntem noi și doar confruntându-ne cu aceste părți dureroase și acceptându-le, putem merge înainte și schimba prezentul.

 

Asumarea schimbării

Uneori, mergem la psiholog datorită unor probleme de relaționare, dar așteptările noastre sunt ca ceilalți să se schimbe și noi doar să fim înțeleși sau validați.

Deseori nu acceptăm că schimbarea începe cu noi. Fie ne dorim ca partenerul să facă lucrurile mai bine, părinții să ne accepte și înțeleagă altfel decât au făcut-o în toți anii de până acum, etc.

Deși suntem conștienți că noi suntem cei care am avut înțelepciunea de a apela la psihoterapie, ne simțim frustrați de faptul că „tot noi' trebuie să „facem lucrurile să meargă'.

Desigur că ne dorim ca cei din jurul nostru să facă lucrurile mai bine și să contribuie și ei activ la schimbare, ne dorim ca îmbunătățirea relațiilor să vină mai ușor, cu un efort mai mic depus din partea noastră.

Dar e nevoie să acceptăm că în realitate, dacă ne dorim o schimbare, aceasta stă în controlul nostru.

Schimbarea noastra, asumată, va avea cu siguranță efecte și la nivelul relațiilor apropiate și va determina, la rândul ei, alte schimbări.

 

Implicarea în procesul terapeutic

Atunci când alegem să facem psihoterapie, separat de întâlnirea din cabinert (care poate avea loc fie o dată, fie de două ori pe săptămână) este important să fim activ implicați în proces. Să încercăm să ne observăm comportamentele, gândurile, emoțiile.

Să observăm în viața noastră reală temele pe care le-am discutat și să încercăm să le punem în practică cât mai des. Ne pot ajuta un carnetel sau o notiță pe telefon în care să scriem cât mai multe informații pe care dorim să le discutăm la ședințele de terapie.

În unele situații, clienților le sunt recomandate temele pentru acasă. Sunt de mare ajutor în tot procesul, dar dacă acestea sunt resimțite ca fiind inconfortabile, este important să discutăm acest lucru, pentru a alege împreună cu psihoterapeutul cea mai potrivită varianta.

Este important să găsim varianta care funcționează cel mai bine pentru noi și care ne ajută cel mai mult în a face schimbările pe care ni le dorim.

În psihoterapie căutăm adesea să schimbăm tiparele disfuncționale, ceea ce faceam și nu ne aducea un beneficiu, dar în același timp, este important să știm că schimbarea înseamnă și adăugarea unor resurse noi în viața noastră.

Poate activități noi, timp alocat diferit, relații noi, etc., iar acestea ne pot susține în acest proces pe alocuri dificil în care suntem implicați.

De Irina Calomir, psiholog, pihoterapeut de cuplu si familie, expert si trainer wellbeing

www.irinacalomir.ro

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Ce putem face noi pentru ca psihoterapia să fie eficientă
Ce putem face noi pentru ca psihoterapia să fie eficientă

Pentru ca psihoterapia să fie eficientă, rezultatele ei nu depind atât de înzestrarea terapeutului ales cât de noi însene. Iată câteva sfaturi utile.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste