Now Reading
Cum ne vindecam de instabilitate

Cum ne vindecam de instabilitate

Revista Psychologies

Deseori, intalnim oameni inconstanti, care se razgandesc extrem de repede si care sunt enervant de influentabili. Psihologul Maria Verdi ne spune de ce dam dovada de instabilitate si cum o putem remedia.

 

Nevoia de schimbare

Schimbarea este specifica fiintei umane, natura este schimbatoare, starile sunt schimbatoare, ne schimbam atitudinea si comportamentele in functie de  conjunctura, iar pana aici totul este normal.

Desigur, pare mai dragalas un copil care vrea la bunici, apoi, imediat, la locul de joaca din parc, decat un barbat care isi programeaza nunta cu iubita lui, iar cu doua saptamani inainte de eveniment, fara nicio explicatie, spune ca a intalnit o femeie de care s-a indragostit si rupe relatia cu logodnica.

Ce este in spatele acestui comportament? Cum s-a ajuns aici? Totul pleaca din copilarie, cand copilul este receptiv la modelele parentale si speculeaza tot ce vede.

Memoreaza si imita, iar mai tarziu dualitatea devine natura lui specifica. Cand mama ii ofera siguranta, tata il pedepseste iar cei doi parinti se cearta in fata copilului, acesta este debusolat si simte pericol.

Cu siguranta, va merge catre parintele de la care primeste protectie. Nestiind  sa „proceseze“, considera ca este vinovat pentru ce se intampla si are nevoie de siguranta.

Va cauta toata viata persoane care sa ii ofere siguranta, chiar daca asta presupune sa caute siguranta in parteneri multipli.

Daca parintii impun limite copilului, dar bunicii incalca aceste limite, fireste ca micutul va merge catre bunicii permisivi, iar cand se va face mare, va specula tot ceea ce ii place si va inclina catre acele situatii ori persoane care il fac sa se simta bine.

Aceste comportamente pot ajunge pana in sfera patologicului, cu schimbari rapide de stare: de la ras la plans, de la tipat la a-si cere iertare, iar daca sunt acompaniate si de traume, conduc spre bipolaritate, patologie in care este necesara medicatia psihiatrica.

 

Influentabilii

Adultul influentabil este copilul care are nevoie de confirmare, care nu isi poate asuma deciziile si cauta indrumare in exterior, fara sa constientizeze ca lasa responsabilitatea celor din jur.

Adultul influentabil este, in acelasi timp, si inconstant in decizii, in sentimente, in relatii.

Buna crestere, bunele maniere, relatia cu sine si cu exteriorul se invata tot in copilarie, de la modelele parentale, la care se adauga educatia prescolara, scolara si tot ce vine in viata fiecaruia ca autoritate.

Avem nevoie de repere, de echilibru in toate relatiile, in toate situatiile, totul se invata. Persoanele influentabile nu au repere, nu au modele stabile; in zona lor de confort nu stiu ce le face bine si ce le face rau.

Nu au fost educate sa fie atente la emotiile, la nevoile lor, nu cunosc granita dintre ascultare si manipulare. Oscileaza, cauta sa faca pe plac tuturor, din nevoia de a fi placute, apreciate.

Sunt persoane care nu au incredere in ele insele, motiv pentru care cauta in exterior aprecierile, ajung sa isi piarda personalitatea si poate chiar nu mai plac nimanui.

 

Ce faci cu ei

Nimic nu este intamplator in aceasta viata, cand intelegem ca, tot ce vine in jurul nostru, este pentru propria transformare, nu avem nevoie sa ne aparam.

Ajungem sa dam vina pe celalalt ca ne face rau, ca ne ataca, ca ne inseala, dar daca nu am contine in inconstient aceste amprente, nu am intalni astfel de persoane.

Este mai usor sa acuzam, decat sa vedem de ce ne deranjeaza acei oameni; cand suntem afectati, deranjati, cand suferim sau ne simtim in pericol langa fiinte instabile, ambivalente, este clar ca noi avem nevoie de vindecare.

Aceste persoane nici nu realizeaza ca produc disconfort, tensiuni, presiuni; e tot ce stiu sa faca, pentru ca nu au fost invatate altceva si ele au nevoie de echilibru, apreciere, de siguranta, de valorizare si iubire neconditionata.

 

Post relatie de cuplu

Concret: atragem in viata noastra ceea ce noi continem, chiar daca se cheama „suferinta“. Partenerul din viata noastra nu face decat sa oglindeasca, sa scoata la suprafata ceea ce avem de vindecat in interiorul nostru.

Odata terminata relatia cu un partener inconstat, imatur, traim exact aceleasi etape ale oricarei despartiri, omul plecat din viata noastra a luat o parte din noi.

Este o perioada de doliu, care se desfasoara in etapele cunoscute, ca si atunci cand cineva drag moare. De la blocaj, neputinta, tristete, abandon, anxietate, furie, vinovatie, apatie, la acceptare si iertare, toate acestea sunt necesare si e bine sa le traim la timp.

Daca nu vindecam in noi aceasta relatie, va urma o alta, care va veni exact pe acelasi tipar.

Este necesar sa ne intrebam: unde suntem noi nesiguri, unde avem nevoie de confirmari, in care momente suntem inconstanti?

Vom gasi suficiente experiente in care am fost instabili, inconstanti si vom intelege ca este necesara vindecarea noastra, nu a partenerului care ne-a adus suferinta. El nu a fost decat mobilul prin care mentalul nostru a scos la lumina ce era de rezolvat.

 

Modele parentale

Stim ca specia umana are si menirea procrearii, copiii pe care ii nastem si ii crestem sunt exact ceea ce continem noi, ca parinti. Parintii echilibrati vor creste in siguranta copii care vor ajunge adulti realizati pe toate palierele vietii.

Predam copiilor nostri totul: materialul genetic, comportamentele, traumele noastre… Parintii instabili, cu tulburari de atitudine, de comportament si personalitate, vor naste si creste copii exact cum sunt ei.

De cele mai multe ori,  parintii nu realizeaza ca au aceste tulburari de comportament decat in momentul in care ajung la terapie sau, mai trist, cand copilul lor trece prin suferinte, cand are tulburari de comportament sesizat la gradinita, la scoala, in societate.

Atunci ei dau vina pe oricine din exterior, nevazand ca manifestarea copilului este tot ceea ce a preluat de acasa, toate bolile si tulburarile copiilor pana la varsta de 12 ani sunt somatizarile dezordinii din familie, din cuplu.

Atunci cand nu s-a ajuns in sfera patologicului, la tulburari de personalitate, mai exista sansa terapiei de familie.

 

Remedii posibile

Pentru a vindeca persoanele inconstante, influentabile, este necesar sa „mergem“ in realitatea lor: ce anume le creeaza inconstanta? De ce fug? De ce se tem? De unde si de cand vine asta? De ce le aduce aminte?

Vom gasi astfel suficient de multe momente in care erau nesigure, speriate. Remediul consta in vindecarea cauzelor generatoare ale acestor comportamente, in stabilirea de repere conform nevoilor lor.

Au nevoie de siguranta pentru a nu mai fi nevoite sa se apere, au nevoie de echilibru, de valoare, de raspuns pozitiv, de impulsuri, de iubire.

Au nevoie de o noua harta mentala, la care sa se adapteze, cu limitele si normalitatea fiecarei situatii de viata, sa inteleaga ca sunt adulti – iar specificul adultului este gasirea de solutii, nu fuga.

Copiii inconstanti au nevoie de dezvoltare personala, in care sa invete comportamentele firesti, specifice varstei. Desigur, terapia dureaza, pentru ca este vorba de „resetarea“ creierului.

 

O viata haotica

Creierul uman functioneaza normal cand secretia de neurotransmitatori este in echilibru. Normalitatea fiintei umane este starea de bine, iar serotonina, dopamina sunt neurotransmitatorii specifici starii de bine.

Persoanele care sunt in defensiva permanenta, care fug, care nu stiu ce si cum sa faca, cu siguranta sunt in dezechilibru si gasim la ele o viata „colorata“, pe toate palierele: multe relatii, implicarea in sute de  cursuri, de workshop-uri, afaceri, fuga din loc in loc, calatorii permanente.

Ei cauta starea de bine, pe care reusesc s-o aiba pe perioade scurte. In realitate, este vorba de o scadere a dopaminei, a serotoninei, pe care o stabilizeaza cu ajutorul exteriorului. Alcoolul, drogurile, mancarea excesiva, sexul exacerbat etc. cresc dopamina, pe moment.

Toti dependentii cauta (fara sa stie de ce fac asta) starea de bine, placerea, pentru ca o viata nesigura, inconstanta pe o durata lunga, produce scaderea dopaminei, serotoninei si cresterea concentratiei cortizolului si a celorlalti hormoni de stres.

Si iata cum acesti oameni sunt foarte aproape de toate dependentele: ciocolata-mancare, droguri, alcool, sex, jocuri de noroc etc. In spatele acestor dependente gasim si dependente relationale.

Terapia persoanelor cu adictii, care apeleaza la detox si recuperare, vizeaza inclusiv vindecarea relatiilor care au produs traume, nesiguranta, perturbari de identitate.

Pana nu isi vindeca acest trecut traumatizant, ele nu au puterea sa renunte la nicio dependenta si doar vindecarea cauzelor aduce dependentii la o viata echilibrata.

 

Maria Verdi este psiholog-psihoterapeut integrativ la Constanta

Tel.: 0726.310.094

www.recreeazaviata.ro

A consemnat Catalina Cristescu

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top