Cum depasim fobia de avion

De cate ori fobia de avion nu ti-a stricat planurile de vacanta? Poate ca drept alternativa ai ales masina sau trenul, dar asa destinatiile au devenit limitate. Cand si de ce avem fobie de avion? Detalii de la psihoterapeutul Alexandru Cojocaru.

 

Din punctul meu de vedere, fobia de avion exista pentru ca exista avioane! Asa cum vorbim despre fobia de apa, de aglomeratii, de animale, de alte nenumarate lucruri care ne inconjoara, cu care ne intalnim si pe care le folosim de-a lungul vietii, asa discutam si despre frica irationala de avion. Exista nenumarate tipuri de fobii si cate o minoritate de persoane care sa simta frica aceasta paralizanta pentru fiecare dintre ele.

 

Ce duce la fobia de zbor

O intamplare traumatica, un zbor foarte dificil de care am avut parte, cu goluri de aer si furtuna, un incident care s-a petrecut la bord si ne-a speriat, o aterizare nereusita din prima incercare…

A doua cauza ar putea fi perceptia si imaginatia noastra asupra zborului fara o experienta traumatica, ci pur si simplu ca urmare a unor stiri terifiante cu accidente de avion, ale unor informatii infricosatoare despre zbor, pe care le-am auzit si le-am vazut.

Acestea pot avea un efect puternic asupra inconstientului nostru, prin simpla reprezentare si proiectie a „cum ar fi fost daca…

Teama se leaga in mod direct si de anxietatea de anticipare, care este una dintre sursele multor nevroze de acest tip.

O alta cauza ar fi putea fi fobia pe fundamentul unei alte anxietati, ce poate fi legata de anxietatea de anticipare, de teama de spatii mici, de teama de a nu avea control, de frica de inaltime ori de cea legata de accidente sau moarte.

Exista o multitudine de factori care declanseaza sau reprezinta un teren fertil pentru exacerbarea temerilor noastre pana la dimensiuni gigant.

 

Cum facem diferenta intre fobie si teama de a zbura

Exista o diferenta importanta intre cele doua. Practic, toate fobiile sunt si anxietati, dar nu toate anxietatile sunt si fobii. Cu totii avem frici si cu totii reactionam la acestea in binomul „fug sau lupt.

Ei bine, cand avem o situatie in care organismul ne spune „fugi, dar spatiul, locul, conditiile nu ne permit sa facem acest lucru, atunci apare panica. Acelasi lucru se poate intampla la nivel psihic, fara ca situatia respectiva sa fie fara de solutie.

Aceste momente repetate, pe care nu le putem rezolva, duc la neliniste repetata si, in timp, la stari de anxietate. Anxietatea reprezinta o teama care dureaza mai mult decat stimulul la care apare frica si poate sa apara si in absenta stimulului, la simpla amintire sau proiectare mentala a acestuia.

Fobia este o anxietate la un nivel de gravitate superior. Te poti simti anxios cand mergi la serviciu sau cand iti imaginezi ca ai putea fi scos la tabla, in fata clasei, la lectie, chiar daca nu se intampla nimic rau.

Dar cand aceasta anxietate atinge paroxismul si paralizeaza persoana in cauza ori de cate ori se gandeste la aceste lucruri, incapacitand-o, atunci vorbim de fobie.
 

Cand apare frica

Fobiile nu tin cont de varsta, sex, educatie, mod de viata, stima de sine. Ele pot sa apara si la varste fragede, de obicei dupa sapte ani, dar si in toate celelalte momente ale vietii.

Pe parcursul trecerii timpului, intalnim constant noi stimuli, noi experiente care pot sa declanseze o fobie. Sigur ca, daca vorbim de un soc posttraumatic, putem deveni dintr-o data fobici la lucrul care l-a declansat.

Nu degeaba se practica uneori expunerea imediata la stimulul care a generat panica, pentru a o inlatura.

Imi amintesc de un prieten care a avut parte de un zbor infiorator intre Bucuresti si Baia Mare. Pilotul avionului a incercat de trei ori la rand sa aterizeze pe aeroportul din Baia Mare si nu a reusit, atat de rele erau conditiile meteo.

Apoi a decis sa intoarca avionul si sa aterizeze la Cluj, unde a si reusit, la a doua incercare si un impact dur cu solul. Prietenul meu ne-a povestit ca a decis, pe loc, sa ia un avion de intoarcere catre Bucuresti si sa zboare aproape imediat dupa incident, pentru ca simtea ca, daca nu face asta, s-ar putea sa nu mai aiba curajul sa se urce vreodata intr-un avion.

El a ales intr-o situatie critica, de tip „fugi sau lupti, sa lupte si a reusit sa-si invinga frica. Ei bine, nu toti avem aceasta capacitate. Daca nu ar fi reusit, ar fi avut toate sansele sa i se declanseze o fobie de avion. Partea buna este ca toate fobiile sunt tratabile.

 

Ce este de facut?

Terapia e cea mai indicata solutie, pentru ca poate lucra direct pe cauza fobiei si atunci putem avea o ameliorare a starilor de panica si anxietate, precum si o imbunatatire reala a calitatii vietii si a contactului cu noi insine.

Sigur ca fiecare metoda are si dezavantaje, iar in cazul terapiei, acestea sunt, in principal, lipsa de timp sau de bani. Pentru cei care nu au aceasta optiune, exista o suma de trucuri care pot reduce nivelul de anxietate.

In primul rand, redirectionarea atentiei catre altceva decat momentele cele mai delicate, cum ar fi decolarea sau aterizarea.

Apoi informarea despre realitatea zborului: familiarizarea cu zgomotele specifice unui zbor, cu normalitatea golurilor de aer din timpul unei calatorii.

Un psihoterapeut american recomanda un joc in timpul decolarii: sa misti degetele de la picioare si, pe masura ce avionul ruleaza din ce in ce mai repede, sa maresti ritmul.

Desi iti muti atentia de la decolare catre o alta activitate, ramai conectat la realitate. Este un mod de adaptare la situatia de tipul „lupta si mai putin o fuga.

De asemenea, eu as recomanda expunerea la stimul, pentru ca, pe masura ce un lucru ne este cunoscut, cu atat teama scade.

Este posibil ca anxietatea sa nu dispara niciodata, dar nivelul ei va scadea de la opt la doi sau trei, pe o scala de la unu la zece.

Poti sa porti hainele in care te simti cel mai confortabil, sa iei cu tine o carte care te pasioneaza si esti abia pe la jumatate.

Sa pui pe un dispozitiv video un film pe care voiai sa-l urmaresti si nu ai avut timp. Poti sa finalizezi pe laptop ultima prezentare la care lucrai pentru serviciu. Sigur ca poti aplica si metode mai directe in cazul in care vrei sa-ti infrunti teama.

De exemplu, sa lucrezi in terapie, cu scopul declarat de a ajunge sa faci un salt cu parasuta sau un curs de pilotaj.

Probabil ca va fi un demers de lunga durata, dar dupa reusita unui astfel de experiment, cred ca teama de zbor va scadea extraordinar de mult.

 

Cum sa nu transmitem copiilor teama de a zbura

In urma studiilor, stim ca teama si anxietatea se transmit transgenerational. Riscul de transmitere este mare prin simplul fapt ca parintii sunt modele pentru copiii lor.

De ce ii este teama tatalui sau mamei mele, ar trebui sa-mi fie si mie, pentru ca ei stiu mai bine.

Parintii anxiosi pot afecta puternic comportamentul copiilor. Pentru a nu transmite teama de zbor copiilor, ar trebui in primul rand, sa nu ne fie noua frica.

Un truc pe care il putem aplica este ca parintele care are teama de zbor sa nu insoteasca copiii in primele calatorii.

Asadar, putem alege o destinatie din Grecia, unde se poate ajunge si cu masina, si cu avionul. Mama – careia, sa spunem, nu-i este frica de zbor – merge cu copiii, cu avionul, si tatal – cu masina.

De asemenea, nu trebuie sa uitam ca, atunci cand copilului ii este frica de ceva si simte anxietate, el are nevoie de sustinere.

Primul impuls este sa-l protejam, dar cea mai eficienta metoda este sa-l ajutam sa ia decizii si sa-si asume mici riscuri specifice varstei.

Ii este teama de valuri la mare? Vom alege o zi cu valuri potrivite si vom sta langa copil si-l vom ajuta sa descopere ca, la mal, acestea nu sunt periculoase si ca el are abilitatile de a se descurca.

O abordare de acest gen da rezultate mai bune. Ea se poate aplica si parintilor. Dupa un zbor mai putin reusit, ne putem apleca asupra faptului ca am ajuns cu bine si ca avioanele sunt foarte rezistente. E mai bine decat sa spunem copilului ca „a fost groaznic si ca nici noi, nici el nu vom mai zbura niciodata.

 

Alexandru Cojocaru este psihoterapeut de orientare analitica,

alexandru.g.cojocaru@gmail.com, www.alexandrucojocaru.ro

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cum depasim fobia de avion
Cum depasim fobia de avion

De cate ori fobia de avion nu ti-a stricat planurile de vacanta? Poate ca drept alternativa ai ales masina sau trenul, dar asa destinatiile au devenit limitate. Cand si de ce avem fobie de avion? Detalii de la psihoterapeutul Alexandru Cojocaru.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste