Ce facem pentru dezvoltarea noastra personala

Cu atatea carti de  self help, articole si filmulete motivationale, firesc, ne-am intrebat: ce sa facem, concret, pentru dezvoltarea noastra personala? Trei cititoare ne-au impartasit din experientele lor emotionante.

 

Andreea, 35 ani – „Niciodata nu am avut o asemenea intensitate a emotiilor

Am citit tot felul de carti, am mers la terapie individuala si de grup, am fost la diferite conferinte sau seminarii, dar asupra mea cel mai mare impact l-au avut constelatiile familiale.

Stiam ce se intampla la un astfel de workshop, voiam sa ma inscriu la cel recomandat de o prietena, dar cum nu eram intr-o situatie prea buna din punct de vedere financiar, am renuntat.

Cu cateva zile inainte de a incepe, am primit, ca prin minune, niste bani. Am sunat si am ocupat ultimul loc, in conditiile in care cineva renuntase pe ultima suta de metri. Universul conspirase in favoarea mea.

Tema pe care eram hotarata sa o lucrez era legata de relatiile de cuplu, insa, din discutiile de debut cu facilitatorul, nu stiu cum se face ca am ajuns la decesul mamei male, care survenise in urma cu zece ani si pe care crezusem ca l-am depasit.

Dar se pare ca am un doctorat in bagatul sub pres si reprimarea emotiilor. O persoana m-a reprezentat pe mine, una pe mama mea, una – partea mea sanatoasa si una – partea mea traumatizata.

Eram atrasa de latura suferinda, dar tindeam si catre sanatate emotionala. Cea care o reprezenta pe mama mea, spunea ca se simte foarte vie si prezenta in viata mea. Cum mama murise brusc, nu apucasem sa imi iau ramas bun de la ea ori sa inchei cumva relatia.

Asa ca, in timpul exercitiului, facilitatorul a dat la o parte granita simbolica dintre viata si moarte si am putut sa-mi imbratisez mama (pe cea aleasa de mine sa o reprezinte), sa o mangai, sa o sarut, sa imi iau adio, timp de cateva minute, pana cand acea granita a separat din nou, definitiv, cele doua lumi.

Niciodata nu am avut o asemenea intensitate a emotiilor, am plans pana la epuizare, nu mai vedeam de lacrimi, am racnit si, pentru prima data dupa zece ani, mi-am scos la suprafata durerea.

Atunci s-a declansat acel proces al doliului pe care eu nu il parcursesem; in timp, constelatia a lucrat, am putut sa ma uit la poze cu mama, la un filmulet si sa imi accept cu adevarat familia asa cum este ea acum, fara ea…

 

Ana, 29 ani – „Am multe sa descopar si sa dezvolt in mine

 „Eram intr-o pasa proasta si nu prea eram convinsa ca drumul pe care l-am ales era cel pe care doream cu adevarat sa merg.

Asa ca am decis sa incerc dezvoltarea personala alaturi de alte 12 persoane. La inceput mi-a fost greu sa ma deschid sufleteste, mai ales ca eu sunt o fire extrem de rigida, insa jocurile de inceput, facute cu colegii de grup, m-au ajutat incet sa ma relaxez.

A ajutat bineinteles si cea care conducea grupul, care a usurat tranzitia tuturor, de la niste oameni care venisera fara nicio agenda clara in acel loc, la persoane capabile sa puna punctul pe «i» in legatura cu ceea ce doresc sa schimbe la ei insusi, daca doresc sau nu sa se cunoasca cu adevarat.

Au urmat luni intregi in care schimbarea era atat de vizibila, incat nu ma mai recunosteam in oglinda – chiar si cei din jurul meu au observat asta.

Erau zile in care eram atat de fermecata de ceea ce descopeream in weekenduri, incat nici nu ma puteam concentra asupra altui lucru decat asupra propriei mele persoane pe tot parcursul saptamanii ce urma.

Nu spun ca era un lucru rau, doar ca era neobisnuit pentru mine. Am ajuns sa ma destainui grupului si sa fiu cu adevarat eu dupa mult timp.

In cadrul dezvoltarii personale, langa niste oameni remarcabili, cu care am creat o relatie intima in adevaratul sens al cuvantului, mi-am gasit calea.

Acum pot sa spun cu zambetul pe buze ca, da, am ales drumul cel bun, si inca nu am terminat, intrucat fac terapie individuala. Am multe sa descopar despre mine si sa dezvolt in mine!

 

Irina, 33 ani – „Mi-a oferit perspective noi

„Acum cateva luni, am incheiat un sir de opt sedinte de terapie de grup. Nu stiu daca m-au schimbat, in adevaratul sens al cuvantului, ci mai degraba cred ca mi-au oferit perspective noi, care m-au facut sa explorez mai mult, doar ca de data asta in alt sens, spre interior, spre mine.

Am invatat sa ascult ce spun altii, dar, cel mai important, am invatat sa ascult ce spun, ce imi doresc, ce iubesc eu. Am mai invatat ca nu trebuie sa am mereu dreptate, ca pot sa ma insel, ca pot sa gresesc si, cu toate astea, sa fiu fericita.

Am invatat sa ma plac si sa ma iubesc pentru ce sunt. Am invatat ca pot sa accept, fara sa ma doara, iubirea sau neiubirea cuiva.

Am invatat ceva ce nu stiam ca uitasem: sa ma uit in ochii oamenilor atunci cand vorbesc cu ei. Am invatat ca prezentul este cel de care fugeam, iar prezentul meu sunt chiar eu. Am invatat sa ma uit in oglinda si sa ma vad pe mine. Am invatat sa ma ajut pe mine, sa fiu buna cu mine.

Toate lucrurile acestea, care par o insiruire de invataturi extrase din citate virale de pe net, sunt de fapt lucruri traite si simtite atat de intens, incat a fost nevoie de luni bune pentru a le aduce in plan constient, de a le accepta ca facand parte din mine.

In prima zi, am mers timid pana la usa unde se tineau intalnirile, simteam frica (atunci nu o identificam ca atare), credeam ca „am emotii doar.

Au urmat apoi zidurile de aparare pe care am inceput sa le construiesc treptat, din ce in ce mai inalte, pentru ca mi-era teama ca lumea sa nu ma judece, sa nu ma inteleaga gresit, sa nu ma vada ca pe o persoana rea, rece, superficiala, iar in final sa nu ma accepte.

La urmatoarele intalniri am inceput sa ma simt izolata, uneori judecata, etichetata, desi nu prea am spus multe despre mine. Eu m-am retras, iar ceilalti mi-au respectat alegerea. A inceput o lupta interioara.

Aveam momente in care credeam ca experientele mele sunt mult mai complexe si mai mari in intensitate decat ale oricui altcuiva; alteori, credeam ca ceea ce traisem eu, nu era atat de grav sau de dureros precum a fost pentru ceilalti si ca povestestile-intamplari din viata mea nu erau importante. Si m-am inchis din ce in ce mai mult.

Am vrut sa lucrez de multe ori, iar de fiecare data, chiar cand sa ma ofer, disparea orice urma de curaj, pentru ca nu acceptam durerea ca atare, ci trebuia sa o compar cu a celorlalti.

Nu traiam efectiv acele emotii, ci le comparam. Treptat, din vizuina mea, am inceput sa vad ca si cei din jur au frici, ganduri contradictorii, sunt confuzi, tristi cu privire la anumite situatii de viata.

Am scos putin cate putin nasul afara si, vazand ca nu sunt singura cu astfel de probleme, am inceput sa ascult din ce in ce mai atenta. Iar cu cat ascultam mai mult, cu atat identificam trairea acelei persoane si invatam sa imi traiesc eu emotiile.

Ulterior, am inceput sa vorbesc despre ele, sa spun ce ma doare, ce imi place, ce iubesc, ce detest. A fost o experienta incredibil de intensa, care m-a facut sa vad lucrurile dintr-o alta perspectiva, sa fiu atenta la emotiile mele, la modul cum ma fac ele sa ma simt, cum imi influenteaza comportamentul si gandurile.

 

A consemnat Catalina Cristescu

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Ce facem pentru dezvoltarea noastra personala
Ce facem pentru dezvoltarea noastra personala

Cu atatea carti de self help, articole si filmulete motivationale, firesc, ne-am intrebat: ce sa facem, concret, pentru dezvoltarea noastra personala? Trei cititoare ne-au impartasit din experientele lor emotionante.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste