Momentele când amintirile ne vindecă

Mintea umană este plină de mistere. Iar înțelegerea lor de către știință este încă la început. Multe lucruri sunt altceva decât par, la fel ca și bufnițele din Twin Peaks. Un fenomen greu de explicat este de ce copiii abuzați continuă să stea lângă părintele care îi abuzează. De ce continuă să îl iubească?

Încercând să răspundă la această problemă paradoxală, cercetătorii de la Centrul medical al New York University au procedat la un experiment pe șoareci.

Astfel, ei i-au expus pe aceștia, pe când erau pui, la un miros similar cu cel al mamei lor, iar în timpul acesta primeau șocuri electrice.

Se știe că traumele din perioada copilăriei timpurii au efecte dezastruoase asupra genelor din creier.

Practic, își încetinesc funcționarea genele care sunt răspunzătoare de creșterea sinapselor iar rezultatul este un creier adult mai puțin pregătit să se adapteze la schimbări. Rezultă stres și chiar depresie.

Și în acest studiu, șoarecii traumatizați în copilărie au prezentat simptome depresive. Dar s-a mai observat și ceva șocant.

Citește și:

5 pași pentru a depăși o traumă

Cum ne putem ajuta singuri să depășim o traumă?

Ei păreau să aibă o preferință ciudată față de mirosul asociat în copilărie cu șocurile electrice. Iar dacă erau expuși la acest miros, în creierul lor apăreau schimbări similare cu efectul medicamentelor antidepresive.

Una dintre formațiunile creierului implicată în amintiri traumatice și care este disfuncțională în depresie este amigdala.

A nu o confunda cu cea din gât! Amigdala din creier este o formațiune ovală, ca o alună, mică de vreo 15 mm, situată adânc în creier, în sistemul limbic.

Ei bine, amigdala șoarecilor depresivi expuși la mirosul care fusese asociat în copilarie cu trauma, secreta mai multă serotonină, ca și cum ar fi primit medicamente antidepresive.

În plus, era inhibat unul dintre hormonii de stres. Iar simptomele depresive se diminuau. Deci, o amintire asociată în trecutul îndepărtat cu o traumă avea rol antidepresiv.

A nu se confunda cu amintirea traumei. Este vorba despre amintiri legate de ce era prin jur în timpul traumelor.

Bineînțeles, această descoperire poate avea implicații. De exemplu, copiii abuzați de părinți probabil că ar suporta mai ușor să stea despărțiți de aceștia dacă ar avea prin preajmă obiecte, imagini sau chiar mirosuri familiare, de acasă.

Apoi, adulții depresivi care au avut o copilărie traumatică, ar putea fi expuși, în timpul psihoterapiei, la imagini din copilărie, la obiecte din perioada respectivă sau ar trebui încurajați să își amintească despre lucruri plăcute întâmplate atunci.

Unii chiar speculează că așa s-ar explica de ce, în timpul perioadelor stresante, depresive, oamenii tind să aibă vise în care apar perioade stresante, chiar traumatice, din copilărie.

Ăsta nu ar fi un simptom al depresiei, ci mai degrabă un efort automat făcut de către creier în a se apăra, a se repara.

Creierul se pare că are scris în softul lui de funcționare ce trebuie să facă pentru a se repara. Iar demersul unora – terapeuți sau nu – de a inhiba sau șterge orice amintire legată de o traumă din copilărie, ar face mai mult rău decât bine.

Dacă vă visați în vechea școală generală, în pericol să rămâneți corigent la matematică, înseamnă că al vostru creier își administrează antidepresive.

De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Momentele când amintirile ne vindecă
Momentele când amintirile ne vindecă

Mintea umană este plină de mistere. Iar înțelegerea lor de către știință este încă la început. Multe lucruri sunt altceva decât par, la fel ca și bufnițele din Twin Peaks. Un fenomen greu de explicat este de ce copiii abuzați continuă să stea lângă părintele care îi abuzează. De ce continuă să îl iubească?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste