Confesiune de terapeut: Pacientul pe care nu-l voi uita niciodată

Orice terapeut are unul sau doi clienți pe care îi ține minte. Sau mai mulți. Pentru că, în cabinet, se întâmplă niște transformări umane și existențiale majore și nu ai cum să rămâi indiferent la ieșirea din crisalidă a celui de pe canapeaua din fața ta…

Roxana Mihăilescu, psiholog clinician – „Memorabilă a fost şi prima mea nereuşită“

„Milton Erickson, un psihoterapeut celebru, mai ales în domeniul hipnozei clinice, spunea că «orice persoană conţine un sâmbure de normalitate şi sănătate», aceasta fiind tendinţa firească de creştere şi dezvoltare.

Uneori, în viață, individul o apucă pe căi greşite, îndepărtându-se de propriul sine, iar sarcina terapeutului este de a-l readuce pe «drumul său adevărat».

Citește și:

Teama de terapie: cauze și soluții

La ce ajută să faci terapie?

Psihoterapia integrativă crede că între terapeut şi client se stabileşte o legătură, la care ambii participă în egală măsură, printr-un proces de creaţie împreună…

În urma terapiei, are loc schimbarea atât a omului (care renunţă la comportamentul nedorit, învaţă să acceseze lada de zestre, îşi regăseşte calea, se regăseşte pe el însuşi), cât şi a terapeutului, care ajunge la un nou nivel de înţelegere şi experienţă.

Este firesc să fie aşa, având în vedere apropierea profundă care are loc între cei doi şi fără de care nicio terapie nu ar putea funcţiona.

Se spune că ajung la tine clienţii care trebuie, deoarece tu eşti cel care îi poate ajuta. Eu văd acest proces ca pe un dans, prin care ne înălţăm împreună, client şi psihoterapeut, pe o treaptă superioară de înţelegere, ajutându-ne unul pe celălalt.

Prin urmare, fiecare om este special şi fiecare dintre ei rămâne în amintirea mea prin ceva anume. Primul client-copil m-a influențat enorm. În cazul meu, dialogul nostru a avut loc nu direct, ci prin intermediul unor desene.

Este vorba despre o fetiţă de cinci ani, care suferise un traumatism şi dezvoltase un comportament obsesiv compulsiv. Din cauza acestui comportament nu mai mergea la grădiniţă şi evita să iasă din casă.

Traumatismul avusese loc cu câteva luni în urmă şi nimeni nu îl legase de starea ei prezentă. Legătura dintre evenimentul traumatic şi comportamentul copilului am făcut-o prin interpretarea acelor desene ce indicau existenţa traumei.

Aceast caz mi-a demonstrat valoarea şi utilitatea testelor cu desene, mai ales în cazul copiilor, și mi-a atras atenţia asupra modului în care corpul nostru exprimă emoţiile pe care nu le putem procesa conştient, producând un simptom.

De aici, şi hotărârea mea ulterioară de a urmări în terapie expresiile corpului şi de a mă lăsa ghidată de ele atunci când caut calea spre vindecare.

Memorabilă a fost şi prima mea nereuşită. Eram la început, dornică de a face, de a da, de a vindeca, de a reuşi. De aceea, am fost prea insistentă.

Am presat omul să ia contact cu realitatea şi acest lucru a dus rapid la sfârşitul terapiei, dar nu prin vindecare, ci prin renunţare.

Atunci am învăţat că trebuie să am răbdare şi am înţeles de ce este necesar să lucrez în ritmul şi în realitatea celui din fața mea. Învăţ câte ceva de la fiecare dintre clienţii mei.

Deci, fiecare client este important, chiar şi cei pentru care nu reuşim să facem prea multe. Toţi sunt importanţi şi îşi lasă amprenta asupra ta ca terapeut şi ca om.“

Cristina Marin (psihodramă și psihogenealogie) – „Acești pacienți mă învață să am încredere“

„Din lista de cel puțin 100 de clienți pe care nu-i pot uita niciodată, voi alege totuși pe unul singur: un tânăr adus de tatăl său pentru rezultate proaste la școală. În timpul ședinței, tatăl l-a insultat grav.

Din răspunsurile tatălui mi-a fost ușor să înțeleg că asta era atitudinea față de fiul său. După trei ședințe individuale cu tânărul de 16 ani, el a reușit să treacă în următorul an școlar (prin colaborarea cu profesorii de liceu) și a încetat să mai vină.

După aproape opt ani, tânărul acela a stabilit o întâlnire cu mine. A venit cu un buchet mare de flori și mi-a spus că acum este avocat. Mi-a mulțumit pentru tot ce am făcut pentru el.

I-am spus că mi-am făcut doar datoria în acele ședințe. Răspunsul lui a fost atât de emoționant: «Ați avut încredere în mine. Am simțit-o. Am vrut să știți ce am reușit până la urmă».

Acești pacienți mă învață să am încredere. Să încetez să gândesc în scheme, dar mai ales să încerc să anticipez evoluția cuiva. De atunci, le spun clienților mei destul de des: «Nu știm niciodată cum vor evolua lucrurile. Aveți încredere!»“

Dr. Crista Darie, psihoterapeut (hipnoză clinică și terapie ericksoniană) – „Teama lui de moarte prematură și de suferință îmi stârnea propriile mele frici de moarte, durere și neputință.“

„De fiecare dintre clienții mei îmi amintesc într-un fel sau altul și pe cei mai mulți dintre ei îi păstrez în memoria mea de lungă durată.

Fiindcă, pe parcursul terapiei, se creează între mine și cel cu care lucrez o relație specială, de apropiere, intimitate, încredere, confidențe, empatie.

Relația terapeutică se înfiripă din prima ședință, apoi o clădim și o hrănim împreună pe parcursul terapiei. Așa că îmi este greu să aleg un singur pacient (eu îi numesc «clienți» fiindcă sunt persoane sănătoase mintal care se confruntă cu dileme ori probleme).

Dacă e să vorbesc de influența pe care unul sau altul a avut-o asupra mea, ca psihoterapeut, de asemenea, aș alege mulți dintre clienți, peste jumătate dintre ei!

Fiindcă sunt terapii în care mă surprinde câte ceva particular la client: o asociere neașteptată, o stare nebănuită ori o dilemă subtilă ce se relevă pe parcurs, schimbând major strategia de lucru.

Dar sunt și terapii care mă ating personal, îmi stârnesc propriile mele vulnerabilități. Îmi amintesc că unul dintre primii clienți, pe măsură ce vedea că terapia dădea roade, se arăta din ce în ce mai nerăbdător să își rezolve problema, să se… vindece.

După un an de terapie, într-o transă hipnotică, și-a dat seama că în scurt timp ar putea să-și atingă obiectivul. Imediat după acea ședință, a ieșit brusc din terapie, fără să o mai finalizeze: în ciuda nerăbdării pe care o conștientiza, de fapt, în interior, el nu era pregătit pentru vindecare, încă mai avea nevoie de timp pentru căutări și transformări profunde.

De atunci, sunt foarte atentă la timpul interior din adânc, necesar schimbării terapeutice. Schimbările profunde necesită răbdare și consecvență în lucru.

Ca atingere personală, aș aminti de un client care primise un diagnostic medical dramatic. De câte ori nu îl auzeam spunând că «e nedrept!». Parcă ar fi pus degetul pe o rană din mine (aceea a nedreptății).

Teama lui de moarte prematură și de suferință îmi stârnea propriile mele frici de moarte, durere și neputință. Iar la suspinele sale, partea de salvator din mine se exalta și dorea să-l ajute cât mai mult.

Cu cât suspina și plângea el mai tare, cu atât simțeam eu nevoia să ajut mai mult. Însă acel client dorea să obțină foarte puține lucruri din terapia cu mine, față de câte i-am spus că ar putea să beneficieze (știa deja ce rezultate au avut alte persoane care lucraseră cu mine în terapie).

Din acea terapie, am înțeles că eu nu pot să doresc în locul clientului meu, că doar de el depinde ce și cât obține din lucrul cu mine.“

Foto: Shutterstock