Cum ne afectează frica (ne)sănătoasă calitatea vieții

Frica ne ajută să evităm situațiile periculoase și consecințele neplăcute pe care le-am regreta amarnic. Dar, cum ce-i mult strică, nu e bine să fim nici prea temători, căci în final ajungem să ne sabotăm singuri. Cum se întâmplă asta, ne spune Cătălin Dandeș.

 

Psychologies: Cum se naște frica?

Cătălin Dandeș: Frica este necesară supraviețuirii, e ceva cu care te naști, un mecanism ce ne asigură energia esențială mobilizării în situații critice. Bineînțeles, avem de-a face cu frici sănătoase și cu forme exagerate de frică.

De la baza fricii sănătoase, cea care ne face să ne dăm la o parte din fața unui tren în mers, pot apărea, în urma influențelor exterioare, și forme patologice, induse uneori de cei care au grijă de noi (părinți, bunici, bonă, educatori etc.) din preocuparea lor de a ne feri de neajunsurile prin care ei au trecut la un moment dat.

Citește și:

Frica sănătoasă și frica bolnavă, cum le diferențiem

Semne că te lași controlată de frică

Când cineva ne repetă constant „nu face aia, ai grijă la ailaltă, nu pune mâna pe animale“ , putem dezvolta frici corespunzătoare, de multe ori mai rele decât consecințele la care am fi fost expuși pe moment dacă am fi făcut acel lucru.

Un alt gen de frici sunt cele dobândite prin imitarea adulților pe care îi admirăm: dacă mama are fobie de gândaci și eu pot prelua ca model acea „normalitate“. De asemenea, mai avem de-a face și cu fricile care vin la pachet cu beneficiul subconștient al câștigării atenției celorlalți.

 

În ce condiții este bună?

C.D.: Ori de câte ori ceva ne amenință obiectiv viața sau starea de bine. Sau când ne ajută să fim pregătiți pentru eventualele neplăceri care ar putea apărea pe parcurs: să avem roata de rezervă la noi, când plecăm într-o călătorie, să avem tot ce ne trebuie în bagaj sau banii necesari pentru cheltuieli.

Desigur, toate lucrurile astea se pot controla și fără emoții, pur rațional, numai că delăsarea e anihilată de frică. În plus, există tipologii de oameni cu predilecție către emoționalitate, dar și indivizi mai raționali.

 

Dar dezadaptativă?

C.D.: Atunci când preocupările noas­tre generatoare de anxietate sunt un mod mascat de a fi cineva, când generează material pentru identitatea confuză în căutare de valori, ceva cu care să se identifice.

O frică devine o problemă când obiectul declanșator este imaginat, subiectiv, inexistent pentru o altă persoană aflată în același timp și spațiu cu noi, când preocuparea pentru acel pericol depășește bunul simț rațional.

 

Cum putem să ne transformăm frica într-o sursă de putere?

C.D.: Când înțelegem conștient ce efect are frica asupra noastră și ne folosim de acesta pentru a ne mobiliza către scopul dorit.

Iubești somnul și vrei să stai în pat până târziu? De teamă că ți-ai putea pierde slujba sau că ai fi penalizată, sigur te mobilizezi rapid, când sună dimineața ceasul deșteptător.

 

În ce fel ne poate afecta viața?

C.D.: Orice exagerare a unui proces sau a unui mecanism, care, aflat în parametri firești, este necesar, duce, în opinia mea, la patologic.

Ținând cont de faptul că frica este o emoție negativă (și emoțiile, de regulă, sunt haotice), dacă ea nu este dublată de partea noastră rațională, care să-i dea o direcție bună, atunci când facem o alegere, în general, ajungem să regretăm acea decizie, întrucât este extrem de subiectivă.

În viața de cuplu, preocuparea constantă de a nu fi înșelați poate duce la un stres continuu între parteneri, la certuri și suprauzarea relației.

O persoană preocupată permanent de pierderea serviciului, în loc să ia decizii constructive, poate fi marcată de rigiditate și tensiune, fapt care înrăutățește condițiile de lucru și performanța. Nimeni nu crește foarte mult când își trăiește viața în frică.

 

Sunt oameni care suferă de diferite fobii: avion, anumite animale, insecte, agorafobie etc. Cum ajunge cineva să dezvolte o fobie?

C.D.: Poți dezvolta o fobie în urma unui eveniment traumatizant, ca reacție de apărare (evitarea situației care produce frica) sau lent, dintr-o nevoie de atenție neconștientizată.

Eul uman se află într-o continuă căutare de validare, atenție. Îmi vine în minte exem­plul unei paciente cu fobie de lifturi, care, în copilărie, l-a auzit pe un alt copil cum povestea despre cât de terifiant a fost să rămână blocat în lift.

Văzând cum toți copiii adunați acolo îl compătimeau și îi ofereau înțelegerea lor, pacienta mea a început ulterior să redea acea poveste altora, ca și când i s-ar fi întâmplat ei, primind atenție, pentru ca, în timp, să constate că era din ce în ce mai convinsă că e chiar foarte periculos să mergi cu liftul, încât la maturitate nu a mai putut circula singură cu liftul.

Una dintre soluțiile falimentare pe care pacientul fobic le pune în practică este să solicite mereu prezența cuiva atunci când preconizează că ceva potențial periculos urmează să se întâmple.

Cum spuneam, o fobie apare ca evitare a unei situații periculoase (situația care se află în mintea noastră, nu neapărat în realitate), apoi, cu cât o evităm, cu atât se transformă într-o convingere/credință, care necesită mai multă atenție și, implicit, mai multă evitare.

În funcție de structura psihică a fiecăruia, acea fobie rămâne izolată la un singur stimul sau se extinde – în cazul pacientei mele, se extinsese la avion, metrou…

 

Cum ne dăm seama că am depășit pragul normal al fricii?

C.D.: Realizăm că frica preia controlul atunci când nu putem fi relaxați sau practici în situații în care alții, fără acel gen de fobie, rămân relaxați sau pot depăși cu ușurință un stres.

De exemplu, când vedem un păianjen, stresul ne face să-l îndepărtăm printr-o acțiune concretă, pe când o persoană cu arahnofobie va fi paralizată sau se va comporta isteric, deseori dorind să părăsească locul respectiv și să nu mai revină niciodată.

În cele mai multe situații, este vorba despre ceea ce mintea, confruntată cu o imagine supradimensionată, transmite părții noastre instinctive ca semnal de pericol, de reacția corpului, care emite hormoni de stres (adrenalină, cortizol) și, de cele mai multe ori, se traduce prin tahicardie, transpirație, vertij, sufocare, manifestări care ne sperie.

Mintea simte că nu poate face față și că ceva foarte rău ar putea să ni se întâmple: moarte, incapacitate permanentă, nebunie…

Și, chiar după ce evenimentul a trecut, nu reținem că am depășit cu bine întâmplarea care ne-a speriat, ci ne dorim să nu mai trecem niciodată prin așa ceva.

 

Ce să ne spunem în momentele de frică intensă?

C.D.: O fobie serioasă ar trebui tratată împreună cu un psihoterapeut calificat, care să abordeze acea structură care ne permite eliberarea de frică și să ne lase la purtător instrumentele potrivite cu care să gestionăm acel tip de mecanism defensiv, care ar putea să revină, întrucât evitarea pericolului este un algoritm foarte mult folosit de psihicul uman.

Atunci când vedem că putem gestiona singuri situația, cresc încrederea în sine și curajul de a trece prin situații similare, altădată imposibile.

Dar, până la întâlnirea cu un psihoterapeut, eu le recomand pacienților mei cu atacuri de anxietate ca, exact în momentul în care începe criza (de anxietate), nu mai devreme, nici mai târziu, exact la primele semne că frica începe să crească, să noteze într-un carnețel, permanent la îndemână, toate detaliile acelei crize (dată, loc, persoane aflate acolo, simptome… ca o fotografie a episodului, dar în scris ) și să mi le aducă la ședință.

Cel care face asta, nu mai poate trăi un atac de panică dacă e preocupat să noteze toate detaliile. Evident, nu va fi suficient ca tendința să dispară, e doar o modalitate de a trece peste moment, urmând ca apoi să restructureze, împreună cu terapeutul, modul de a percepe pericolele, până la consolidarea unui mecanism de reacție sănătos.

Mai ajută și tehnicile de respirație profundă, cele de relaxare și conștientizarea modului irațional în care percepem pericolul. În opinia mea, doar fobiile ușoare se pot trata fără ajutorul unui specialist.

Evident că există și excepții, oameni cu resurse psihice care să-i ajute să-și gestioneze cu succes frica, fiecare putând evalua pentru sine dacă rezultatele sunt o îmbunătățire evidentă sau doar păcălirea momentană a simptomelor.

 

Cătălin Dandeș este psihoterapeut specializat în psihoterapie scurtă strategică, 0723.293.773.

A consemnat Cătălina Cristescu

Foto : Shutterstock