Cum ne definesc relatiile de prietenie

Relatiile de prietenie adevarate rezista timpului, distantei si tacerii, ar spune Isabel Allende. Cativa  apropiati ai revistei Psychologies ne-au impartasit parerea lor despre prietenie.

 

Ioana Nicolaie, scriitoare – „Ca un tatuaj“

„Primul meu prieten, aproape cel mai bun as putea spune, era deosebit de rabdator. Puteam sa-l bat la cap oricat si in orice chestiune, puteam sa ma plang de tot felul de neajunsuri, puteam sa-i repet aceeasi poveste de o mie de ori, ca el ma asculta cu multa intelepciune.

Daca ma durea ceva, lui ii puteam spune fara teama ca o sa ma supuna unui interogatoriu despre ce-am mancat cu o zi inainte, despre cat am stat cu capul descoperit sub cel mai arzator soare sau despre temperatura apei pe care tocmai o bausem.

Ma trezeam devreme si, fara sa-mi pese daca era o zi frumoasa sau ploioasa, mergeam repede la el in vizita. Ma asezam cat mai comod cu putinta si,  pentru ca ne dadeam amandoi in vant dupa jocuri de societate, nu ne plictiseam prea curand.

Eu incepeam de fiecare data, iar el, desi vorbea cu mare greutate, oricum, destul de greu inteligibil, imi prelua provocarea.

Cateodata ii povesteam ce-am visat, iar el ma asculta cu mare atentie, parca bucurandu-se de minunatiile pe care le descopeream in calatoriile mele nocturne. Chiar daca ma invidia putin, nu lasa sa se vada asta.

Nu mi-a pasat niciodata ca traia in dezordine si ca uneori parea complet neingrijit.

Ii duceam mereu mancare, iar el nu se sfia s-o infulece de parca ar fi suferit incontinuu de foame. Ii mai spuneam, desigur, si despre necazurile mele, despre certuri, despre asprime, despre fricile teribile, despre pedepse.

Cand imi vedea lacrimile, isi schimba dispozitia, uitandu-se nelinistit in toate partile. Apoi ma imbratisa protector, fara vorbe, reusind sa ma faca sa ma simt mai bine.

Era, fara sa stiu, sugativa mea pentru amaraciune. Cand mama pleca pentru cateva ceasuri sau pentru o zi intreaga, aproape ca nu ma mai intorceam in casa. Iar el stia ca marea mea spaima era ca intr-o buna zi mama o sa plece pentru totdeauna.

Cu acest prieten minunat am petrecut multe ceasuri, ne-am bucurat de primaveri si de veri, am mirosit ploaia si am construit, din nisip, orase.

Se numea Ociuc si, de nevoie, se obisnuise cu viata in lant. Nu-i puteam da drumul, fiindca atunci sigur ar fi muscat pe cineva.

Asa ca, pana pe la sase ani, mi-am petrecut destul de mult timp in cusca lui. Dar cum prieteniile astea tin, cred, de o anume varsta, se uita destul de repede. Fiindca vin alti prieteni, de obicei copii, in cazul meu – fetite.

Apoi, in adolescenta, am descoperit prietenia ca un tatuaj, ce nu se mai sterge. Cat despre prietenul meu cel mai bun, l-am gasit acum aproape doua decenii, de cand am inceput sa impartim aceeasi casa. Se numeste Mircea.“

 

Marius Constantinescu si Ioana Baldea Constantinescu, sot si sotie – „Prietenia e sarea in bucate“

„Nu e pretenia piperul dintr-o relatie, dar e, fara discutie, sarea. Atat ca e o sare… cu trufe.

E intarsiata de complicitati, de umor, de un lexic propriu cuplului, de alte gusturi. Nu e o camaraderie cazon de pura, nu e nici un soi de colaborare dictata de locuitul impreuna si diverse gestiuni adiacente.

E un fel de nevoie de a imparti cu celalalt imagini si povesti, de a rade impreuna, de a ti-l asuma pe celalalt, ca pe o alegere mereu reactualizata, ca pe un soft interior, intim, a carui amputare ar cam opri toate programele si aplicatiile importante sa ruleze.

Prietenia, in aceasta formula, echilibreaza cuplul, se hraneste din capacitatea fiecaruia de a-l sustine pe celalalt, de a-i da voie sa creasca, de a evolua la unison, de a plonja in acelasi entuziasm si de a nu-si adanci reciproc anotimpurile de tristete. Cateodata,  e facuta din taceri cu zambet, in care stii, mereu, ca esti acasa.

E, in primul rand, un limbaj comun. De la mimica, la cuvantul predilect. E si o plaja ampla de gusturi comune, de tachinari, de complicitati. Un set de aversiuni care a devenit al nostru (de la demonstratiile gratuite de putere, la tipuri de discurs toxic: strambam din nas cam la aceleasi lucruri si ne intuim, unul altuia, dezaprobarea).

Ne povestim unul altuia si unul pe altul. Suntem, fiecare, parte din biografia celuilalt si am vazut prietenii, comune si nu atat de comune, inflorind si trecandu-se.

Stim cum functioneaza celalalt intr-o asemenea relatie. E greu de spus care sunt, in cuplu, interactiunile de prietenie in stare complet necontaminata de altceva. Cele care tin de a face echipa sunt, in primul rand, rezultatul grijii pentru celalalt, al dorintei de a fi impreuna, de a fi acolo, un punct ferm pe care celalalt poate conta cand ii fuge pamantul de sub picioare.

Cand se intampla ceva foarte rau sau foarte bun,  fiecare din noi e, pentru celalalt, primul om de care incearca sa dea. Asta e cel mai important.

Altfel, stie fiecare cui nu-i place sa spele vasele si cine nu uda florile, cine e alergic la pisici si cine nu mananca – nici picat cu ceara – conopida. Avem grija unul de celalalt.

Ne intereseaza sa-i fie celuilalt  mai bine, mai usor, mai frumos, mai colorat si datorita noua. Sa fie ea/el in cea mai buna varianta.

Si, daca nu e in cea mai buna varianta, sa stie ca e cineva acolo, alaturi, care asteapta, intelege si muta muntii, daca e nevoie. Dar poate ca asta deja nu mai tine de prietenie. Tine de un ceva melanjat si personal, care se cheama… Noi.“

 

Vlad Logigan, actor – „Exista mai degraba momente de prietenie“

„Asa cum spunea Stefan Iordache, exista mai degraba momente de prietenie. Drumurile noastre prin viata ne aduc in fata unor puternice momente de prietenie, si tot aceleasi drumuri, ale fiecaruia, uneori ne despart de oamenii cu care am fost atat de prieteni nu cu mult timp in urma.

Cel mai frumos lucru pe lume este ca iubita ta sa-ti fie si prieten foarte bun, dincolo de atractia care v-a facut amanti. Sa fiti cei mai buni prieteni si iubiti e minunat. Indemn pe toti aceia care sunt sau vor sa se «cupleze», sa se si imprieteneasca.

Am un vechi prieten, drumurile in viata ne-au despartit, in fine. Insa, desi uneori nu ne vedem cate doi ani, cand ne intalnim, parca nu ne-am vazut de ieri. Fara sa fie nevoie de povestiri cu ce-ai mai facut, fara sa depanam trecuturi, prietenia noastra ramane aceeasi, indiferent cat timp trece intre noi si pe ce drumuri ne duce viata.

Uite ca nu pot inchide aici, fara sa spun si despre cel mai bun prieten al meu. Cu el am un alt tip de apropiere si de iubire, diferit si totusi asemanator cu celelalte doua.

Vezi? Am zis ca se pot scrie tomuri intregi despre prietenie si, in acelasi timp, e greu de ales despre care sa vorbesti. Oameni buni, imprieteniti-va! E cel mai frumos lucru pe lume! Celelalte trec sau nu conteaza.“

 

Crina Semciuc, actrita – „Trebuie sa ii astept pe cei care vor vibra cu mine“

„Familia mea, mama si tata, au pus bazele unei prietenii minunate, ei sunt cei pe care-i port in suflet, oriunde m-as afla.

Mi-au spus ca oamenii sunt frumosi, dar asta nu presupune ca toate intalnirile pe care le voi avea in viata vor fi speciale.

Asta inseamna ca trebuie sa am rabdare, trebuie sa ii astept pe cei care vor vibra cu mine. Baza nu o poti schimba pentru fiecare intalnire.

Insa doar langa un om special, intr-o relatie de prietenie, poti evolua.

Din prietenia lor am invatat ca nu trebuie sa uit niciodata cine sunt, de unde am plecat, care imi sunt radacinile. Ca, daca nu sunt un om echilibrat, nu ii voi putea ajuta pe cei care imi sunt dragi, nu am sa pot sa iubesc, sa fiu libera.“

 

Melania Medeleanu – „Suntem una pentru cealalta sursa de energie, incredere, curaj“

„«Voi sunteti surori, nu?», ma intreaba Cip, proaspat sosit in MagiCAMP. E a treia oara cand vine in tabara si ne-a vazut mereu umar la umar.  Nu, eu si Misu nu suntem surori, dar nicio legatura de sange n-ar fi putut fi  mai stransa.

Ne-am innodat destinele in urma cu mai bine de 15 ani si, bine sau rau, usor sau greu, zilnic sau dupa luni intregi de la ultima intalnire, am simtit mereu ca suntem una pentru cealalta sursa de energie, incredere, curaj. Si, mai ales, iubire. 

Primul semn a venit  intr-o zi de iarna in care ne-am dat intalnire la Romana, fara sa ne cunoastem, si-am stat  una langa alta. Caci nu primisem niciun indiciu care sa duca la «aha!». Cand frigul ne-a intrat bine in oase, am indraznit sa punem intrebarea: «Tu esti….?».

Raspunsul a inceput sa curga si inca e in desfasurare. Caci despre Misu (Mihaela, dar n-ar intoarce capul daca ai striga-o asa) aflu in fiecare zi cate ceva.

Ca e omul deciziilor ferme, am aflat inca de atunci, dar din  deciziile ei apar mici miracole, ca atunci cand a hotarat sa demisioneze, dupa 20 de ani de jurnalism, ca sa coordoneze MagiCAMP, tabara pentru copii cu afectiuni oncologice.

Ca scrie minunat, stiam inca de pe vremea cand Mark inca se mai gandea ce nume sa dea Facebook-ului.  Ca reuseste sa gaseasca cele mai faine descrieri pentru fiecare stare, puteti vedea pe pagina MagiCAMP, acolo unde ea ma emotioneaza de fiecare data cu postarile cele mai neasteptate.

Dar cel mai mult imi place la Misulina mea felul in care da muntii la o parte si nici nu pare constienta de asta, cum stie sa fie umar, cand ai nevoie sa plangi, vorba buna, cand iti trebuie o mangaiere, ras plin la ceas de bucurie si cum ii arata fiecaruia, cu subiect si predicat, ca e prezenta in fiecare interactiune. Tare norocoasa sunt s-o am de atata vreme prin preajma!“

 

Citeste si:

Viata e mai frumoasa cand ai prieteni!

5 principii pentru o prietenie adevarata

Foto: shutterstock.com