Cum devii complexat

Dosar, complexe, complexat, psihologie, familie, parinti, copii
In copilarie se consolideaza (sau se distruge) increderea in sine. Atitudinea parintilor este vitala, atat in bine, cat si in rau. Cert e ca nu ne nastem cu complexe, ci devenim timizi in relatie cu ceilalti.

„Nu indraznesc sa ma a­firm“, „Nu stiu sa spun nu“, „Mi-e fr­i­ca de ceea ce pot spu­­ne altii despre mine“, „Sunt ti­mid“, „Ma pierd cu totul cand vine vor­ba sa vorbesc in public“, „Cand sunt indragostita, am sentimentul ca nu merit sa fiu iubita la randul meu“, „Nu am nicio valoare“ sunt tot atatea moduri prin care iese la i­vea­la lipsa increderii.

De fapt, expresia „lipsa de incredere in sine“ este un fel de concept general, care inseamna totul si nimic. Folosindu-l, pacientul arata ca ceva nu merge in relatia lui cu ceilalti si cu el insusi, cu partenera sau partenerul, sau la serviciu. Nu merge pentru ca nu am incredere in mine insumi. Sau se mai poate sa fii foarte bine pe plan profesional, dar sa nu prea mear­­ga pe plan afectiv. Poti fi performant si poti lansa cu succes un nou proiect, dar poti fii complet blocat daca vine vorba despre o marire de salariu care trebuie negociata. De unde si necesitatea ca pacientul sa fie nevoit sa-si dea seama unde „schioa­pata“ inainte sa-si dea seama de un­de porneste problema lui.

Constatarea ca „nu am incredere in mine“ este mai mereu produsul u­nei povesti particulare. Nu ne nas­tem timizi sau complexati, ci devenim astfel in urma a ceea ce traim in fa­milie. In aceeasi masura, se re­ga­ses­te un punct comun: pornind de la co­pi­la­rie, regasim elementele care au con­dus la aceasta lipsa de incredere in sine. Mai multe tipuri de atitudini pa­­rentale sunt prezente drept cauze, chiar daca parintii nu sunt niciodata in intregime responsabili de nevrozele copiilor lor. Pentru ca fiii lor ii iubesc, ii divinizeaza si ii ascul­ta, de aceea parintii influenteaza in asa ma­re masura destinul copiilor lor.

Parintii care proiecteza visurile lor asupra copiilor

„Ce neplacut e ca nu esti deloc gra­ti­oasa!“, spune mama, iritata, fiicei sale de cinci ani. Mama a vrut sa de­vina dansatoare, dar degeaba… Pentru a se consola, s-a gandit ca va da nastere unei mici artiste. Stim de la Freud ca parintii nu se pot abtine sa proiecteze asupra copiilor lor visurile lor de marire: acolo unde ei au esuat, copiii vor reusi. Multi dintre acesti parinti tin prea mult la valoarea visului pentru a-si accepta copilul asa cum este el. Si cand isi dau seama ca acesta nu corespunde do­rintelor, parintii simt o imensa de­ceptie urmata de represalii la a­dresa copilului, sub forma re­pro­su­rilor si denigrarii sistematice.

Si pentru ca vorbele parintilor au valoare enorma pentru micut, el se gandeste ca nu va­loreaza mare lucru. De un­de si inhibitiile care vor atinge diverse domenii ale vietii: dra­gostea, mun­ca, relatiile cu ceilalti – in general, e vorba despre re­latiile care au fost foarte mult valorizate de pa­rinti.

Refuzul de a vedea problemele

„«Cum-necum, tu trebuie sa reusesti in viata», imi spunea tata. Acum imi dau seama ca era de fapt o negare din partea lui a dificultatilor mele. De fapt, el nu voia sa-si faca griji pen­tru mine. Ca rezultat, astazi, o­ri­ce fleac ma destabilizeaza“, mar­turi­seste Camelia. „Astazi, am si eu o fe­tita si stiu ca a ajuta un copil in­­seam­na sa fiu atenta la semnalele in­hibitiei si inchiderii in sine: de ce are a­tat de putine prietene, de ce nu po­a­­te sa se exprime in clasa…“

Parintii, deja incalciti in propriile probleme, au, cel mai adesea, din nefericire, tendinta de a adopta politica stru­tului. E dificil sa ii invinuim. Chiar daca aceasta orbire inseamna, cativa ani mai tarziu, pentru progenitura lor devenita adult, o lunga perioada la psiholog pentru a trata in­hibitii ce puteau fi combatute de foarte devre­me, din copilarie.

Alt caz e cel al pa­rintilor care prefera sa nu va­da ni­mic pentru a se apara ei insisi. Pentru a­cestia, un fiu sau o fi­­i­ca prea timorata (caz foarte des: in general, copilul este inhibat de parinti) in­seam­na o lovitura in amorul lor propriu.

Citește continuarea pe pagina următoare: 1 2 3
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cum să depășești teama de condus
Cum să depășești teama de condus

În mod cert o mașină ne ajută, ne oferă independență, confort, ajungem în locuri greu accesibile cu mijloacele de transport în comun, putem călători în voie în afara orașului. Însă unii oameni nu se pot împrieteni cu condusul. De unde teama de condus și care este rezolvarea?

Citeste
Răni emoționale: Rana de abandon sau masca dependentului
Răni emoționale: Rana de abandon sau masca dependentului

Copii fiind, dacă nu primit regulat ceea ce avem nevoie și, mai ales, la intensitatea la care noi avem nevoie, ajungem să dezvoltăm anumite răni emoționale. Au fost distinse cinci răni cărora le corespund cinci măști, iar în acest material discutăm despre rana de abandon și masca pe care o purtăm, cea a dependentului.

Citeste
Răni emoționale: Rana de respingere cu masca de fugar
Răni emoționale: Rana de respingere cu masca de fugar

Copii fiind, dacă nu primit regulat ceea ce avem nevoie și, mai ales, la intensitatea la care noi avem nevoie, ajungem să dezvoltăm anumite răni emoționale. Au fost distinse cinci răni cărora le corespund cinci măști, iar în acest material discutăm despre rana de respingere și masca pe care o purtăm, cea de fugar.

Citeste
Cum devii complexat
Cum devii complexat

In copilarie se consolideaza (sau se distruge) increderea in sine. Atitudinea parintilor este vitala, atat in bine, cat si in rau. Cert e ca nu ne nastem cu complexe, ci devenim timizi in relatie cu ceilalti.

Citeste
Motive greșite pentru care refuzăm să primim ajutor
Motive greșite pentru care refuzăm să primim ajutor

Oare ce ne determină să îi refuzăm pe cei din jur atunci când vor să ne ofere ajutor. Și de ce nu cerem, atunci când avem nevoie? A accepta să fii ajutat, când este necesar, este un semn al bunei relații atât cu sine, cât și cu cei din jur.

Citeste
Cum putem controla și reformula gândirea catastrofală
Cum putem controla și reformula gândirea catastrofală

Monologul interior şi modul în care gândim ne influenţează emoţiile şi stările, ceea ce determină, de cele mai multe ori, reacţiile, atitudinile şi acţiunile noastre. De aceea, este important ca, în momentele când observăm că tindem să generalizăm aspectele negative sau că grijile devin excesive, să folosim tehnici de liniştire şi să reformulăm gândirea catastrofală.

Citeste