Cum înveți să-ți accepți vulnerabilitatea

Vulnerabilitatea face parte din natura ființei noastre. A putea să o accepți și să o arăți este cu adevărat un semn de putere interioară. Însa acest lucru nu este mereu ușor. Iar ceea ce ne împiedică să ne acceptăm, în primul rând, nouă înșine vulnerabilitățile, este lipsa încrederii, perfecționismul și credințele inconștiente.

Citește și:

Cum ne putem îmbunătăți imaginea corporală

Ambivalența: Cum apare în copilărie și ne influențează toată viața

Atunci când suntem vulnerabili, ne putem simți triști, temători, singuri, lipsiți de încredere, defecți sau rușinați. Ca să putem face față acestor trăiri neplăcute, uneori recurgem la comportamente ce ne ajută pe moment să evităm disconfortul, dar care păstrate pe termen lung ajung mai mult să ne încurce.

Spre exemplu, atunci când ne mascăm adevărata stare printr-o mină veselă,  spunem glume sau ne arătăm fericiți, nu facem altceva decât să compensăm ceea ce simțim în interior.

În alte situații, ne putem refugia în muncă sau într-o activitate plăcută care nu ne solicită partea emoțională de care dorim să ne detașăm.

În acele momente ne simțim bine, însă pe termen lung ne distanțăm de noi, fugim de ceea ce de fapt ne poate fi de un real folos.

 

Vulnerabilitatea poate fi o șansă

Chiar dacă este neplăcut să fim triști, să plângem sau să trecem prin suferință, acest lucru în sine nu ne face rău. Într-adevăr este neplăcut, dureros, însă luând contact cu ceea ce simțim este totodată prilejul pe care noi îl avem pentru a înțelege ce ni se întâmplă.

Odată ce căpătăm mai multă claritate și identificăm ce anume ne-a determinat să simțim acele emoții, vom avea șansa de a intra în contact cu ceea ce avem nevoie.

În acest fel, putem conștientiza schimbările și acțiunile pe care trebuie să le facem pentru a răspunde nevoilor noastre. Spre exemplu, atunci când simțim teamă, nevoia de bază este aceea de a fi in siguranță.

Putem să ne întrebăm ce ne sperie și să găsim soluții sănătoase pentru a ne securiza. Ne este mai greu să aflăm ce e bine pentru noi, atunci când încercăm să evitam ceea ce simțim.

 

Convingerile iraționale

Dacă ne vom uita cu atenție, putem descoperii că în spatele dificultății de a ne accepta vulnerabilitatea se află gânduri precum: „dacă plâng înseamnă că sunt slab, deci trebuie să fiu mereu puternic', „dacă îmi arăt slăbiciunea, ceilalți mă pot răni', „trebuie să fiu mereu la înalțime, altfel sunt un ratat', „nu am voie să greșesc, pentru că mă voi face de râs'.

Toate aceste convingeri de viață ne determină să fim exigenți si intoleranți cu noi înșine. Le-am adoptat în urma experiențelor noastre de viață și a modelelor din jurul nostru.

Ele nu ne sunt cu adevărat de folos, ci reprezintă o atitudine critică față de propria persoană. Este necesar să fim indulgenți cu noi înșine și să contraargumentăm aceste gânduri distructive.

Găsind alternative sănătoase pentru aceste gânduri, vom dobândi o stare mai bună și toleranță față de noi.

Dacă ne-am privi stările de vulnerabilitate ca și când ne-am uita la un copil trist, speriat și demoralizat, oare ce am simți? Ar fi util pentru el să-l certăm, să-l criticăm și să-l ascundem?

Pentru a-l ajuta cu adevărat trebuie să ne uităm la ce are el nevoie și să răspundem într-un mod adecvat. Aceasta poate să însemne să-i validăm emoțiile, să manifestăm empatie și să oferim siguranță, înțelegere, sprijin și nu în ultimul rând iubire.

Acel copil vulnerabil suntem chiar noi, însă ne putem folosi de propriile resurse pentru a ne îngriji ca un părinte bun de nevoile noastre emoționale.

De Ștefania Voia, psihoterapeut

psiholog@stefaniavoia.ro

Tel: 0726191255

www.stefaniavoia.ro

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cum înveți să-ți accepți vulnerabilitatea
Cum înveți să-ți accepți vulnerabilitatea

Vulnerabilitatea face parte din natura ființei noastre. A putea să o accepți și să o arăți este cu adevărat un semn de putere interioară. Însa acest lucru nu este mereu ușor. Iar ceea ce ne împiedică să ne acceptăm, în primul rând, nouă înșine vulnerabilitățile, este lipsa încrederii, perfecționismul și credințele inconștiente.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste