Învață să ai răbdare cu tine însăți

Deseori avem așteptări prea mari de la noi însene. Ne stabilim prea multe termene limită și uităm cât de important este să avem răbdare. Iată câteva exerciții utile.

Citește și:

7 exemple de persoane toxice de care să te îndepărtezi

Cum să ne înțelegem și asumăm propriile alegeri

Grăbește-te „încet'

Toate ca toate, dar cel mai greu este să nu ne pierdem răbdarea în situații limită. Dar cum ne controlăm pe noi însene, atunci când ne pierdem răbdarea în lucrurile mărunte, în detaliile care ar trebui să facă diferența?

Primul lucru pe care este necesar să-l faci în viața ta este să reduci viteza. Pe repede înainte respirăm, mâncăm, muncim, iubim, dormim și, nu în ultimul rând, așteptăm să ni se întâmple lucrurile pe care ni le dorim în viețile noastre. A ne grăbi încet este o artă, pe care din fericire o putem integra în viețile noastre.

Exercițiu: Încearcă zi de zi să faci un lucru care ți se pare inutil. Însă da-ți voie să îl repeți de cel puțin 20 de ori, fără să te grăbești (de ex. deschide o carte și închide-o de 20 de ori, împachetează o cămașa și despacheteaz-o de 20 de ori). Astfel, mintea ta și rețelele neuronale își vor forma noi mecanisme de a „face lucruri noi'.  

 

Privește copilul din tine

Imaginează-ți că ești copil. Poate că ești deja părinte și îți este mai ușor, fiind angrenat în viața de zi de zi copilului tău. Dacă nu, fă te rog un exercițiu de imaginație în care te vezi copil, în jurul vârstei de 3-4 ani. Ești mereu zâmbitoare, relaxată, degajată, fără griji.

Dacă vrei ceva ceri, iar dacă nu îți iese ceva mai încerci până reușești. Cum ți se pare? Rămâi în acest joc preț de câteva minute. Observă apoi cât de dură ești cu tine ca adult. Fă un pas în spate și, de fiecare dată când nu ai suficientă răbdare cu tine, adu-ți aminte să îți imaginezi că ești din nou copil. Nu-i așa că e frumos și ușor apoi, să ai răbdare cu tine?

 

Trăiești ca să repiri sau respiri ca să trăiești?

Nu mai este un secret că modul în care respirăm este important în dublu sens: ne oxigenăm creierul și ne liniștim mintea pentru a avea o stare de bine.

A ne îmbunătăți stilul în care respirăm, ne centrează în interiorul nostru, ne face să devenim mai prezente, ne ajută să ne menținem un echilibru și o stare de minfulness. A respira conștient înseamnă a ne concentra atenția pe inspirație și expirație, fără a ne grăbi, focalizându-ne atenția numai pe procesul în sine.

Exercițiu: Închide ochii, așează-te comod într-o poziție relaxantă. Începe prin a respira încet și fii atentă la aerul ușor rece care îl inspiri. Acum expiră și fii atentă la aerul cald pe care corpul tău îl eliberează.

Repetă de 10 ori acest exercițiu în fiecare dimineață după ce te-ai trezit și în fiecare seară înainte să adormi. Vei deveni mai relaxată și vei observă că ești mult mai răbdătoare zilnic.

 

Dă o pauză gândurilor tale

Zilnic, fiecare dintre noi avem vreo 60000 de gânduri, asta însemnând că ne trec prin minte aproximativ 40 de gânduri pe minut. Wow! Nu v-ați fi imaginat că sunt atât de multe, nu-i așa? Și mai interesant este faptul că spre deosebire de bărbați, femeile rostesc pe zi vreo 5000 de cuvinte, în comparație cu cele 2000 de cuvinte ale sexului opus. Haideți să punem câteva filtre gândurilor care ne fac să ne pierdem răbdarea.

Exercițiu: Ține un jurnal și notează în fiecare zi în el: 5 lucruri pentru care ești recunoscătoare, 5 lucuri care te-au făcut fericită și 5 lucruri noi pe care le-ai făcut în ziua respectivă.

În final, scrie o frază pentru tine prin care îți mulțumești pentru ziua respectivă. Este un exercițiu care ne face mai atente la noi și la lucrurile din jurul nostru, pe care de cele mai multe ori, în agitația cotidiană, ajungem să le facem robotic, fără a le da sens și scop. Evident, poți alege un jurnal care să  iti placă, atractiv, care să îți ofere o stare de bine atunci când îl vezi și îl deschizi.

 

De Ioana Andreea Nițică, psiholog clinician

Tel.: 0743.162.914

ioana.nitica@yahoo.com

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Învață să ai răbdare cu tine însăți
Învață să ai răbdare cu tine însăți

Deseori avem așteptări prea mari de la noi însene. Ne stabilim prea multe termene limită și uităm cât de important este să avem răbdare. Iată câteva exerciții utile.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste