Cum sa scapam de sentimentul de invidie

Cate nu am simtit macar o data invidie fata de cineva? Invidia este o emotie, ca oricare alta, adanc inradacinata in natura umana. Dar, pentru ca normele sociale si morale nu o accepta si nu o incurajeaza, femeile reusesc sa o ascunda atat de bine incat nici macar fata de ele insele nu o mai recunosc. Putem insa sa o controlam si chiar sa o transformam.

 

Recunosti ca esti invidioasa?

Exista multe femei invidioase, dar putine sunt cele ce reusesc cu adevarat sa recunoasca faptul ca sunt sub influenta acest sentiment negativ. Invidia este una dintre deghizarile pe care le ia insecuritatea si stima de sine scazuta. Este un amestec de tristete, furie sau neputinta.

Nu ne va fi niciodata rusine sa recunoastem ca ne este frica de avion, de caini sau de intuneric sau ca suntem furioase pentru ca altcineva ne-a lezat anumite interese, dar ne va fi extrem de greu sa recunoastem ca simtim invidie.

A invidia presupune a compara. Doar ca mai mereu aceasta comparatie ne poate trezi sentimente de inferioritate care ne zdruncina imaginea de sine sau increderea in noi insine.

De obicei, invidia este atribuita altora, pe care ii percepem ca manifestand-o. Totusi, aceasta emotie nu ocoleste pe nimeni. Ea joaca un rol important in viata noastra si, din nefericire, este principala cauza a multor frustrari dar si a depresiei.

 

De unde vine invidia?

In primul rand, aceasta porneste dintr-un sentiment dureros de lipsa. Simtim ca ne lipseste ceva foarte important pentru a fi fericite, acel ceva pe care altele il au si, cel mai trist, ele au acel ceva nu pentru ca merita, neaparat.

Invidiem femeile pe care le consideram ca fiind mai norocoase decat suntem noi, pentru ca au castiguri mai mari sau pentru ca au o viata perfecta cel putin prin comparatie cu a noastra.

Invidiem pentru faptul ca ne consideram viata ca fiind mult mai dificila, mai confuza si mai complicata decat a altor femei. Simtim acelasi lucru pentru ca toate lucrurile frumoase li se intampla altora, pentru ca doar alte femei gasesc dragostea adevarata, slujba perfecta sau prietenii cei mai buni.

 

Cum apare invidia?

De cele mai multe ori sentimentul de invidie pleaca din copilarie. Chiar daca o femeie a avut parte de o copilarie normala, poate ca s-a confruntat mult prea devreme cu experiente dureroase cum ar fi boala, separarea de parinti sau doliul.

Experientele acestea dure lasa amprente adanci. Femeia invidioasa poate fi copilul de ieri, care nu s-a simtit iubit suficient, si care are sentimentul ca soarta a lipsit-o in mod nejustificat de fericirea la care avea dreptul.

Stim ca invidia este o emotie negativa si totusi avem tendinta de a-i invidia pe vecinii, prietenii sau pe colegii nostri. Pentru ca ii raportam la acelasi sistem de valori, ii invidiem mai ales pe cei apropiati noua, pe cei cu care suntem intr-o permanenta competitie.

Faptul ca apropiatii nostri sunt mai aproape de modelul nostru si ajung sa posede mai mult, ne provoaca suferinta interioara si sentimente de frustrare ce se pot transforma usor in ura intensa.

Deci, intotdeauna comparatia cu altcineva declanseaza in noi acest sentiment manifestat diferit, in functie de personalitatea fiecareia.

 

Invidia ostila

Aceasta se manifesta prin manie si resentimente fata de fericirea sau succesul altei femei. Daca ar fi sa dam un exemplu ar fi suficient sa ne amintim de basmul Alba ca Zapada.

Este exemplul tipic de invidie ostila. Mama vitrega, desi avea numeroase avantaje, era stapanita de invidie, o suferinta din cauza careia ajunge sa-si persecute fiica vitrega pentru atuurile pe care le avea.

Inainte de a judeca aceasta distrugatoare invidie ostila ar fi bine sa amintim ca ea provine dintr-o mare durere interioara.

 

Invidia depresiva

Femeia ce sufera de acest tip de invidie este cea care se lupta cu un profund sentiment de inferioritate si care, atunci cand se compara cu alte femei le percepe in mod constant ca fiind mai interesante, mai frumoase si mai talentate decat ea.

Invidia dintre femei are radacini foarte vechi. Daca ne gandim ca vreme de mii de ani femeile din societatile patriarhale concurau acerb pentru a fi alese de oamenii de succes, intelegem cum s-a dezvoltat acest sentiment suparator.

Cu toate ca astazi lucrurile s-au schimbat, intre femei continua sa existe aceasta emotie, care poate submina multe relatii valoroase.

 

Motive peste tot

Intr-un articol din Daily Mail se afirma ca, la locul de munca, femeile sunt afectate de gelozie si invidie atunci cand vine vorba de colegele lor mai atragatoare, in timp ce barbatii raman nepasatori la acest gen de rivalitate.

Potrivit studiului din acest articol, concurenta sexuala genereaza un grad mai inalt de gelozie si invidie in randul femeilor. De asemeni, femeile cu un grad ridicat de competitivitate sunt mai geloase daca rivala este mai atragatoare si mai invidioase daca adversarul este mai puternic.

Potrivit specialistilor, invidia este raspunsul la actiunile altei persoane care are competente si calitati dorite de rivali.

Cele mai comune motive sunt: bunurile materiale, pozitia ocupata la locul de munca, personalitatea sau statutul social. O femeie poate simti ca nu este corect ca o alta femeie sa aiba ceea ce vrea si ea si, in loc sa incerce sa-si atinga obiectivele, va dori cu ardoare ca cealalta sa piarda ceea ce are.

 

Invidia emulativa

Este singura invidie care ne ajuta si la care e bine sa ajungem chiar daca plecam la drum unul dintre tipurile distructive, enumerate mai sus.

Daca spun: „merita, a muncit mult pentru a avea asta sau pentru a ajunge aici' gandindu-ma ca as putea si eu ajunge sa am acel lucru sau sa fiu in acelasi loc, cu siguranta ca voi incerca sa-mi canalizez toate fortele pentru scopul propus. Invidia emulativa nu este distructiva, ci motiveaza.

Specialistii considera ca aceasta poate deveni, pe masura trecerii timpului, o adevarata sursa pentru atingerea succesului urmarit. Invidia poate deci sa-ti schimbe perspectiva.

Astfel, educata si inteleasa, invidia emulativa este cea care te va motiva, te va face mai creativa, te va ajuta sa te simti bine si va putea chiar sa-ti sporeasca inteligenta.

 

Cum ne tratam?

Ca sa ma vindec de invidie trebuie sa-mi recunosc mie insami ca sunt invidioasa, doar asa voi putea gestiona aceasta emotie care poate fi distrugatoare. Recunoscand-o, imi voi putea transforma invidia ostila sau depresiva in invidie emulativa.

Astfel, daca ma gandesc ca vecinul meu e un „prost' care „nu merita' (invidia ostila) sau gandesc ca eu nu voi avea succes precum vecinul (invidia depresiva), cu aceste ganduri imi otravesc propria viata. Cu siguranta ca stiti oameni extrem de bogati care nu sunt si extrem de fericiti.

Asa ca, incercati sa nu mai masurati fericirea altuia dupa propriile etaloane. Fericirea este o stare. Fericirea se poate masura in zambetele cu care va intampina aproapele vostru.

 

Exercitii pentru gestionarea invidiei

Intr-o prima etapa, ar fi frumos sa nu incercam sa starnim invidia altora. Daca ne vom etala superioritatea sau daca vom insista in a ne prezenta „avantajele' pe care le avem fata de ceilalti nu vom reusi decat sa le facem altora rau iar noua, cu siguranta, nu ne va fi mai bine.

In al doilea rand, ne ajuta sa recunoastem ca avem acest sentiment. Cu putin umor si autoironie, vom invata sa il identificam si sa fim cinstite cu noi insene.

Un alt exercitiu recomandat este examinarea atat a gandurilor de superioritate, cat si a celor de inferioritate. Astfel le putem echilibra, incercand sa le controlam atunci cand apar. Un mod de a ne ajuta sa transformam acest sentiment este sa invatam sa ne exprimam invidia la modul pozitiv, admirativ, sincer.

Si nu in ultimul rand, putem incerca sa relativizam avantajele celuilalt, intrebandu-ne care este etalonul nostru de fericire si daca acesta este identic cu al persoanei invidiate. Este, oare, cu adevarat mai fericit celalalt?

 

De Angelica Agachi, psiholog

aagachi@gmail.com

Tel. 0746.014.567

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cum sa scapam de sentimentul de invidie
Cum sa scapam de sentimentul de invidie

Cate nu am simtit macar odata invidie fata de cineva? Invidia este o emotie, ca oricare alta, adanc inradacinata in natura umana. Dar, pentru ca normele sociale si morale nu o accepta si nu o incurajeaza, femeile reusesc sa o ascunda atat de bine incat nici macar fata de ele insele nu o mai recunosc. Putem insa sa o controlam si chiar sa o transformam.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste