Cum gestionam sentimentul de vinovatie

Isi cer scuze pentru orice, le lipseste initiativa, uita de propriile nevoi, sunt defensivi si, de multe ori, incearca sa controleze totul. De unde provine sentimentul de vinovatie si cum putem combate acest mecanism incarcat de tristete?

 

Vinovatia este un sentiment complex, greu de suportat, fiind legat intotdeauna de trairea unei suferinte, cu caracteristici si implicatii mult mai extinse decat realizam la prima vedere.

Acesta provine din calitatea noastra innascuta de a fi empatici, suntem fiinte sociale si suntem construiti pentru a ne conecta emotional la ceilalti oameni.

Avem aceasta capacitate de a simti ceea ce simte o alta persoana, pentru a putea relationa cu ea, pentru a o intelege, pentru a o sprijini si a-i veni in ajutor cand este cazul.

Sentimentul de vinovatie este legat de proprietatea empatiei de a ne face sa rezonam cu starile celuilalt, pentru a ne regla comportamentul in functie de ceea ce simte el si in functie de efectele emotionale pe care actiunile noastre le au asupra sa.

Un permanent si pregnant sentiment de vinova­tie arata ca persoana respectiva se afla intr-o sufe­rinta constanta, legata de perceperea starilor dureroase, ale celorlalti si ale sale, pentru care se simte extrem de responsabila.

 

Cum ia nastere sentimentul de vinovatie

Cand o persoana apropiata se afla in suferinta, simtim in interiorul nostru, prin rezonanta, acea stare de disconfort si suntem impinsi in mod natural sa raspundem, sa facem ceva pentru a-i usura sau indeparta durerea.

Ne intalnim cu acest gen de situatii de timpuriu, prin contactul cu trairile propriilor parinti sau ale persoanelor care ne ingrijesc.

In perioada in care suntem bebelusi, absorbim direct, ca un burete, tot ceea ce simte constient sau inconstient persoana cea mai apropiata de noi, in general, mama, si ne este foarte greu sa suportam emotiile dureroase pe care le preluam prin aceasta contagiune afectiva.

Suntem incarcati de starile deranjante, nu putem sa le gestionam si incercam sa scapam de ele cumva, de obicei prin plans. Apoi, treptat, descoperim ca la anumite manifestari ale noastre se produc niste modificari si in starea mamei.

Pe masura ce crestem, invatam ca starile celorlalti depind de noi, de ceea ce facem. Concluzie care se intareste in jurul varstei de trei-cinci ani, cand intram in perioada de dezvoltare psihosociala, ce presupune aparitia nevoii de afirmare de sine, prin initiative legate de ceea ce ne dorim si simtim, prin curiozitatea de a explora, prin manifestarea propriei puteri si exersarea capacitatii de alegere.

Daca toate acestea sunt intampinate cu critica, cu refuz din partea parintilor, cu exprimarea faptului ca sunt deranjati de noile noastre incercari de autonomie, atunci vom intelege ca manifestarea propriei personalitati produce neplaceri si nemultumire parintilor.

Prin repetarea acestor experiente se internalizeaza si conceptia des intalnita: „Daca sunt eu insumi si fac ceea ce simt ascultand si de nevoile mele, voi determina respingere, ura, sentimente neplacute in ceilalti.

Cum toti copiii vor sa isi vada parintii fericiti, ei aleg sa urmeze comportamente dorite, valorizate de parinti si care ii fac fericiti pe acestia, dar vor evita comportamente naturale, care tin de manifestarea si grija fata de propriul sine.

Astfel, se construieste sentimentul de vinovatie (resimtit si mai tarziu in viata, legat de exprimarea de sine) care nu este bun, fiindca poate face rau si chiar ar putea deranja pe cineva.

 

Adolescenta

In adolescenta, perioada caracterizata printr-o sensibilitate ridicata, sentimentul de vinovatie se poate amplifica, deoarece, fiind o etapa cu tensiuni emotionale si transformari interioare puternice, izbucnirile si impulsivitatea copiilor neintelesi si nesustinuti empatic pot produce stari violente in parinti.

Aceste stari sunt rapid percepute de adolescenti, creand remuscari si teama de a fi respinsi, pentru ca, prin incapacitatea lor de a se controla, au afectat parintele.

O modalitate de accentuare a sentimentului de vinovatie este si educarea prin manipulare emotionala.

Provocand vinovatia copilului prin jocuri „naive, de genul ne facem ca plangem, pentru ca micutul nostru sa vina sa ne pupe si sa ne faca sa zambim, ori incercand sa il facem pe copil sa se simta rau ca a luat o nota proasta si ne-a inselat asteptarile, sau ca nu s-a supus vointei noastre („sunt suparat/dezamagit/trist din cauza ta, „daca faci asta, eu o sa sufar…), determinam, cu siguranta, dezvoltarea unei anxietati ce se va perpetua intreaga viata si va incapacita viitorul adult in functionarea lui.

Vinovatia excesiva este legata de anxietatea ridicata privind implicatiile alegerii pe care urmeaza sa o facem, de a actiona intr-un fel sau altul sau de a nu actiona.

Devenim cumva ultraconstienti de fiecare gest al nostru, caruia ii atribuim efecte cu impact exagerat asupra altora si asupra noastra.

 

Cine sunt eternii vinovati

O persoana care se culpabilizeaza exagerat a trait intr-un mediu afectiv disfunctional, incarcat de suferinta, tristete, agresivitate, manifestate sau nu in exterior.

In perioada copilariei nu i-au fost implinite nevoile emotionale si i-a fost lasata responsabilitatea enorma de a repara problemele afective ale celor apropiati.

„Vinovatii au fost conditionati, pe parcursul cresterii, sa se supuna unor valori si reguli rigide, sunt foarte sensibili si empatici, preocupati foarte mult de efectele actiunilor, intentiilor si gandurilor lor. In acelasi timp, au uitat de sine si isi pun propriile nevoi pe loc secund.

Sunt mai anxiosi, au o incredere si stima de sine scazute si le este teama sa se exprime, sa se dezvaluie, sa se bucure, incearca sa faca celorlalti pe plac si devin ezitanti sau se retrag cand au impresia ca au facut ceva ce a produs neplacere si nu stiu cum sa mai repare.

Se justifica foarte des pentru orice actiune sau initiativa despre care cred ca ar putea avea efecte neplacute pentru cineva, sunt perfectionisti si isi asuma responsabilitatea inclusiv pentru evenimentele care ies din sfera lor de control.

 

O forma de control

In cadrul familiei vor avea tentative de control, vigilenta in ceea ce priveste starile celorlalti membri, cautand sa le gestioneze in locul lor, grija exagerata pentru felul in care se manifesta.

Daca au copii, pot perpetua modelul preluat de la propriii parinti si pot fi rigizi, critici, cu reguli stricte, perfectionisti, suprasensibili la opiniile celorlalti fata de caracterul si comportamentul micutilor lor.

La locul de munca tind sa nu isi asume initiative de teama de a nu da gres si sa fie prea submisivi, pentru a nu-l supara pe superiorul ierarhic.

In cuplu, o persoana cu probleme de vinovatie se poate sa accepte cu usurinta rolul de victima, isi poate neglija propriile nevoi emotionale si sa devina defensiva in comunicare si in conflicte.

Sentimentul de vinovatie genereaza o diminuare a persoanei. Nu e de mirare ca cei care sufera de vinovatie exagerata isi limiteaza dezvoltarea de sine, potentialul cu care s-au nascut.

Blocandu-si exprimarea autentica, ei isi valorifica infim cali­tatile si abilitatile. Traind intr-o presiune interioara mare, sunt predispusi la diverse afectiuni fizice, tulburari psihosomatice.

 

Usor de manipulat

Pentru ca vinovatia se bazeaza pe un camp afectiv amplificat, pe o sensibilitate mai mare la propriile emotii si la starile celorlalti, forma de manipulare la care acesti oameni raspund cel mai rapid si mai des este santajul emotional.

Si la varsta adulta suntem influentati de parinti prin inducerea sentimentului de vinovatie: „Nu m-ai sunat de doua zile si nu ai mai trecut pe aici de o saptamana. Nu iti pasa de mine….

Prin santaj emotional ajungem la vinovatie disfunctionala, care se poate manifesta si raportat la propriile noastre stari de bucurie, pe care nu ne permitem sa le acceptam atunci cand cineva apropiat sufera, simtindu-ne ca si cand, prin starea noastra de bine, tradam si producem o suferinta si mai mare, lasand acea persoana singura, cu propria durere.

 

Intretinerea culpabilitatii

Vinovatia se integreaza prin repetitie, pana cand ne directioneaza din inconstient. Este precum sofatul: o deprindere pe care ne-o insusim prin mult exercitiu si repetare, apoi, devine o obisnuinta si nu ne mai solicita atat de mult atentia.
Astfel, nu se poate spune ca eternii vinovati isi intretin in mod voit vinovatia, ci ca nu stiu cum sa fie fara ea, iar de cele mai multe ori nici nu o constientizeaza. Cu anturajul, lucrurile stau diferit.

Cine ar putea sa reziste unei persoane foarte saritoare, care doreste sa fie mereu de folos cu ceva?! Astfel, se creeaza un sistem de ac­tiune si reactie din care, datorita obisnuintei, comoditatii, este greu de iesit.

Ca orice tip de rana emotionala neconstientizata, si cea care se exprima prin vinovatia in exces predispune la atragerea de parteneri care sa o intretina.

In cazul acesta, este vorba despre parteneri care au diferite dificultati emotionale, traumatizati afectiv, care au nevoie de sustinere, vindecare, reparatie, grija, intelegere, validare.

Sau de parteneri manipulatori, imaturi emotional, chiar abuzatori. Si, cu siguranta, pot nimeri in compania unor persoane care au probleme cu responsabilitatea fata de propriile actiuni si nevoi, care cauta vinovati in exterior pentru neimplinirile lor.

 

Ce e de facut?

Problema vinovatiei prea puternice si eliberarea din „stransoarea ei sunt destul de complexe si solicitante. Sa traiesti cu un permanent sentiment de vinovatie este dureros si incapacitant pe multe nivele.

Primul pas catre diminuarea acestei trairi este constientizarea faptului ca vinovatia este un mesaj, un simptom al unor rani adanci si vechi, care se vor dezvelite si vindecate.

Constientizarea ca ne-a lipsit, la timpul potrivit, suportul sanatos necesar pentru construirea individualitatii delimitata de a celorlalti cu care am trait aproape fuzional si de la care am preluat mereu stari si am resimtit dureri care nu erau ale noastre.

Apoi, trebuie sa invatam ca avem nevoi emotionale esentiale, de care trebuie sa avem grija, ca avem nevoie sa ne cunoastem propriile emotii si sa le diferentiem de ale altora. 

La fel de important este sa observam mai clar comportamentele noastre si „de ce-ul din spatele lor. „De ce avem tendinta sa ne comportam asa si nu altfel?, „care ar fi efectul daca am alege alt raspuns?, „ce ne afecteaza, de fapt, din ceea ce simte celalalt cu privire la actiunea noastra?

Cand realizam ca ne simtim vinovati, putem sa analizam si sa evaluam natura acestei vinovatii, de unde provine ea.

Referitor la situatiile din trecut pe care acum, datorita cresterii si informarii, le regretam, dar  care ne fac in continuare sa ne simtim vinovati, ar fi util sa realizam ca am actionat in conformitate cu nivelul de dezvoltare si cunoastere la care ne aflam in momentul respectiv.

Avem nevoie sa intelegem ca exista evenimente care ies din sfera noastra de control, care au multipli factori declansatori, nu doar actiunea sau inactiunea noastra.

Vinovatia poate sa apara nu numai in raport cu ceilalti, ci si in raport cu sine, cand ne blamam pentru faptul ca ne-am pricinuit un rau sau cand intram intr-un cerc vicios de autoagresiune si  vinovatie.

Explorarea profunda si identificarea motivelor pentru care  facem asta sunt esentiale. Se poate aduce in discutie si aparitia nevoii de pedeapsa, cu rol compensator.

Fiind familiarizati de atata vreme sa traim constant stari neplacute, raportate la efectele actiunilor noastre, nu putem sa iesim asa de usor din schema lor. Se dezechilibreaza sistemul cu care ne-am obisnuit.

De aceea, chiar daca la nivel rational intelegem ca in anumite situatii nu avem de ce sa ne simtim atat de vinovati, totusi nu putem sa ne bucuram de diminuarea vinovatiei si suntem in continuare preocupati de faptul ca „in situatia asta ar fi trebuit sa ma simt mai vinovat, asa ca, „daca nu ma mai simt astfel, atunci trebuie sa caut o alta modalitate de a simti suferinta: caut o pedeapsa.

Aceasta pedeapsa, prin suferinta pe care o aduce, compenseaza scaderea culpabilitatii si echilibrul se restabileste: ajungem sa ne simtim la fel de rau cum eram deja obisnuiti.

De aceea, este bine sa exploram in psihoterapie sau consiliere psihologica vinovatia la nivel emotional si profunzimea cauzelor sale reale.

 

Sfaturi pentru anturaj

Putem ajuta pe cineva coplesit de sentimentul de vinovatie daca il ascultam si ii validam trairile permitandu-i sa se exteriorizeze, sustinandu-i demersurile de a se ocupa mai mult de sine.

Este bine sa ii oferim informatii care sa explice supra-responsabilizarea, incat sa inteleaga ca fiecare adult este responsabil pentru propria sa fericire si propriul confort.

Daca sentimentul de vinovatie devine prea intens si diminueaza activitatea si functionarea persoanei respective, desigur, ii putem sugera sa se adreseze unui psihoterapeut.

 

De Veronica Cristea, psiholog clinician, consilier psihanalitic

http://suntemsensibili.com

vera.cristea@suntemsensibili.com

0729.397.743.

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cum gestionam sentimentul de vinovatie
Cum gestionam sentimentul de vinovatie

Isi cer scuze pentru orice, le lipseste initiativa, uita de propriile nevoi, sunt defensivi si, de multe ori, incearca sa controleze totul. De unde provine sentimentul de vinovatie si cum putem combate acest mecanism incarcat de tristete?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste