Cum ne putem explica frica

Tu de cate ori ai simtit ca ti-e frica? Daca in anumite situatii stim ce anume o provoaca, fiind evidenta cauza, in altele nu stim de unde vine. Cum ne putem explica si cum putem controla ceea ce simtim.

 

Cand apare frica?

Cel mai frecvent, anxietatea si frica apar in situatii de pericol si amenintare. De multe ori, chiar in lipsa unei primejdii, teama reuseste sa capete diverse forme, de natura diferita: frica de moarte, frica de animale sau insecte, frica de boli, frica de hoti, frica de accident etc.
Cei care au experimentat in viata lor macar un atac de panica, stiu cat de neplacut poate fi acest episod in care apare inclusiv teama de moarte. Pe langa frica paralizanta de sfarsit si teama ca sanatatea ne va fi distrusa, fricile pot varia pe diferite teme.

 

De unde vine teama?

S-a constatat, inca din cele mai vechi timpuri, ca mecanismul de aparitie a fricii este protectia. Acest mecanism ne-a protejat, intotdeuna, de pericol.

Multor oameni le este instinctiv frica de serpi, deoarece au mostenit de la stramosi acest mecanism de protectie. Frica ne-a ajutat sa supravietuim, iar acest mecanism de protectie il transmitem si noi, la urmasi.

Atunci cand creierul inregistreaza pericolul, simtim dorinta arzatoare de a scapa din situatia sau locul periculos. De multe ori, nu suntem constienti de temerile noastre, pana cand nu ne confruntam cu stimulul.

 

Frica ajuta?

Frica nu numai ca ne ajuta sa ne protejam de pericol, in timpul producerii acestuia, ci este si cea care ne ajuta sa evitam chiar riscuri potentiale, ori de cate ori este posibil.

Oricine are frica de inaltimi, nu se va putea urca pe un acoperis fara sa nu isi aminteasca emotiile neplacute si puternice, sau ce a simtit cand a fost ultima data acolo.

Teama de moarte, care apare in astfel de cazuri, este aceea care ne poate salva viata, evitand riscul de a cadea. Frica este raspunsul organismului la amenintarea ca se poate pierde ceva valoros, poate chiar viata.

 

Dincolo de rolul de mecanism de protectie

In zilele noastre, mediul in care traim s-a schimbat fundamental fata de mediul in care au locuit stramosii nostri. Astazi, frica nu mai este in concordanta cu supravietuirea noastra.

Din pacate, oamenii de astazi au o multime de temeri sociale care ii impiedica sa-si atinga scopurile. Adesea, ei se tem de lucruri care nu reprezinta un pericol real sau a caror amenintare este neglijabila.

Probabilitatea de a muri in urma prabusirii unui avion de pasageri este de unu la opt milioane. Cu toate acestea, o multime de oameni se tem sa calatoreasca cu avionul.

Multe temeri, de altfel destul de obisnuite, pot ajunge sa ia forme necontrolate. Astfel, o preocupare naturala pentru siguranta copiilor se poate transforma in paranoia acuta.

Teama de a-ti pierde viata sau de a te rani, se poate transforma in manie sau obsesie. Exista oameni care petrec o multime de timp in singuratate, incercand sa se protejeze de presupusele pericolele care pandesc in strada.

 

Care este baza fricilor noastre?

De foarte multe ori motivul temerii este lipsa de incredere si incertitudinea viitorului. Oamenii se tem sa actioneze, sau se tem de consecintele actiunilor lor, sau se tem sa faca ceva rau.

Se comporta astfel ca orice copil care a fost pedepsit sau acuzat pentru fapte gresite si, prin urmare, se lipseste de dreptul de a face o greseala.

V-ati gandit ce pericol reprezinta o actiunea gresita? Ce este un esec? Este atat de dificil sa te ridici si sa mergi mai departe? Daca ne uitam la biografiile oamenilor de succes vedem ca aproape toti au cazut, de mai multe ori.

 

Reactii nascute din teama

Mai intai exista dorinta de a elimina obiectul fricii. In cazul in care o persoana are frica de serpi, va fugi cand va vedea un sarpe, iar reticenta il va face sa evite serpii pe cat posibil si sa nu-si construiasca locuinta in apropierea lor.

Aceste doua reactii sugereaza cat de mult ne bazam pe instinctele noastre. Un om care se teme de moartea cauzata de un accident de avion, va evita instinctiv avioanele. Dar daca el trebuie brusc sa zboare undeva, va incerca sa faca tot ceea ce poate pentru a nu simti frica.

De exemplu, va consuma alcool sau va lua sedative care sa-l calmeze. Aceste actiuni demonstreaza ce poate face cineva caruia ii este frica. Dar, un astfel de comportament, de cele mai multe ori nu are nici un sens.

Daca luptam cu teama, ducem o lupta si cu instinctele si nu ar trebui sa urmam logica lor. Desigur, in timpul unui atac de frica, comportamentul cel mai logic pentru noi este sa fugim sau sa incercam sa scapam de sentiment.

Dar asta ne spune doar ca instinctele noastre trebuie sa castige. Paradoxal, dorinta noastra de a nu mai simti alerta este de fapt ceea ce intretine frica si starea de anxietate permanenta.

Doar atunci cand vom ajunge sa intelegem ca starile de neliniste pot fi acceptate ca stari normale, naturale si sanatoase, vom putea sa ne controlam temerile, ajungand la starea de echilibru.

 

Cum depasim sentimentul de frica

Pentru a ne depasi teama avem nevoie sa invatam cum sa ne raportam la sentimentele de frica, in asa fel incat sa ne schimbam viata, lasand cat mai putin loc anxietatii.

Temerile pot disparea complet daca vom munci noi cu noi pentru a le controla, sau, daca vom dori sa invatam cum putem trai cu ele.

O metoda eficienta de a scapa de temeri este sa incetezi sa iti mai fie frica… de frica. Trebuie sa lupti cu propria ei arma. Pentru a invinge frica trebuie sa faci ceea ce te sperie. O alta metoda de a depasi acest obstacol nu exista. Daca vrei sa inveti cum sa inoti, trebuie sa intri in apa.

Acest sentiment ne trage in jos si ne absoarbe energia. Dar, o teama pe care o controlam adauga energie si inspira incredere care va creste cu fiecare zi ce trece.

Pentru asta, in fiecare zi, incearca sa iti controlezi o frica. Poate fi si o actiune foarte simpla. Important este sa incepi.

 

De Angelica Agachi, psiholog, psihoterapeut, Bacau

Tel. 0746.014.567

www.corinteni.ro

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cum ne putem explica frica
Cum ne putem explica frica

Sentimentul de frica ne este comun tuturor. Daca in anumite situatii, stim ce anume il provoaca, fiind evidenta cauza, in altele nu stim de unde vine. Iata cateva idei despre cum ne putem explica si cum sa controlam ceea ce simtim.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste