Ce se întâmplă când rămânem prea mult timp în zona de confort

Crezi că te protejezi atunci când nu ieși din zona de confort? Te-ai obișnuit să faci lucrurile într-un anume fel? Iată pericolele unei astfel de alegeri.

Citește și:

Nu ai încă ce îți dorești? 4 etape necesare în atingerea oricărui obiectiv

Ai probleme cu memoria ? Păcălește-ți creierul cu acest exercițiu și îți aduci aminte ce ai uitat

Deseori ne folosim mintea nu pentru a descoperi lucruri ci pentru a le ascunde. Culmea, este relativ simplu să ne amorțim simțurile și să ne lăsăm atenția distrasă de la propriile noastre experiențe. Iar această atitudine se formează din tinerețe.

Pe parcurs, nu facem decât să ne asigurăm că rămâne neschimbată. La ce ne referim aici? La toate domeniile experienței personale de la senzații corporale, la percepții, proiecții și imaginație, felul în care experimentăm realitatea psihic și emoțional.

La finalul unei zile, de regulă, revenim la autenticitate și privim cu deschidere noile experiențe. Încercăm să gândim mai flexibil, să luăm în considerare și alte puncte de vedere, să rămânem ancorați în mindfulness (aici și acum). Starea mentală și emoțională pe care le trăim în relație cu realitate percepută reprezintă provocări. În consecință pot apărea conflicte interne, iar autenticitatea rămâne un miraj.

Dacă suntem în fața unor evenimente puternice din punct de vedere emoțional, care ne solicită atenția pentru a le gestiona corespunzător, ne putem trece emoțiile în plan secundar.

Le înțelegem emoțional abia mai târziu, când presiunea și stresul sunt diminuate, când ne permitem să reflectăm asupra celor întâmplate.

Știm deja că e dificil să ne gesionăm emoțiile și să rămânem raționali atunci când există conflict sau când situația este nouă și neprevăzută. În special dacă identificăm un potențial pericol în ea.

Dacă în copilărie învățăm să fim temători, ezitanți sau să ne negăm propriile emoții, ajungem să percepem oamenii ca fiind periculoși și, în consecință, să îi abordăm cu precauție.

În consecință ne este greu să identificăm care sunt persoanele în care putem avea încredere, cum să gestionăm conflictele și când să ne distanțăm pentru siguranța noastră emoțională.

Și totuși, rămânând în zona de siguranță, de confort, păzindu-ne propria vulnerabilitate, ne simțim în siguranță, dar rămânem descoperiți. Putem astfel să fim mai vulnerabili în fața manipulărilor și influențelor nepotrivite din sfera relațiilor interumane.

Dacă rămânem conectați la propria vulnerabilitate aflăm informații importante nu doar despre noi înșine, ci și despre ceilalți.

Din când în când ne bazăm pe presupuneri simple privind modul în care funcționează realitatea socială și ne bazăm planurile și deciziile pornind de aici. Iar simplificarea aceasta ne poate deruta.

Cu toții trebuie să ne protejăm pentru că suntem vulnerabili. Iar dacă ne spunem că nu suntem nu facem decât să ne imaginăm puternici și imposibil de rănit. Iar drept consecință, nu apreciem corect ceea ce ni se întâmplă…

Când încercăm să ne amorțim emoțiile, pierdem reperele. Pierdem informații relevante despre faptele în sine, amintirile devin neclare, uităm sau ne amintim greșit, iar experiențele nu ne învață nimic nou.

Dacă acceptăm aceste vulnerabilități și renunțăm la zona de confort emoțional aparentă în care am decis să trăim ne conectăm mai bine la cei din jur și la noi înșine. Dar aceste demersuri includ anumite riscuri. Riscuri pe care este necesar să ni le asumăm.

Pentru cei cu o atitudine de evitare și de negare, schimbarea comportamentelor necesită timp, răbdare și voință.

Necesită confruntări și acceptări ale realității așa cum este, întreagă, nu doar a frânturilor cărora le putem face față. Doar așa învățăm metode noi de gestionare și reușim să ne acceptăm cu totul, vulnerabilități incluse.

Foto: shutterstock.com

 

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Ce se întâmplă când rămânem prea mult timp în zona de confort
Ce se întâmplă când rămânem prea mult timp în zona de confort

Crezi că te protejezi atunci când nu ieși din zona de confort? Te-ai obișnuit să faci lucrurile într-un anume fel? Iată pericolele unei astfel de alegeri.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste