Ce spune vocea noastra despre noi

“Intr-o dimineata, cand ma pregateam sa incep «Matinalul» la radio, brusc, am ramas fara voce. Nu mai puteam sa scot niciun sunet. Am fost socata, nu exista niciun motiv pentru care sa se intample asa ceva.

Zilele care au urmat, m-au marcat foarte tare. Pentru ca nu puteam vorbi, simteam ca ma sufoc“, povesteste Mirela, 41 de ani.

Vocii, noi ii asociem corzile vocale, dar in realitate nu exista un organ specific acesteia. Sa nu uitam de laringe si plamani, cum respiratia trece prin laringe si face sa vibreze corzile vocale.

Majoritatea civilizatiilor o asociaza cu respiratia sufletului. Este, fara indoiala, unul dintre motivele pentru care vocea este perceputa ca o expresie a sufletului, intrucat vine din interior, invizibila, adusa de aer.

Prin timbrul vocal, putem percepe prezenta unei persoane, conturandu-i-se identitatea. Si cat de emotionant poate fi sa ascultam vocea cuiva drag, mai ales daca este in lumea celor buni… Ioana, 37 de ani:

„Fiecare eveniment important din viata fiului meu a fost filmat: nasterea lui, primele cuvinte, primii pasi, serbari, Paste, Craciun, venirea Mosului etc. Mama mea apare de multe ori in aceste filmari, iar pentru mine sa o vad, dar mai ales sa o aud, in conditiile in care nu mai este printre noi de un an si jumatate, este… absolut coplesitor“.

Chestiune de identitate

Incapacitatea de a vorbi este o privare de identitate? Desigur, raspund specialistii. A nu mai avea voce este ca si cum ne-am pune un val pe fata. Lipseste o parte esentiala din noi, o parte a sinelui.

Daca sunetul vocii ne atinge atat de profund, asta se intampla pentru ca vocea a reprezentat un prim contact cu mediul inconjurator.

Multe experimente au aratat ca bebelusii se calmeaza odata ce aud vocea mamei – lucru explicabil din moment ce auzul este printre primele simturi dezvoltate, chiar inaintea vazului.

In mod surprinzator, scriitorul american William Styron a iesit dintr-o grava depresie ascultand o melodie pe care i-o canta mama sa in copilarie!

Transparenta

Desi nu ne place foarte tare, da, emotiile se citesc in voce, indiferent cat incercam sa le stapanim. Motivele sunt mai intai de natura psihologica – inflexiunea vocii urmeaza dispozitiei, apoi cea fiziologica – neurotransmitatorii intervin direct asupra laringelui, care, in cazul unei emotii mari, se strange, limitand respiratia.

Desigur, o voce tremuranda ori furioasa merge mana in mana cu expresia fetei, iar atunci cand ne calmam, intai se relaxeaza vocea, si la interval de cateva minute – si mimica faciala.

Portavocea trairilor

Cum in medicina chineza gatul este casa emotiilor, pierderile vocale repetate pot reprezenta semnalul unui conflict ce nu se rezolva. Caci inconstientul si vocea sunt intim legate.

In psihanaliza, alaturi de cuvant, vocea formeaza drumul regal prin care trece inconstientul. O ezitare, un suspin, o tonalitate joasa releva la fel de multe lucruri ca si o fraza elaborata sau un lapsus.

Invizibilitatea vocii pare a fi in rezonanta cu subiectul pe care il prezinta. Ea arata o subiectivitate, o singularitate.

Imposibilitatea de a (re)cunoaste in totalitate propria voce este unul dintre paradoxurile cele mai fascinante: niciodata nu ne percepem asa cum ne aud ceilalti, iar pentru noi vocea se „aude“ din interiorul corpului.

De unde, si amuzamentul sau surpriza redarii propriilor cuvinte, ce par ale altcuiva. In anumite cazuri, poate aparea sentimentul de instrainare sau detestare a propriei voci.

Dar nu este de vina tonalitatea, puterea sau slabiciunea, cat a te simti bine sau rau cu propria persoana.