Cum remediem un comportament autodistructiv

De cele mai multe ori un comportament autodistructiv are in spate o suferinta profunda. Despre cum putem inceta sa ne mai sabotam singuri ne vorbeste psihologul Daniela Stanciu.

 

Psychologies: Cum apar comportamentele autodistructive?

Daniela Stanciu: Comportamentele autodistructive apar ca urmare a existentei unor tipare cognitive, prin care persoana respectiva se autosaboteaza.

Aceste tipare au fost create in copilarie, in relatie cu persoanele semnificative (mama, tata, bunici, persoanele care l-au ingrijit) sau chiar cu prietenii si colegii.

De exemplu, un copil care a fost ridiculizat, respins de colegi pentru ca era mai grasut sau mai scund poate ajunge sa creada ca este diferit de ceilalti, ca nu-si gaseste locul.

Pentru a face fata situatiei, poate alege evitarea grupurilor, a interactiunii cu ceilalti copii. In egala masura, poate alege sa aiba un comportament inadecvat pentru a fi acceptat de un grup (sa fumeze, sa aiba un comportament provocator etc.).

Astfel, intr-o situatie perceputa ca fiind dificila, periculoasa, copilul adopta un anume comportament care il ajuta sa depaseasca acea situatie.

Apoi, il repeta in situatii similare, si astfel devine obisnuinta, ajungand sa foloseasca ulterior acest mecanism si in viata de adult.

 

Ce anume consolideaza aceste comportamente?

D.S.: O influenta mare asupra consolidarii comportamentelor autodistructive are etichetarea.

In momentul in care persoanele din jur observa un comportament indezirabil pot aplica o eticheta ce are un impact emotional puternic, acest lucru facand ca ea sa se pastreze vie in amintire.

Astfel, etichete precum „rau', „agresiv' pot face mult rau, mai ales daca vorbim de perioada copilariei, in care receptivitatea este mai mare si copilul absoarbe ce i se ofera.

Etichetele sunt daunatoare si pentru copilul devenit adult, mai ales daca se afla intr-o perioada in care este mai vulnerabil – traverseaza un moment dificil din viata, cum ar fi boala, despartirea de o persoana draga, pierderea locului de munca etc.

Odata ce primeste acea eticheta, am putea spune ca persoana respectiva intra pe o spirala negativa: se va autovalida in acea pozitie, actiunile ei indreptandu-se in mod inconstient in directia confirmarii etichetei care tocmai i-a fost agatata.

Va observa numai acele actiuni ale sale care confirma eticheta, ignorand toate celelalte aspecte pozitive din viata sa. In plus, si cei din jur vor acorda atentie selectiva comportamentelor persoanei respective, centrandu-se pe acelea care vin tot in sprijinul confirmarii etichetei.

Comportamentele autodistructive sunt perpetuate pentru ca aduc si anumite beneficii: reduc tensiunea pe moment, aducand o alinare de scurta durata (de exemplu, fumatul si abuzul de alcool) si atrag atentia celor din jur.

Cum ai putea sa nu observi o persoana care are niste comportamente repetitive, niste ritualuri sau una care mananca foarte mult?

 

Ce sta la baza manifestarii unui comportament autodistructiv?

D.S.: La baza manifestarii unui comportament autodistructiv sunt niste convingeri negative despre sine si relatia cu ceilalti („Nu merit sa fiu iubita', „Nu poti avea incredere in nimeni' etc.).

Acestea au aparut pentru ca in copilarie nu au fost satisfacute anumite nevoi, precum cea de siguranta, conectare emotionala, autonomie sau de a avea niste limite sanatoase.

Astfel au aparut convingeri disfunctionale care franeaza dezvoltarea si aduc suferinta. Aici ar fi de mentionat faptul ca e important ca parintii sa gaseasca un echilibru in tot ceea ce fac pentru copiii lor.

Unii parinti, din dragoste si preocupare pentru copii, au atitudini si comportamente fata de acestia care se pot dovedi daunatoare in final.

De exemplu, nu stabilesc niste limite si atunci pot apare convingeri de genul „Sunt o persoana speciala si mi se cuvine totul.', caz in care copilul devenit adult nu va respecta drepturile celorlalti.

Sau, parintii sunt hiperprotectivi si copiii lor ajung sa creada ca nu se descurca singuri si pot deveni ulterior adulti dependenti sau anxiosi.

 

Care sunt emotiile care ne coplesesc?

D.S.: Emotiile carora e bine sa le acordam atentie din primul moment sunt cele de intensitate mare, cum ar fi vinovatia, rusinea, panica, furia, etc.

Acestea reprezinta un semnal de alarma de care trebuie sa tinem seama si sa vedem ce putem face pentru a le scadea in intensitate, de exemplu de la vinovatie catre regrete, de la panica spre teama, etc.

 

De ce exista reticenta la schimbarea acestor comportamente?

D.S.: Chiar daca persoanele cu comportamente autodistructive constientizeaza impactul negativ al acestora asupra lor, sunt reticente la schimbare pentru ca acest lucru presupune intrarea intr-o zona necunoscuta, in timp ce tiparul reprezinta familiarul, obisnuinta.

In plus, un tipar care-si are originile in copilarie si a fost consolidat de-a lungul timpului, nu se va schimba asa de usor.

S-ar putea chiar ca persoana sa considere ca acesta este un dat, ca este destinul implacabil si sa nu ia in considerare posibilitatea schimbarii.

 

Cum putem ajuta pe cineva sa se echilibreze?

D.S.: Atunci cand vrei sa ajuti o persoana care are un comportament autodistructiv e important sa dai dovada de empatie, respect si rabdare.

Avand in vedere ca ea este puternic ancorata intr-un anumit tipar, e util sa schimbi perspectiva, aratandu-i cum vezi tu lucrurile: „Mie mi se pare ca….'.

Ii poti spune si ce te-a ajutat pe tine intr-o situatie similara, evitand insa sa-i dai sfaturi. De asemenea, poti evidentia acele lucruri bune pe care le face si poti contrabalansa astfel, cel putin partial, etichetele negative pe care i le-au atribuit altii sau pe care si le-a atribuit singur.

Daca relatia voastra are de suferit de pe urma acelui comportament autodistructiv, ii poti da un feedback sincer despre felul in care te simti in relatia cu el si ii poti spune cum ti-ai dori sa stea lucrurile.

Toate acestea insa cu grija de a nu-l rani, de a nu-l determina sa intre in defensiva si sa intrerupa comunicarea in acest fel.

Chiar si dupa ce persoana respectiva se angajeaza intr-un proces de schimbare are nevoie de ajutorul tau. Asadar, asigura-l de suportul tau constant!

 

Care este rolul terapiei in astfel de situatii?

D. S.: Terapia are un rol esential in aceste situatii. Astfel, terapeutul il calauzeste pe client catre constientizarea tiparelor cognitive care conduc la comportamentele autodistructive.

Apoi, atentia se focalizeaza pe contracararea convingerilor disfunctionale, pe inlocuirea gandurilor negative cu unele realiste, care iau in calcul posibilitatile, acest lucru permitandu-i clientului sa paseasca spre eliberarea de comportamentele distructive.

Un alt pas este acela al lucrului la nivel emotional, pentru a actiona in profunzime catre eliminarea tiparelor. Astfel, intr-un cadru securizat, persoana re-experimenteaza emotiile puternice din copilarie si observa legatura dintre situatiile din prezent si acele situatii din copilarie.

Are loc si o reasezare a relatiilor cu persoanele semnificative, fie ca acestea mai sunt in viata sau nu. Terapeutul il ajuta pe client sa vada lucrurile dintr-o alta perspectiva, sa dea dovada de compasiune fata de propria persoana si sa paseasca apoi cu incredere catre cresterea sa personala.

 

De Daniela Stanciu, psihoterapeut

Tel.: 0745.089.985

office@aventuradezvoltarii.com

www.aventuradezvoltarii.com

A consemnat Iulia Barca

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cum remediem un comportament autodistructiv
Cum remediem un comportament autodistructiv

De cele mai multe ori un comportament autodistructiv are in spate o suferinta profunda. Despre cum putem inceta sa ne mai sabotam singuri ne vorbeste psihologul Daniela Stanciu.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste