Now Reading
Cum poți ajuta un prieten care își maschează depresia

Cum poți ajuta un prieten care își maschează depresia

Semnele depresiei pot fi evidente, dar multe persoane au învățat să le ascundă, iar motivele sunt multiple. Iată cum poți ajuta un prieten care își maschează depresia.

Citește și:

Cu ce alte boli se asociaza depresia

5 lucruri de luat în calcul când îți e rușine să ceri ajutor

Depresia ascunsă presupune o fațadă veselă în timp ce persoana simte suferință, ascuzându-și astfel tulburările interioare.

Există persoane care traversează astfel de episoade, cu manifestări oarecum atipice depresiei, iar drept consecință, nu știu că sunt deprimați și nu caută ajutor.

Oamenii care trec prin această formă de depresie de regulă fac parte dintr-un cuplu sau sunt căsătoriți, au un loc de muncă bun, sunt realizați personal și profesional.

Viețile lor publice, la nivel social sau în câmpul muncii nu sunt unele marcate de lipsuri, neajunsuri, nemulțumiri. Iar exteriorul arată precum rețeta succesului.

Multe astfel de persoane chiar ajung să își pună întrebarea „am tot ce și-ar dori cineva, de ce nu mă pot bucura?”.

Un studiu derulat pe 2000 de femei demonstrează că 89% dintre acestea au recunoscut că au suferit de depresie sau anxietate, dar că au ascuns acest lucru de prieteni, familie sau de colegii de muncă. Este un procent copleșitor.

Chiar dacă nu este anormal pentru femei în mod special să își ascundă depresia, statistica ne dă de gândit. În special când vorbim despre persoane realizate, care par echilibrate și nu lasă loc de bănuială că s-ar afla în suferință.

Această capacitate sporită de a funcționa la parametri aparent normali, face o astfel de depresie greu de tratat, în primul rând pentru că persoanele nu simt nevoia de a căuta ajutor.

Iar această credință blochează tendința de a căuta ajutor prin sprijinul familiei, prietenilor sau profesioniștilor, adâncind și mai mult negativismul asociat cu imaginea și stima de sine.

Iar dacă îți spui „Am totul, ce e în neregulă cu mine? De ce nu mă bucur?” greșești, întrucât este o problemă clinică, iar depresia poate fi tratată. Atunci când o recunoști.

 

Ce poți face tu pentru tine

Primul pas în adresarea oricărei dificultăți de ordin psihologic este conștientizarea problemei. Acest lucru este dificil în cazul celor cu o depresie mascată, pentru că ei nu își iau în calcul propriile sentimente, sau au tendința de a le da deoparte.

Fie nu realizează că suferă de depresie, fie își ignoră trăirile pentru că nu doresc să fie catalogați drept persoane „slabe”.

Sentimentele de tristețe, singurătate, lipsă de speranță, chiar și anxietate, pot fi semne de stres emoțional, nu de slăbiciune.

Sunt sentimente umane firești, pe care le avem cu un motiv: ne atrag atenția că avem nevoie de sprijinul celorlalți.

Discută cu cineva în care ai încredere. O dificultate a persoanelor care traversează o astfel de etapă este că sunt obișnuiți să țină totul pentru sine. Dacă simt suferință, le e teamă că prietenii sau familia nu îi vor înțelege sau că vor fi copleșiți de această durere și nu vor ști să ofere sprijin. Pe scurt, au sentimentul că nimeni nu îi poate ajuta.

Nimeni nu te poate scăpa de ceea ce simți. Dar uneori, un pas important către schimbare este să pui în cuvinte sentimentele tale în fața unei persoane în care ai încredere și cu care te simți confortabil. Este unul dintre motivele pentru care terapia ne este atât de utilă.

Dacă ai prieteni apropiați la care observi momente de detașare, schimbări de dispoziție, poți să îți arăți disponibilitatea de a-i asculta.

Un cadru intim ajută persoanele aflate în suferință să discute despre cum știu că se descurcă și că funcționează normal, dar că nu se simt atât de fericite precum par. Astfel de persoane este bine să spună (și să știe totodată) că vorbind, suferința nu o să dispară, dar va scădea în intensitate.

Bineînțeles, dacă nu există obișnuință în a dezvălui prea multe în fața altora, la început nu vei observa nicio schimbare. Dă-ți timp atât ție cât și celuilalt. Pe termen lung, vei simți utilitatea discuțiilor.

Construiește-ți stima de sine. Fluctuațiile acesteia sunt firești, dar atunci când ne simțim rău devenim excesiv de critici cu noi înșine, practic atacându-ne și mai mult stima de sine atunci când e la pământ.

Psihologii ne învață să o vedem ca pe sistemul nostru imunitar emoțional și să contribuim la creșterea și întărirea ei, precum și la vindecare atunci când este în suferință.

Poți face următorul exercițiu: trimite-ți un email în care te adresezi ție, cu înțelegere și încurajare, așa cum ai face-o față de un prieten care suferă de pe urma criticii interioare. Citind un astfel de email ca și cum ar fi venit de la un prieten este o cale de a-ți arăta compasiune, care este absentă într-o depresie mascată.

 

Când vrei să ajuți un prieten…

Toate punctele de mai sus sunt utile, din perspectiva unei alte persoane care dorește să își ajute un apropiat care traversează o astfel de perioadă.

Poate fi dureros să afli despre suferința unui prieten, dar sunt lucruri pe care le poți face atunci când îl asculți.

În primul rând ține minte că nu îl poți vindeca de sentimentele negative. În al doilea rând, nu încerca să îl repari, deși este util să îi reamintești că este iubit așa cum este, pentru ceea ce este, fără a fi persoana perfectă care își imaginează că ar trebui să fie.

Iar cel mai important lucru este să îl lași să vorbească. Ascultă activ, respectiv arată-i că auzi și înțelegi ceea ce îți spune. Îi poți spune că își pare rău că se simte atât de rău și oferă-ți sprijinul în caz că poți face ceva pentru el.

La fel de important este să nu minimalizezi ceea ce simte. Poate în ecuația ta de viață, „cineva care are tot ce-și dorește” nu are motive (sau chiar dreptul) la depresie.

Nu uita că suntem toți oameni și avem aceleași fragilități, iar depresia nu ține neapărat cont de condiția socială sau profesională.

Minimalizarea unor astfel de sentimente poate determina o persoană să se închidă și mai mult în sine și suferința proprie.

Pentru că, așa cum spuneam, și așa consideră că nu merită ajutor, are o stimă de sine scăzută, iar dacă respingi starea lui ca fiind reală, puternică și autentică, nu faci decât să îi adâncești suferința și să îi reconfirmi stima de sine scăzută.

Mesajul tău ar suna astfel „nu ai dreptul să te vaiți”…. Ori, nu asta vrem să transmitem unui prieten aflat în suferință.

Dacă simți nevoia de a face ceva concret, înainte de a trece la acțiune, discută cu prietenul tău. Exprimă-ți preocuparea și îngrijorarea, și anunță-l ce ai vrea să faci.

Ține cont de răspunsul pe care îl primești. Nu uita că nu poți salva pe cineva fără acordul persoanei respective.

Dacă vine în discuție frecventarea unui specialist, încurajează acest demers cât de mult. Suportul moral este extrem de important.

Ține minte că nimeni nu este perfect. Depresia mascată în spatele unui zâmbet și aparenței că totul este în regulă, este declanșată de sentimentul că nu suntem suficient de buni, în ciuda a tot ceea ce am realizat.

Este bine să ai standarde ridicate, dar totodată să conștientizezi când sunt prea sus. Și nu uita de compasiune. Vorbește-ți ție, dacă ești în suferință, așa cum ai vorbi unui prieten care trece prin ce treci tu.

Renunță la așteptările nerealiste de la propria persoană. Adu-ți aminte că ești o ființă umană, cu tot ce vine ea la pachet: calități și slăbiciuni, valori și defecte.

Dacă nu poți face asta pentru tine, este în regulă, niciunul dintre noi nu se descurcă prea bine de unul singur la acest capitol. De aceea avem familie, prieteni, pisici sau terapeuți.

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top