Cum invatam sa ne iubim
Viata o simtim intai de toate cu ajutorul propriului corp. Relatiile cu el sunt diferite: dragoste, respingere, acceptare… Din ce sunt facute legaturile dintre mine si invelisul meu trupesc? Abordarea relatiei mele cu propriul meu corp este deseori dureroasa, mereu complexa.
In fiecare dimineata, oglinda este interlocutorul nostru. Dupa o noapte nedormita, devine nemiloasa: „Cearcanele, grasimea, ridurile astea, nasul asta… Oribil!“. O privire critica ne reduce brusc corpul la o bucata de carne fara de seductie. Un simplu suras, apoi, ne reda farmecul. Relatiile cu imaginea de sine sunt marcate de nesiguranta.
Dar ce este imaginea de sine? Ne spune psihoterapeutul Dora Chelemen: „Imaginea de sine apare ca o expresie a modului in care noi ne vedem pe noi insine: cum aratam, cum gandim, cum simtim, cum interactionam, ce rol ne atribuim in relatii. Imaginea de sine este cea care asigura coeziunea personalitatii noastre si este in autoevaluare continua. Imaginea de sine este contaminata de dorinte si de modul in care ne evalueaza cei din jurul nostru“.
Imaginea de sine, intre realitate si inchipuire
Imaginea despre noi nu are prea des legatura cu realitatea. Desi e slab, anorexicul se vede enorm. Si cel caruia ii e frica de un defect fizic isi descopera, in fiecare clipa, o noua anomalie, pe care numai el o vede. Teoretic, trebuie sa stim care ne e imaginea publica si sa punem in relatie ceea ce se crede despre noi si ceea ce stim ca suntem.
Dora Chelemen precizeaza: „Putem vorbi de doua tipuri de complexe legate de corp: cele cauzate de o diformitate reala (malformatie din nastere, dupa un accident etc.) si complexe create de o distorsiune a imaginii corporale (persoana este normala din punct de vedere fizic, dar ea considera ca are un defect). Terapia este diferita pentru cele doua tipuri de complexe.
Pentru diformitatile reale, terapia urmareste acceptarea propriului corp, dezvoltarea increderii in sine si regasirea si descoperirea a noi resurse, pe care le avem in interiorul nostru, cu totii. Pentru distorsiunea imaginii corporale se cauta puncte de legatura intre realitate si felul cum ne percepem. Se aplica testarea nivelului de adevar al gandurilor, care, de cele mai multe ori, sunt irationale, si inlocuirea lor cu unele corespunzatoare realitatii“.
Eu si ceilalti
„Imaginea publica este o suma de roluri pe care ni le asumam in relatie cu ceilalti“, explica psihologul Dora Chelemen. Cu cat imaginea de sine este mai buna, cu atat consideram ca detinem ce-i mai bun din ceea ce vedem la ceilalti. In schimb, „cand imaginea de sine nu este buna, discrepanta fata de imaginea publica este mare. Suntem unici, si aceste diferente dintre imaginea de sine si cea publica au la baza faptul ca fiecare are propriile reprezentari despre el si despre lume. De aici rezulta diferente care duc la conflict“, continua psihologul.
Mass-media ne influenteaza
De unde apare aceasta ispita a propriei examinari nemiloase, pe fiecare segment al corpului? „Imi plac umerii mei, dar nu si coapsele; abdomenul e OK, dar fesele, deloc“, marturiseste Andreea, 32 ani. Tirania taliei zvelte si a carnii tari contribuie mult la o detestare implacabila a cea mai mica dintre imperfectiunile noastre, dar mai sunt si alte cauze ale detestarii de sine…
„Mass-media are o influenta majora. Astfel, suntem tentati sa identificam un ideal de frumusete limitativ, care duce la formarea de ganduri irationale pentru atingerea acestuia. Viata reala nu este un film. Noi, oamenii reali, avem diverse forme si marimi“, continua ea.
„Frumusetea noastra fundamentala nu depinde numai de corp, depinde de cine suntem, valorile noastre. Suntem mult mai mult decat un corp. Pentru fiecare caracteristica negativa pe care o gasim la noi e indicat sa gasim cel putin una pozitiva. Unii dintre noi, nemultumiti de propriul corp, apeleaza la operatii estetice pentru a aduce imaginea fizica reala in concordanta cu imaginea de sine ideala.“
