Cum remediem un stil de atasament anxios

Un stil de atasament deficitar actioneaza impotriva noastra, sabotandu-ne astfel toate reatiile. Iata cum putem corecta un atasament de tip anxios.

 

Ce este atasamentul?

Atasamentul reprezinta acea legatura puternica si specifica, de natura emotionala si relationala, care se instaureaza intre doua persoane si ale carei radacini pot fi gasite in relatia formata intre mama si copil inca din primele momente ale vietii acestuia.

La inceputul vietii, a fi hranit este echivalent cu a fi iubit. Nevoile biologice legate de hrana sunt prezente alaturi de alte necesitati fundamentale: de a fi iubit, hranit cu dragoste, dorit si acceptat pentru ceea ce esti.

Copilul se ataseaza de adultul cu care a avut cel mai intens contact in primele luni de viata si la care a gasit sprijin, aparare si linistire atunci cand s-a aflat intr-o situatie de pericol.

J. Holmes spune ca teoria atasamentului este o teorie spatiala – cand sunt aproape de cei pe care ii iubesc ma simt bine, cand sunt departe ma simt singur, anxios si trist'.

Atasament inseamna, in esenta, apropierea preferentiala, dezinteresata si partial inconstienta a unei persoane de o alta.

Daca relationarile noastre timpurii au fost problematice, este foarte probabil ca si cele din viata de adult sa aiba elemente similare, sa urmeze acelasi tipar.

Tipul de atasament pe care un copil il va dezvolta de la nastere si pe tot parcursul copilariei va depinde in mare masură de modul in care parintii sau alte figuri parentale il trateaza.

Pe baza acestor interactiuni, se vor structura diferitele forme de atasament: securizant sau sigur, anxios evitant, anxios ambivalent si dezorganizat.

 

Atasamentul anxios-evitant

Acesta se dezvolta atunci cand am avut parte de parinti distanti si se caracterizeaza printr-o inhibitie 'activa' a nevoilor de atasament ca un raspuns la refuzurile fizice si emotionale venite din partea acestora.

In cazul copiilor cu tipar de atasament evitant au predominat figuri parentale care nu au raspuns cererilor lor emotionale.

Acest tipar este rezultatul unei respingeri constante a copilului, ori de cate ori acesta se apropie pentru a primi confort si protectie.

Datorita fricii de a nu fi iarasi deziluzionati, acesti copii vor avea tendinta de a-si reprima nevoile si emotiile, vor incerca a se arata cat mai putin vulnerabili si in nevoie.

De asemenea, copilul isi va construi propriile sale experiente, bazand-se doar pe sine insusi, fara a astepta iubire sau ajutor de la altii, incercand sa fie autosuficient chiar si în plan emotional, construindu-si astfel un sine fals sau o personalitate narcisica.

Astfel vor aparea nesiguranta in explorarea lumii inconjuratoare, o perceptie a separarii ca fiind previzibila', tendinta de evitare a relatiilor datorita fricii de respingere si o aparenta incredere in sine.

De asemenea, putem avea sentimente pozitive despre sine si negative despre ceilalti. Emotiile predominante vor fi cele de tristete si durere.

Acest tipar genereaza disconfort in intimitate si in relatiile de apropiere. Avand acest stil de atasament, vom manifesta comportamente si atitudini conflictuale si contradictorii, secventiale sau simultane.

Vorbim aici despre zambet asociat cu agresivitate, fericire ce alterneaza cu furie, plans, iubire cu pedeapsa.

 

Atasamentul anxios-ambivalent

Acest stil genereaza incertitudine fata de disponibilitatea de atasament a persoanei dragi si fata de ajutorul pe care l-am putea primi daca avem nevoie.

Din aceasta cauza, explorarea mediului va fi incerta, ezitanta, incarcata cu anxietate, iar copilul va simti teama de separare. Copiii din această grupa se manifesta tematori si dependenti de persoana de referinta.

Copilul ambivalent este greu de consolat, este in permanenta anxios fata de pozitia mamei si pare prea coplesit pentru a putea explora.

Este in permanenta preocupat sa ghiceasca in ce stare se afla persoana de incredere, care este dorinta si vointa acesteia pentru a se putea adapta corespunzator. Acest lucru duce la o limitare a curiozitatii si a comportamentul explorator al copilului.

Acest tipar de atasament este caracterizat de o figura parentala care in anumite situatii este disponibila iar in altele nu, de asemenea de frecvente separari si uneori chiar amenintari cu abandonul, folosite ca mijloace punitive si coercitive.

Acest stil de atasament se caracterizeaza prin nesiguranta in explorarea lumii inconjuratoare, neliniste data de separari indelungate, teama de abandon, neincredere in propriile capacitati si totodata mai multa incredere in capacitatile altora. Emotia predominanta va fi vinovatia.

De asemenea, putem dezvolta sentimente negative despre sine si pozitive despre ceilalti (eu am gresit, este vina mea si nu a lui).

Trairile se caracteriza prin incredere in persoana care protejeaza, dependenta de aceasta persoana, iar in opozitie credinta ca desi eu nu valorez nimic, totusi cineva ma iubeste'. Drept urmare facem orice si ne putem in orice situatie ca sa pastram acea persoana.

Comportamentele vor fi evitante, vom resimti teama in relatiile noi, o aparenta lipsita a curiozitatii si vom avea o teama profunda de separare de cealalta persoană protectoare.

 

Corectarea atasamentului anxios

Este mai usor sa cresti sanatos un copil decat sa repari un adult disfunctional. Mediul familial in care se dezvolta copilul trebuie sa-i asigure acestuia o baza sigura de dezvoltare, un context de viata securizant si sanatos, iubire, caldura, protectie, sustinere si educare necesare fiecarei etape de dezvoltare.

Relatia trebuie sa aiba la baza acel 'acordaj afectiv', acea rezonanta pe aceeasi lungime de unda afectiva dintre mama si copil ce-si va pune amprenta asupra psihicului, personalitatii si afectivitatii copilului, si prin urmare si a adultului care va deveni.

Totodata, reflectarea profunda asupra modului in care tiparele influenteaza prezentul, modificarea atitudinii relationale precum si schimbarea afectelor la nivel cognitiv si comportamental pot avea ca rezultat integrarea trecutului si prezentului intr-un tipar de aceasta data functional.

Stilul de atasament anxios poate fi depasit in cadrul unei terapii. Psihoterapeutul va prelua rolul persoanei de referinta, intr-un cadru securizant.

Procesul terapeutic furnizeaza o baza sigura de elaborare, favorizeaza dezvoltarea acelei activitati reflexive care poate permite individului adult sa se elibereze de mostenirea experientelor neplacute.

 

De Mirela Antonache Gheorghita, psiholog

Tel.: 0744.566.808

psihologmirelaantonache@yahoo.com

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cum remediem un stil de atasament anxios
Cum remediem un stil de atasament anxios

Un stil de atasament deficitar actioneaza impotriva noastra, sabotandu-ne astfel toate reatiile. Iata cum putem corecta un atasament de tip anxios.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste