Copleșită de emoții negative? Iată ce poți face concret.

Deseori ne simțim luate cu asalt de emoții negative, iar citatele motivaționale rareori ne sunt utile. Poate știm deja ce avem de făcut, dar oare cum facem ce știm că avem de făcut?

Citește și:

Cum e corect să alegi? Iei decizii cu inima sau rațional?

4 obiceiuri sănătoase pentru o viață împlinită

Oare este posibilă detașarea?

Înțelepciunea universală ne învață să evităm sau să renunțam la emoții negative, iar în rândul acestora sunt incluse anxietatea, panica, descurajarea și lipsa de speranță, furia, vina și rușinea.

La nivel rațional am putea spune că este precum sfatul nutriționistului de a renunța la junk food pentru că nu e bun pentru săbătate. Evident, îndemnul are logică, întrucât cu toții încercăm să eliminăm sau să ne îndepărtăm de lucrurile care ne fac rău. Și totuși, judecata noastră nu este tocmai clară atunci când este luată cu asalt de impulsuri și emoții, nu?

 

Îndemnul de a renunța la astfel de emoții nu ne dă niciun indiciu despre cum am putea face asta, mai ales într-o manieră constructivă, care înseamnă că ele nu vor reveni cu o forță și mai mare cu prima ocazie.

Și știm ce înseamnă să ne reprimăm anumite trăiri …mai devreme sau mai târziu, ele se vor manifesta și te vor „pedepsi' pentru că ai încercat să le sufoci. Fără îndoială este sănătos să nu te lași condusă de emoții, în special negative, dar este mai ușor de spus decât de făcut.

 

Originile emoțiilor negative prea puternice

Pe scurt, emoțiile vin din copilăria noastră și acele părți din noi care încă sunt conectate la copilul interior. Nu înseamnă că, adult fiind, ești lipsit de sentimente, dar emoțiile tale de zi cu zi vin din părțile mai impulsive și mai puțin dezvoltate ale personalității tale.

Iar aceste părți nu au experiența necesară pentru a recunoaște costurile ridicate ale unui comportament modelat de emoții. Un copil, abia după ce manifestă un comportament impulsiv, poate aprecia consecințele lui. Iar dacă părinții nu l-au avertizat anterior, nu poate, în mod realistic, să prevadă rezultatele.

Iată cum, în drumul către maturizare, copiii fac multe greșeli. Totodată, odată cu înaintarea în vârstă, judecata copiilor se îmbunătățește și se rafinează.

Evident, experiența este o componentă cheie în evaluarea acestui drum. Realitatea ta personală și interpresonală te învață valoarea compromisului și a cooperării. Crescând, devenim mai raționali.

 

Regulile adulților

Adulți fiind, comportamentul este mai mult sau mai puțin guvernat de logică, obiectivitate și raționament. Emoțiile din copilăriei sunt subordonate acestora.

Mai puțin atunci când ele sunt foarte puternice și întrăm în zona judecăților emoționale care ne îndepărtează de rațiune. În astfel de momente are loc o „regresie' în copilărie. Emoțiile devin puternice și reprezintă o amenințare serioasă la adresa deciziilor pe care le iei.

Recomandarea este să controlăm dialogul interior, bazat pe emoții, și să îl transformăm într-unul rațional. Practic, să cerem adultului să preia controlul executiv. La modul ideal, aceasta pare cea mai bună soluție. Și totuși, nu este.

Nu este o soluție pentru că ar presupune că avem un buton de resetare, intern, pe care îl putem acționa după bunul plac pentru a pune în dialog partea emoțională cu cea rațională.

Dar atunci când ne copleșesc emoțiile nu putem gândi corect. Ne este (aproape) imposibil să fim raționali.

Așadar, cum preia adultul controlul atunci când copilul interior devine sabotor și frenetic? Pot emoțiile puternice – anxietate, disperare, furie – să fie controlate printr-un simplu act de voință?

Ai încercat să discuți rațional cu un copil aflat în mijlocul unui tantrum? Poate, uneori, datorită controlului parental și regulilor cunoscute, copilul să reacționeze (uneori).

În mod similar, când încerci să îți vorbești rațional (dacă reușești asta) rareori vei avea succes în a-ți domoli vocea copilului care țipă cu totul altceva.

 

Fixația în copilărie

Să presupunem că partenerul are o pretenție cu care ești nemulțumită, iar emoțiile tale încep să devină puternice. Totodată, copilul interior, chiar dacă încearcă să fie asertiv, are memoria reacțiilor punitive ale părinților.

Așadar, se instalează anxietatea și, deseori, îți este greu să verbalizezi. La nivelul regresiei tale ești convinsă că este riscant pentru relația ta de cuplu să reacționezi, asociind prezentul cu relația ta cu părinții.

Practic, există o parte din tine fixată în copilărie, care nu a fost suficient integrată în viața de adult. Prin urmare, partenerul devine un părinte surogat, iar tu te vei bloca în frustrare, din teama de a o exprima asertiv.

Încercând să suprimi emoțiile copilului în încercarea de a empatiza, înțelege și valida sursa acestor trăiri, oricât de irațională este această parte a ta, va avea de câștigat. Mai mult, va crește în intensitate.

Dacă nu poți asculta cu compasiune raționamentul emoțional al copilului interior, va ridica vocea. Anxietatea va deveni panică, descurajarea disperare, iar frustrarea furie.

 

Supraviețuire emoțională?

Programarea ta din copilărie poate fi atât de rigidă încât ai legat-o de sentimentul de supraviețuire emoțională – cum te-ai putea gândi rațional să ignorând-o vei rezolva furtuna interioară?

Practic, nu faci altceva decât să spui copilului ce are voie și ce nu are voie să facă. Iar asta ne place, tuturor, foarte mult…

Concluzia? Dacă vrei să vindeci părțile traumatice din trecutul tău, cele care sunt înghețate în interiorul tău, energia ta mentală trebuie canalizată pe vindecarea lor și nu pe control.

Să încerci să vorbești rațional cu emoțiile tale negative înseamnă eșec după eșec. Provocările din prezent, inevitabil vor reactiva acele emoții. Cum te eliberezi de controlul lor? Și, mai ales, cum poți scăpa de povara acestor părți rănite ale tale?

Încearcă să le scoți la suprafață, atunci când deții controlul. Încearcă să înțelegi de unde provin, cum s-au format, ce reprezintă?

În primul rând învață să le accepți, să le înțelegi suferința și să le oferi înșelegere și sprijinul de care aveau nevoie atunci când s-au format. Iar partea din tine care se poate ocupa de ele este cea nereactivă, netraumatizată.

Atunci când îți accesezi Sinele creativ, plin de compasiune și încredere, poți interacționa cu acele părți rănite pe care le porți cu tine și, treptat, să le vindeci.

Nu este un procedeu simplu și, deseori, avem nevoie de gidarea unui specialist. Dar rezultatele se văd pe termen lung și sunt benefice pentru tine.

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Copleșită de emoții negative? Iată ce poți face concret.
Copleșită de emoții negative? Iată ce poți face concret.

Deseori ne simțim luate cu asalt de emoții negative, iar citatele motivaționale rareori ne sunt utile. Poate știm deja ce avem de făcut, dar oare cum facem ce știm că avem de făcut?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste