Ce se face si ce nu in psihoterapie

In mod firesc, in psihoterapie exista un anumit set de reguli, iar acest cod deontologic a fost creat pentru a proteja interesele clientului. Psihoterapeutul Alexandru Cojocaru indica cele mai inportante aspecte.

 

Chimia conteaza

Majoritatea scolilor de psihoterapie au site-uri specializate, unde persoanele interesate pot vedea o descriere a psihoterapeutului, poza acestuia, un scurt curiculum vitae legat de experienta profesionala si datele de contact.

Psihoterapeutii acreditati, cu drept de practica, sunt profesionisti care au trecut printr-un lung proces de formare si au dezvoltat un nivel de pregatire si o serie de abilitati care sa le permita lucrul in cabinet.

Dar unul dintre elementele cele mai importante in alegerea specialistului este chimia pe care o simti in interactiunea cu el, terapiile de succes se bazeaza pe incredere, iar cresterile personale, ameliorarile, vindecarea completa au la baza o relatie terapeutica solida.

 

Refuzarea unui client

Psihoterapeutul are dreptul sa refuze un client si este important sa o faca in primele sedinte.

El are dreptul sa inceteze terapia si in timpul acesteia, in anumite circumstante: cand considera ca tipul de problema cu care se confrunta pacientul ii depaseste abilitatile, cand relatia terapeutica este contaminata (au un prieten comun foarte apropiat).

Refuzul se face cu o explicare a motivelor la cel mai inalt nivel profesional, plus recomandarea unui coleg in masura sa ajute persoana in cauza.

Si eu am directionat pacienti catre alti colegi pentru ca erau persoane pe care le cunosteam si cu care nu as fi putut lucra corect si eficient.

Exista si alte exemple care pot duce la suspendarea, intreruperea sau renuntarea la terapie: terapeutul are un doliu, se indragosteste de pacient si nu reuseste sa gestioneze situatia emotionala in mod corespunzator, are o problema inca nerezolvata, comuna cu pacientul.

 

Confidentialitatea

In Romania exista un cod deontologic ce defineste confidentialitatea, limitele acesteia si, da, exista situatii exceptionale, in care confidentialitatea poate fi anulata, dar decizia este luata de psihoterapeut gradual.

De exemplu, in legislatia romaneasca se precizeaza ca actul terapeutic este protejat de confidentialitate, cu exceptia cazurilor cand exista acceptul pacientului sau un ordin judecatoresc care solicita acest lucru.

In legislatia internationala, este specificat mai clar ca, atunci cand exista riscul unui abuz, al unei vatamari sau al unei crime, psihoterapeutul poate anula confidentialitatea.

Si in situatia unui iminent suicid, putem renunta la confidentialitate pentru a cere ajutor de specialitate.

In cazul investigatiilor politiei, psihoterapeutul nu poate fi obligat sa divulge informatii din cadrul cabinetului, doar prin ordin judecatoresc se poate obtine acest lucru.

Mai exista situatii speciale, cand terapeutul este in supervizare sau intervizare, adica lucreaza sub supravegherea unui terapeut cu mai multa experienta sau lucreaza cu alti psihoterapeuti parteneri.

In ambele cazuri, se poate renunta la confidentialitate cu anuntarea prealabila si obtinerea acordului pacientului.

Cu certitudine, atat in supervizare, cat si in intervizare, nu este obligatorie prezentarea de informatii care sa duca la identificarea persoanei din terapie.

Nu exista o obligativitate in mentionarea numelui complet sau a altor elemente care sa dezvaluie identitatea sa – de aceea, chiar si in supervizare, se pastreaza anonimatul.

In conditiile in care se lucreaza cu un copil sau adolescent minor, se pot utiliza informatii in lucrul cu parintii.

Eu, insa, prefer sa am acceptul informal al copilului inainte de a discuta cu parintii, pentru ca orice pacient are drepturi egale.

Cu siguranta ca informatiile din terapia cu cel mic sunt folosite in mod real in lucrul cu adultii (parinti, bunici, intretinatori ai familiei etc.), dar nu prezint toate informatiile din cadrul analizei sau cele pe care copilul sau adolescentul le-a mentionat in mod expres ca nu le doreste impartasite.

Evident ca in situatia iminenta a unui abuz, agresiune etc. se poate renunta la confidentialitate.

 

Prietenie – da sau ba?

Este preferabil sa nu existe prietenie intre terapeut si client si, in niciun caz, la mai putin de doi ani de la incheierea oricarei relatii terapeutice.

Fireste ca, in practica, se pot gasi si astfel de situatii, dar afecteaza atat relatia terapeutica, cat si rezultatele psihoterapiei.

Relatia terapeutica functioneaza tocmai prin prisma calitatii sale diferite de cea a unei prietenii, de aceea nici nu se accepta in terapie prieteni, cunoscuti, rude.

 

Intalniri neasteptate

Daca ne intalnim la o petrecere, o aniversare sau la un alt eveniment, acest lucru nu ar trebui sa afecteze cadrul terapeutic.

Lucrurile trebuie tratate cu normalitate si naturalete, ar fi ciudat sa evitam pacientul; pacientul, in schimb, poate sa reactioneze asa cum simte.

Se poate feri, si atunci respectam acest semnal, sau poate sa ne salute, si vom reactiona conform acestei abordari.

Un simplu salut nu va afecta relatia terapeutica; cu toate acestea, este important sa stabiliti in cabinet cum vi se pare potrivit sa reactionati cand va vedeti intr-un context neasteptat.

Daca va intalniti intamplator in public, feriti-va de mentiuni legate de terapie sau de contextul profesional, si pastrati scurta discutie la nivel neutru.

Dupa o intalnire de acest tip, se poate discuta la urmatoarea sedinta care a fost impactul acesteia, daca pacientul s-a simtit sau nu afectat de intalnire etc.

 

Scantei de amor

Este nevoie de multa maturitate daca pacientului sau terapeutului i se aprind calcaiele dupa celalalt…

Terapeutul poate apela la supervizare, avand astfel posibilitatea sa navigheze prin emotiile avute fara a le da frau liber, folosindu-le in mod productiv. Pacientul este de preferat sa lucreze in terapie sentimentele avute.

 

Relatia de dependenta de cabinet

In mod normal, terapeutul nu ar trebui sa creeze o relatie de dependenta sau sa o intretina.

De obicei, la inceputul terapiei, apare de la sine o forma de dependenta, caci pacientul poate proiecta figura materna sau paterna asupra terapeutului, sa-l ridice la rang de zeitate si sa-l considere perfect, sa-l venereze sau sa-l urasca – si toate acestea, intr-un plin complex care alimenteaza dependenta.

Scopul terapeutului este sa foloseasca toate aceste proiectii ale pacientului si sa-l ajute sa devina independent.

Daca psihoterapeutul alimenteaza relatia de dependenta si nu-l ajuta pe pacient sa-si recastige asumarea, responsabilitatea asupra propriei vieti, nu vorbim de un terapeut corect sau etic.

 

Ce spune psihoterapeutul despre el

Exista curente, scoli diferite si, in consecinta, exista abordari diferite. Sunt recomandari care merg de la niciun fel de informatie personala, pana la dezvaluiri repetate.

Pentru mine, este important ca pacientul sa nu stie detalii despre viata mea sau sa stie cat mai putine, pastrand astfel o relatie profesionala.

Cu toate acestea, daca exista momente in care o autodezvaluire poate ajuta la depasirea unui blocaj, la iesirea din dependenta, la revenirea mea la statutul firesc de fiinta umana si nu de semizeu, atunci sunt deschis la autodezvaluiri cu sens.

Acestea sunt foarte rare si alese cu mare atentie. De exemplu, daca o persoana este foarte anxioasa si m-ar considera de un curaj nebun, pot folosi un exemplu personal, in care frica are sens si este normala, pentru a topi aceasta prejudecata nefondata, dar alegerea momentului trebuie facuta cu multa grija.

De asemenea, ori de cate ori pot folosi o metafora, o asociatie simbolica sau un element arhetipal, voi face acest lucru in locul folosirii unui exemplu personal.

 

Sisteme de valori diferite

Un psihoterapeut cu experienta, bun, nu va judeca si nu se va lasa influentat de un alt sistem de valori.

In cazul in care simtim ca sistemul de valori, diferentele culturale sau cele de perceptie sunt atat de mari incat nu putem duce terapia la bun sfarsit, putem sa discutam deschis cu pacientul aceste lucruri si sa-l indrumam catre un alt psihoterapeut.

 

Psihoterapeutul da sfaturi?

Psihoterapeutul nu ar trebui sa dea sfaturi si nici macar sa intervina cu cel mai fin ghidaj.

Un profesionist reflecta si reformuleaza continutul care vine din partea pacientului astfel incat sa genereze un raspuns autonom, asumat si matur din partea acestuia.

Daca psihoterapeutul i-ar da sfaturi, l-ar impinge de la spate – cu ce ar fi diferita aceasta relatie de una de prietenie sau de autoritate, in care eu, ca specialist, iau decizii in locul pacientului?

Cum l-ar ajuta sa creasca si sa-si asume responsabilitati? In plus, cu ce drept as putea sa-i spun pacientului meu ca ar trebui sa-si refaca viata, sa schimbe partenerul ori serviciul, sa deschida o afacere sau sa se impace cu un membru al familiei?

Un psihoterapeut poate sa intrebe si sa descopere impreuna cu pacientul care sunt alternativele, sa-l ajute sa se hotarasca, sa-si asume optiunea aleasa.

 

Alexandru Cojocaru este psihoterapeut de orientare analitica

alexandru.g.cojocaru@gmail.com

www.alexandrucojocaru.ro

A consemnat Catalina Cristescu

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Ce se face si ce nu in psihoterapie
Ce se face si ce nu in psihoterapie

In mod firesc, in psihoterapie exista un anumit set de reguli, iar acest cod deontologic a fost creat pentru a proteja interesele clientului. Psihoterapeutul Alexandru Cojocaru indica cele mai inportante aspecte.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste