Creier trist, creier optimist

Cine se declara optimist incurabil, sa ridice mana! Bun, sunt vreo cativa. Vestea buna este ca pot fi tot mai multi de genul acesta, daca invata cum sa isi regleze emotiile negative si sa cultive mai multe emotii pozitive…

 

De ce unii par sa fie permament la panda, in astep­tarea unui deznodamant nefericit, iar altii putin se sinchisesc de viitor, darmite de ce aduce el? De ce oare unii par ca nu vad solutii la nimic, nu sunt atrasi de nicio activitate, nu stau prea mult in vreun loc de munca si nici macar posibilitatea vreunei intalniri sentimentale nu-i misca de pe canapea?

De ce unii copii par curiosi in toate pri­vintele, ating, se joaca, zambesc ori­cui, iar mai tarziu se transforma in niste ado­lescenti care incearca totul – de la sex la varste cam necoapte, pana la zece hobby-uri diferite si sporturi extreme –, iar alti copii stau cuminti si devin adolescenti la fel de cuminti?

De ce unii se ridica atunci cand viata ii pune la pamant, se scutura putin si devin, poate, mai inteligenti si mai intelepti decat inainte de un eveniment nefericit, iar altii raman la pamant o perioada mai lunga decat ar fi explicabil, uneori disproportionat, comparativ cu intensitatea loviturii? Raspunsul sta in creierele noastre, diferite intre ele precum sunt amprentele digitale…

 

Gandire pozitiva?

Optimism, gandire pozitiva… Ce sunt oare realitatile acoperite de aceste cuvinte atat de folosite? Psihologii le numesc „bias“-uri, adica inclinatia noastra de a interpreta o situatie din realitate mai mult pozitiv (un bias optimist) sau negativ (bias pesimist). Daca la birou sefa nu-mi da atentie de vreo doua zile, eu pot: 1. sa cred ca am facut ceva gresit, am sfeclit-o; 2. este ocupata cu niste rapoarte si nu are timp de conversatie ca inainte.

Felul cum interpretam realitatea, culoarea pe care o dam unei situatii ambigue, este bias-ul nostru optimist sau pesimist. El ne coloreaza experientele, viziunea asupra lumii, viata. Daca sunt inclinat catre o viziunea mai trista, mai gri si mai meditativa asupra vietii si a experientelor mele, atunci evenimentele ce mi se arata vor fi receptate prin aceasta lentila. Si viceversa.

Chiar si amintirile sunt colorate de bias-urile noastre. Optimistii isi amintesc mai multe intamplari placute din copilarie, pesimistii, dimpotriva, au reflexul de a culege din cufarul de amintiri numai frustrari si traume. Chestia este ca aceasta lentila pozitiva sau negativa creeaza un intreg cerc virtuos sau vicios de emotii si intamplari.

Daca sunt pesimist, ma voi comporta mai rezervat in plan social, mai sceptic si mai putin energic. Asta va duce la interactiuni mai sarace cu ceilalti, prietenii mai putin stranse. Voi anticipa rezultate mai modeste, drept care nu voi investi de la inceput prea mult efort si, evident, rezultatele modeste chiar sunt… modeste! Confirmation bias se cheama.

Daca, dimpotriva, cred ca voi reusi chiar mai bine decat ma astept, investesc mult efort si, ce sa vezi, chiar imi iese! Iata un confirmation bias bun, care duce la succes. Nu intamplator, optimistii sunt mai bogati si mai sanatosi, au retele sociale mai vaste si sunt mai agreabili decat cei carora le tot ploua…

 

Biologia optimismului

Cum de atunci unii sunt optimisti incorigibili iar altii, dimpotriva? E simplu! O parte din viziunea noastra roz asupra vietii se articuleaza pe genele optimismului, obtinute de la parinti. Urmeaza o copilarie si o adolescenta calme, bune, care nu ne stimuleaza in exces creierul prin stres, (si mai ales amigdala, cea responsabila de raspunsul rapid la pericol) si, astfel, iata, avem sanse mai mari sa fim, ca adulti, optimisti. Cu toate beneficiile care deriva din asta.

Daca, dimpotriva, avem niste gene care ne predispun la depresie si peste acest nenoroc mai vin si niste intamplari nu tocmai fericite, avem sanse sa dezvoltam anxitate sau depresie. Si nu e bine deloc!

Elaine Fox, specialista in neurostiinta, care isi desfasoara cercetarile deopotriva in Irlanda natala si Statele Unite, a testat la un moment dat vreo 8.000 de perechi de gemeni (adica oameni care impart cele mai multe gene) si a descoperit ca declarau acelasi nivel de optimism.

Cam 40% din caracterul si personalitatea noastra pozitiva vine de la parinti. In cartea ei Rainy Brain, Sunny Brain, Elaine Fox spune ca genele vulnerabilitatii la anxietate si depresie sunt acolo, dar ele nu se declanseaza decat daca viata noastra merge prost. Cu alte cuvinte, daca suntem stresati.

Daaar… exista oameni stresati care totusi nu fac nici anxietate si nici depresie. Care par sa reziste mai bine la stres. Ideea e ca amigdala, portiunea din creier care reactioneaza cel mai repede la pericol, la unii e mai sensibila, iar la altii e nevoie de cod rosu ca sa reactioneze. Creierul fiecaruia este diferit.

 

Ti se intampla ceea ce crezi tu ca ti se intampla

Toti am auzit de efectul placebo, adica efectul pozitiv al unor substante fara nicio influenta concreta. Reversul sau este efectul nocebo. Daca esti convins ca ceva rau ti se intampla, este foarte probabil ca acel ceva sa aiba loc.

Un studiu despre efectul nocebo a probat ca un grup de femei convinse ca vor muri din cauza problemelor cardiovasculare, au decedat in numar mai mare de inima decat femeile din alt grup, de control. La fel functioneaza magia neagra. Cine se stie blestemat… Iata, inca o data, de ce e bine sa gandesti optimist.

 

Reinterpreteaza ceva negativ

Bun, tuturor ni se intampla. Un esec, o respingere amoroasa, o pierdere financiara. Nu e de gluma, uneori aceste evenimente pot fi „cireasa de pe tort“, care ne arunca in ganduri negre. Mai ales cand dureaza de ceva vreme.

Im­portant este sa nu lasam spatiu acelor bias-uri negative, interpretarilor ca­tastrofiste si scenariilor de viitor negre. Cum? Reinterpretand situatia, folosind limbajul, scrisul, eventual pentru a vedea partea buna a lucrurilor. Aceasta tehnica ajuta la redobandirea controlului asupra emotiilor si, in felul acesta, nu mai suntem controlati de ele.

 

Cum arata fericirea

Nu stim cum arata, de fapt. Si e ceva atat de personal, incat nici nu merita sa ne intrebam. Insa exista niste constante. Oamenii fericiti experimenteaza cam trei emotii pozitive la una negativa. Proportia aceasta a fost studiata de psihologul american Barbra Fredrikson, experta in emotiile pozitive ale oamenilor.

Cu alte cuvinte, cei pe care i-a studiat ea si care raportau in decurs de o saptamana mai multe emotii de mirare, compasiune, multu­mire, recunostinta, speranta, veselie, dragoste si dorinta sexuala etc., se declarau, de asemenea, fericiti.