Cum gestionăm sentimentul de singurătate în preajma sărbătorilor
Sentimentul de singurătate nu trebuie să devină copleșitor de sărbători. Iată ce putem face pentru a ne controla gândurile negative.
Citește și:
Teama de singurătate: cauze și manifestări
Cum ne crestem gradul de fericire
Sunt momente în preajma sărbătorilor când singurătatea poate deveni copleşitoare. Ce putem face atunci?
În primul rând, să începem să conştientizăm gândurile care ne trec prin minte, pentru că acestea determină emoţiile şi comportamentele noastre.
Am putea spune că prin intermediul gândurilor noastre ne creăm realitatea! Gânduri precum “Sunt singură şi aşa o să rămân toata viaţa!” (ghicirea viitorului), “Sunt singură, nimic nu-mi merge bine!” (suprageneralizarea), “N-am şi eu un partener! Sunt o proastă, o ratată!” (etichetare) pot genera tristeţe, panică sau poate chiar furie.
De aceea, e important să învăţăm să înlocuim aceste gânduri cu unele funcţionale, de tipul “Acum nu am un partener, dar îmi canalizez mai mult timpul şi energia către zona profesională şi socială”, “Sunt singură, ceea ce înseamnă că pot dedica mai mult timp hobby-urilor mele.”, “În momentul ăsta sunt singură, dar pot să-mi găsesc partenerul dorit.”
Singurătatea devine şi mai acută în perioada sărbătorilor pentru că acestea reprezintă un prilej de a te bucura şi a fi alături de persoanele dragi. Dar oare am putea să acordăm şi altă semnificaţie sărbătorilor şi să facem ceva în acea direcţie?
De exemplu, am putea considera Crăciunul ca fiind o ocazie de a ne face curăţenie în viaţă, de a vedea ce bagaje lăsăm în urmă pentru a merge cu seninătate mai departe? Sau Anul Nou ca pe un moment al planurilor? Şi după ce facem planurile, e important să acţionăm în direcţia realizării lor.
Pentru că dacă spunem că vrem un partener, însă tot ceea ce facem este să stăm foarte multe ore la birou şi să muncim până la epuizare, atunci ne autosabotăm, reducându-ne considerabil şansele de a găsi partenerul dorit.
Nu ne place singurătatea şi ne dorim persoane dragi alături de noi, mai ales de sărbători. Dar oare noi am putea fi persoane dragi pentru alţii, aducându-le lumina şi bucurie în suflet? Un coş cu fructe, o carte şi o jucărie dăruite din toată inima unui copil care nu-şi permite acest lucru, te aduc aproape de sufletul lui.
Poţi realiza câteva decoraţiuni, cu răbdare şi migală, pe care apoi să le duci într-un cămin de bătrâni şi să împodobiţi împreună bradul de Crăciun. În acest fel, te simţi conectată cu persoane pe care până ieri nu le cunoşteai şi singurătatea ta se estompează.
Sunt şi lucruri foarte simple pe care le poţi face pentru starea ta de bine: reorientează-ţi atenţia de la singurătate către lucrurile bune care există deja în viaţa ta.
Fii recunoscătoare pentru acele lucruri pe care poate le treci cu vederea, considerându-le implicite: sănătatea, poate succesele din zona profesională sau poate faptul că ai o casă, că te înţelegi bine cu vecinii!
Şi pentru că este sărbătoare, pregăteşte surprize pentru cei dragi ţie, chiar dacă se află departe de tine. O felicitare scrisă din toată inima sau un mesaj video înregistrat pot face minuni!
În acelaşi timp, răsfaţă-te şi tu cu ceva drag inimii tale: poate să mergi la un spectacol de Crăciun, să ieşi la o cafea cu o prietenă pe care n-ai mai văzut-o de mult sau poate doar să te bucuri în căldura căminului tău de o cană de ceai cu aromă de sărbătoare, citind cartea preferată!
Cum ar fi oare să schimbăm perspectiva şi să privim singurătatea ca pe un aliat care să ne ajute să găsim apoi partenerul ideal?
Putem face acest lucru investind timp şi energie în dezvoltarea noastră personală. S-ar putea să descoperim că ceva din copilărie sau poate ceva transmis de-a lungul generaţiilor ne determină să rămânem în singurătate.
Conştientizarea este primul pas către eliberarea de umbrele trecutului şi către asumarea unor alegeri personale în concordanţă cu nevoile şi dorinţele noastre. Apoi, să vedem ce să facem diferit pentru ca urmatorul An Nou să-l petrecem alături de persoana iubită!
De Daniela Stanciu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, competenţe în terapia sistemică: cuplu, copil, familie
Tel.: 0745.089.985
www.aventuradezvoltarii.com
Foto: shutterstock.com