Constientizarea – primul pas spre libertate

Din perspectiva unui iluminat, esti viu doar daca esti constient. Potrivit acestei definitii, majoritatea oamenilor de pe planeta sunt morti, adormiti.

Poti sa respiri, sa iti simti bataile inimii, sa iti misti corpul, sa vorbesti, sa creezi, insa, fara capacitatea de a constientiza esti un robot. Sub o forma sau alta, toti inteleptii ne spun ca sursa nefericirii si a suferintei este inconstienta.

Ne simtim mizerabil pentru ca nu ne dam seama cine suntem cu adevarat, nu observam ce ganduri ne trec prin minte, ce simtim, cum actionam, cum vorbim.

Cel mai valoros castig pe care l-am primit de la yoga este obiceiul de a fi cat mai constienta in viata de zi cu zi, incepand cu corpul (cel mai usor de observat), continuand cu gandurile si emotiile (partea subtila).

In prima faza, am observat ca ma doare spatele daca stau in aceeasi pozitie pentru multa vreme. Dandu-mi seama de asta, am luat masuri.

Treptat, am inceput sa imi cunosc corpul mai bine, sa ii inteleg nevoile, limitele si capacitatile. In loc sa ma lupt cu el, am invatat sa il accept si sa colaborez cu el.

Apoi, trecand la ganduri, am observat ca imi bat capul cu lucruri irelevante, asupra carora nu am niciun control. Am vazut fluxul continuu, curgand fara oprire, in ciuda efortului meu de a-l opri.

M-am simtit neputincioasa si frustrata. Asta se intampla in mintea mea?!' a fost exclamatia care m-a facut sa inteleg cat de nebuna poate fi mintea omului, cate obsesii, frici, ganduri repetitive si drame se tes acolo. Si cat de plictisitor e, cateodata, sa o asculti spunand aceleasi lucruri, ca un radio stricat.

Fara constientizare, yoga ar fi simplu aerobic, iar prin constientizare, orice experienta se transforma in yoga. Constientizarea este litera A' din abecedarul yoga. In timpul unui curs, cuvantul awareness se repeta de zeci de ori, referindu-se la parti diferite ale corpului, la respiratie sau la activitatea mentala.

Si imi pare uimitor cum simpla observare a inspirului si respirului, a unui genunchi, a senzatiilor si gandurilor poate avea efecte miraculoase. Cand iti aduci, voluntar, atentia asupra gandurilor, acestea incep sa se linisteasca.

Pe masura ce iti indrepti atentia asupra fiecarei parti a corpului, constientizandu-i prezenta bucata cu bucata, intri intr-o stare minunata de relaxare.

Prin simpla observare a unui proces, acesta isi schimba manifestarea. La fel cum lumina inlatura intunericul, prin atentie, haosul se transforma in ordine, agitatia in claritate. Si apoi, totul se uneste intr-una.

Partile care alergau nebuneste in toate directiile se armonizeaza si lucreaza impreuna ca o orchestra. Atunci cand iti angajezi atentia fara a cadea prada propriilor opinii si prejudecati, preferinte si antipatii, proiectii si asteptari, ai sansa de a te elibera de obstacolele pe care ti le ridica adeseori in cale inconstienta.

In prima faza, constientizarea a fost, pentru mine, un cuvant la fel de greu de digerat ca energia. Ma gandeam ce trebuie sa fac ca sa fiu constienta? Daca ii spui unui om fii atent', tendinta automata este de crispare.

Tocmai, nu trebuie sa faci absolut nimic. Constientizarea nu e o actiune ci mai degraba o atitudine care se naste spontan cand esti relaxat si prezent.

A fi constient inseamna sa fii atent, sa iti focalizezi atentia asupra momentului prezent, fara a-l judeca in mod critic. Constientizarea presupune un efort sustinut si foarte multa disciplina, aceasta fiind singura modalitate prin care poti infrange fortele care se opun ei, respectiv obisnuintele si automatismele, atat de adanc inradacinate in fiinta noastra. Forta constientizarii se manifesta printr-o practica zilnica, consecventa.

A te observa pe tine sincer si fara judecati de valoare e pasul unu din calatoria de 1000 de mile. Pentru ca, pana la urma, nu poti sa schimbi ceva ce nu cunosti. Transfomarea comportamentului, a emotiilor si a modului de a gandi sunt doar consecinte, urmari firesti.

Poti practica asane pentru a-ti dezvolta corpul, pranayama ca sa te simti plin de energie si meditatie pentru a calma si concentra mintea. Dar pentru a schimba mintea trebuie de asemenea sa practici yoga atitudinii: sa constientizezi ce se intampla in minte, sa observi procesul, sa il schimbi si sa depasesti limitarile care te tin legat in exprimarea de zi cu zi. – Swami Niranjananda.

In starea de inconstienta, esti ca o casa fara stapan. Existi dar nu stii de ce esti asa si nu altfel, de ce spui lucrurile pe care le spui, ce te face sa iei anumite decizii. Cu cat esti mai inconstient cu atat esti mai fals si mai departe de tine, mai vulnerabil si tulburat.

In stare de inconstienta esti ca un caine in lesa, limitat de propriile instincte si tendinte de a reactiona la orice stimul. Prin constientizare, aduci in campul atentiei ce e ascuns, neinteles sau ignorat.

Constientizarea este un proces iluminator si eliberator insa nu intotdeauna placut. Iti permite sa vezi mai clar realitatea si te ajuta sa intelegi mai profund diferite aspecte ale vietii.

In acelasi timp, te pune fata in fata cu emotii puternice, acelea pe care de multe ori le blocam: tristetea, frica, durerea, ura. Capacitatea de a fi prezent si atent te salveaza din capcanele in care cazi in mod frecvent.

In cele din urma, constientizarea te conduce spre noi metode de a te simti bine si de a te bucura de viata, deschizandu-ti calea catre comorile care stau ascunse in adancurile fiintei: creativitate, inteligenta si intelepciune.

Natura ne-a daruit o anumita capacitate de a fi constienti. Dar, fara antrenament, partea pe care o vedem noi este ingusta si limitata, ca si cum am privi printr-un tunel.

Magia constientizarii este capacitatea de a transforma radical orice experienta de viata intr-o permanenta descoperire. Pana si cele mai banale actiuni, precum mancatul unui mar sau mersul pe jos devin purtatoare de revelatii.

De Iuliana Nalatan | Prakriti School of Yoga | www.yogabucuresti.ro | www.yogatimisoara.ro

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Constientizarea - primul pas spre libertate
Constientizarea – primul pas spre libertate

“Atat timp cat omul nu-si da seama ca este intr-o inchisoare, nu va vrea sa evadeze si atunci va muri prizonier convins fiind ca e liber”(P.D. Uspensky)

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste