Cum ne sunt utile emoțiile negative

Emoțiile noastre sunt mai complexe decât „pozitive sau „negative. Toate încearcă să ne transmită ceva, în primul rând, despre noi înșine. Cât suntem de dispuși să le ascultăm și să acceptăm, e altă poveste. Pentru dezvoltarea noastră personală și o mai bună înțelegere a sinelui, emoțiile negative sunt bune.

 

Încă de mici suntem taxați pentru emoțiile așa-zis negative. Suntem certați pentru furie, ni se spune să nu mai fim triști, nemaivorbind despre celebrul „băieții nu plâng.

Creștem, așadar, opunându-ne propriilor emoții, ascunzându-le, negându-le, încercând să gândim pozitiv și să ne comportăm în consecință.

Nu spune nimeni să acționăm conduși de furie, dar dacă i-am acorda atenție și am încerca să descoperim ce anume ne determină să o simțim atât de intens sau, poate, atât de des?

Dacă ne-am permite tristețea și chiar sentimentul de rușine, fără a ne judeca pentru ele? Răspunsurile nu vin ușor, ci cu răbdare și acceptare. De sine, în primul rând.

Citește și:

Cum să gestionăm agresivitatea la birou

Cum te ajută inteligența emoțională să ai un salariu mai mare

Ne-am obișnuit să împărțim emoțiile în pozitive și negative. Care sunt emoțiile negative de care ne ferim cel mai des și de ce?

Anca Maftei: Cu mai mult de un secol în urmă, William James spunea că „felul în care câștigăm fericirea, cum o păstrăm și cum o redobândim, este motivația tuturor oamenilor pentru tot ceea ce fac și tot ceea ce sunt pregătiți să îndure.

Deși căutarea fericirii și bunăstării interne este ceea ce oamenii au urmărit dintotdeauna, psihologii abia acum încep să contureze mai exact ce îi face pe oameni fericiți.

Din păcate, s-a împământenit ideea fundamental greșită că fericirea ar însemna prezența emoțiilor pozitive și absența celor negative.

Plasăm, din obișnuință, emoțiile pe un spectru de la pozitiv la negativ. Emoțiile pozitive includ: bucuria, fericirea, mulțumirea, împăcarea și entuziasmul.

Cele negative includ: tristețea, frustrarea, furia, teama, stresul, apatia, rușinea, vinovăția, regretul.

Undeva, de-a lungul drumului, am început ca societate să vedem emoțiile neplăcute ca fiind nesănătoase pentru noi, calificându-le ca „negative – le-am perceput ulterior ca nefiind folositoare și, din acest motiv, considerăm că trebuie să fie înlăturate.

Societatea modernă ne inoculează prin toate canalele ideea fericirii continue, pe care dacă nu o afișezi, este ceva în neregulă cu tine…

Social media ne impune să alegem constant fotografii în care să părem fericiți, împliniți, postări din care să reiasă împăcarea cu viața, timp în care, în realitate, promovăm falsitatea și absența conectării la sinele nostru, la realitatea internă.

Evităm să trăim furia, pentru a nu fi judecați; fugim de tristețe, pentru a părea că suntem împăcați cu noi; mascăm anxietățile, pentru a poza în persoane puternice; mascăm rușinea, pentru a ne susține orgoliul.

Studiile psihologice s-au axat vreme îndelugată pe emoțiile așa-zis „negative tocmai pentru a le putea înțelege și, ulterior, vindeca. Vorbim aici de axietate, tristețe, depresie, teamă, dezgust și furie sau stres.

O societate care promovează aparențele, va încuraja rareori manifestarea furiei – mai ales în cazul femeilor – sau a anxietății; cu atât mai mult, în cazul bărbaților, unde este văzută ca slăbiciune.

Astfel, rolul cultural este unul fundamental când vorbim despre manifestarea emoțiilor. Este de dorit să experimentăm întreaga paletă de afecte și trebuie acceptat tot spectrul de emoții pentru o viață internă echilibrată, fără tulburări majore.

 

Ce efecte are reprimarea emoțiilor negative sau autoînvinovățirea pentru acestea?

A.M.: Emoțiile negative sunt puternic legate de răspunsurile noastre fundamentale la mediul extern. Răspunsurile de teamă și furie sunt cele mai adaptative din contextul vieții noastre, întrucât supraviețuirea noastră ca specie a depins de acestea și încă o face.

Suprimarea lor este inutilă, dar și plină de consecințe nefaste pentru organism și psihic. Reprimarea furiei poate duce la depresie, căreia i se mai spune și „furie către propria persoană.

Emoțiile negative ne arată unde se poate afla un dezechilibru, o posibilă problemă de sănătate sau ceva care necesită atenția noastră în cadrul unei relații.

Blamarea pentru emoțiile negative va duce, în timp, la adâncirea stării depresive. Este necesar să ne acceptăm emoțiile, pentru că starea de acceptare este începutul iubirii de sine.

Reprimarea emoțiilor așa-zis negative este una dintre cauzele primordiale ale tulburărilor psihologice și afective serioase. O depresie netratată ajunge să se cristalizeze și începe să ne definească personalitatea.

 

Cum ne ajută emoțiile negative să ne cunoaștem mai bine și cum contribuie la dezvoltarea noastră personală?

A.M.: Emoțiile negative sunt cele care ne ajută să inițiem schimbările fundamentale ale vieții noastre. Cum spunea și un expert de frunte în domeniul emoțiilor umane:

„Pentru adultul stabil, schimbările majore de personalitate s-ar putea să aibă nevoie de un eveniment traumatic, o criză personală sau o conversie spirituală.

Emoțiile negative, precum trisțetea, ne pun față în față cu adâncurile ființei noastre. Într-o stare de entuzism constant, nu am putea medita asupra valorilor și aspirațiilor noastre. Melancolia, la rândul ei, ne conectează la nevoile noastre reale.

Emoțiile de pol negativ facilitează învățarea, înțelegerea propriei noastre personalități și cunoașterea lumii. Înțelepciunea este, de multe ori, dobândită prin experimentarea suferinței inerent umane și a pierderii, aspecte specifice călătoriei noastre prin viață.

Nu în ultimul rând, a experimenta emoții negative și a le gestiona ne va influența pozitiv empatia, relațiile cu ceilalți, modestia și considerentele morale.

 

Cum le înțelegem și gestionăm corect?

A.M.: În primul rând, să înțelegem un aspect: emoțiile negative nu sunt „negative! În loc de a evita emoțiile negative, acceptă-le! Observă cum te simți, fără a încerca să îți schimbi starea.

Multe persoane găsesc de ajutor să se centreze asupra respirației, să inhaleze ușor și profund, în timp ce învață să tolereze emoții puternice.

Un alt mod de a te centra asupra emoțiilor este să ți le imaginezi ca pe niște norișori care vin și pleacă – sunt doar emoții, nimic mai mult.

Eu recomand tuturor clienților mei să înceapă un jurnal, în care să treacă situațiile și emoțiile aferente acestora zilnic, pentru a deveni mai conștienți de ele și a le putea observa mai clar. John H. Vincent spunea că „nu poate exista un curcubeu fără furtună.

 

Ce înseamnă acceptarea de sine în contextul vieții noastre interioare?

A.M.: Este imposibil să evităm emoțiile negative cu totul, pentru că a trăi cu adevărat presupune și conflict și trasare de limite, uneori. A învăța să le gestionezi este cheia.

Primul pas în a le accepta este să înțelegi rolul acestora și să nu le mai pui eticheta de „bun sau „rău – ele sunt cel mult „confortabile sau „inconfortabile.

Fiecare emoție are un rol, nu apar din senin. Uneori, motivul tristeții sau al furiei poate fi evident; alteori, are cauze mai subtile.

Este important să te uiți la ele cu blândețe și să vezi ce îți transmit despre tine. Este un limbaj profund și subtil, care te va ajuta să crești psihologic.

Este important doar să le observi. Un rol extrem de important îl are psihoterapia, proces care ne învață să recunoaștem emoțiile și să le găsim locul în complexitatea vieții noastre interne.

Odată ce observăm emoția atunci când apare, recomand să încercăm să stăm cu ea, fiindcă doar așa ea își va pierde din intensitate.

De asemenea, practicarea exercițiilor de mindfulness te va ajuta să fii mai conștient de experiența ta prezentă, fără a plasa judecăți asupra a ceea ce simți.

 

Anca Maftei este psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, psihoterapeut integrativ și facilitator de constelații sistemice, www.ancamaftei.ro, tel.: 0728.440.855

 

Foto: Shutterstock

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cum ne sunt utile emoțiile negative
Cum ne sunt utile emoțiile negative

Emoțiile noastre sunt mai complexe decât „pozitive“ sau „negative“. Toate încearcă să ne transmită ceva, în primul rând, despre noi înșine. Cât suntem de dispuși să le ascultăm și să acceptăm, e altă poveste. Pentru dezvoltarea noastră personală și o mai bună înțelegere a sinelui, emoțiile negative sunt bune.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste