Cum sa ne comportam cu o persoana rautacioasa

O persoana rautacioasa face din atitudinea ei un adevarat sport de performanta. Si cum un astfel de comportament ne poate rani, iata ce il cauzeaza cu adevarat si cum il putem combate in mod corect.

 

Rautaciosii, cei mereu calcati pe coada

Intr-adevar, unii oameni par mereu suparati, in defensiva, asteptand sa fie atacati. Cauzele pot fi multiple, dar toate isi au originea in suferinta puternica si teama, in modul cum au fost educati, in ce valori le-au fost insuflate si, mai ales, in felul cum s-au purtat cu ei parintii, bunicii atunci cand au gresit.

Daca adultii repeta in nenumarate randuri ca „viata e grea, ca „oamenii sunt rai si parsivi, copiii vor creste speriati de lumea ce ii inconjoara, asteptand mereu sa se adevereasca spusele adultilor.

Chiar si reactia parintilor sau a bunicilor la un comportament indizerabil al altui copil poate spori teama celor mici

(cand, de exemplu, la locul de joaca un copil este lovit de un altul si ei exclama: „Uite ce copil rau!). In acest caz, este important ca adultul sa gaseasca explicatia pentru comportamentul celuilalt copil: s-a speriat, crezand ca i se va lua jucaria, si a avut o emotie atat de puternica, incat nu a stiut cum sa o gestioneze.

Totodata, indiferent de modul in care au fost educati, se intampla ca, adolescenti sau adulti fiind, oamenii sa primeasca lovituri puternice din partea unor persoane de incredere: prieteni care i-au dezamagit, i-au tradat, colegi de serviciu care i-au sabotat, deceptii suferite in dragoste etc.

Aceste sentimente puternice se transforma in traume, iar ei isi creeaza un scut, pe care il tin ridicat mereu de frica sa nu traiasca iar durerea aceea.

Din pacate, este foarte greu sa traiesti astfel si, in timp, pare ca nu mai este suficient scutul, ci trebuie sa si ataci pentru a supravietui.

 

Razbunatorii, niste suferinzi

Pe langa comportamentul defensiv, unele persoane doresc sa plateasca cu aceeasi moneda, iar unul dintre cele mai importante motive este abuzul emotional si/sau fizic.

Atunci cand oamenii sunt abuzati, suferinta puternica pe care o simt, ii determina sa gaseasca modalitati de compensare si, astfel, abuzatul devine abuzator.

Comportament pe care il gasim si la copii, manifestat prin agresivitate fata de persoane sau animale mai slabe decat ei: de exemplu, frati mai mici, animale de casa sau chiar jucarii.

Abuzandu-i pe cei mai slabi, abuzatii capata un sentiment fals de putere, de control si, treptat, daca nu este observat si eliminat, acest comportament devine ceva obisnuit, iar ei incep sa obtina satisfactie producand durere altora.

Referitor la politele reale sau ireale: crescand, oamenii au nevoie sa-si justifice comportamentul care nu este tocmai conform normelor sociale in care traim si astfel apare razbunarea.

Razbunatorii exagereaza totul, chiar si o privire poate fi considerata o ofensa, daramite un comportament care i-a ranit! Un alt motiv, nu in totalitate diferit de primul, este lipsa de empatie.

Cand nu reusim sa ne punem in pielea celuilalt, cand nu putem sa simtim si nici macar sa ne imaginam durerea pe care i-o putem provoca, este mult mai usor sa facem rau.

 

Unora le place sa umileasca

Persoanele care au tendinta sa ii umileasca pe cei din jur, au o stima de sine foarte scazuta, sunt nesigure de realizarile si aptitudinile lor.

Ele au ne­voie de confirmari cat mai de­se, sunt foarte fragile si se hra­nesc cu iluzia superioritatii pe care o simt cand umilesc. Si in acest caz, este valabila sintagma „abuzatul devine abuzator, dar la un nivel mai putin intens.

 

Efectele in cuplu…

… sunt dezastruoase, niciunul nu este fericit cu adevarat. „Superiorul il va umili mereu pe celalalt, cautand sa arate ca el are dreptate, control si putere.

Astfel, niciodata nu se va relaxa, nu se va bucura de relatie si nu va invata nimic de la partener, pentru ca il considera inferior.

De partea cealalta a baricadei, exista teama de a fi ranit, increderea in sine este macinata pe zi ce trece, pana se ajunge la punctul in care persoana respectiva nici nu va mai indrazni sa planuiasca ceva, sa viseze, asteptand mereu de la „cel puternic sa preia controlul.

Mai exista varianta in care se adopta acelasi tip de comportament, iar relatia de cuplu devine o lupta continua, de tipul „care pe care.

Acesti oameni nu inteleg ca in iubire nu e important cine are dreptate, ci este important sa fii fericit, deoarece, in cuplu, ori castiga, ori pierd amandoi.

 

Colegii care iti fac zile fripte

Sigur, fiecare a fost coleg cu o persoana rautacioasa care le facea zile fripte celorlalti. Atmosfera nu poate fi decat incordata, colegii – exasperati de micile sicane, de cuvintele interpretate gresit si de teama de a fi sabotati.

Lucrul in echipa cu o astfel de persoana este provocator, dar cel mai greu e daca ne este sef.

Niciodata nu ii vei intra in gratii, mereu va  gasi ceva care nu e facut pe placul sau, va avea solicitari si asteptari nerealiste, imposibil de indeplinit.

Din pacate, subalternii traiesc intr-un stres continuu, au randament scazut si „iau acasa acest stres, creandu-se un cerc vicios: ei vor gresi, iar seful va avea motivele necesare ca sa-i traga la raspundere.

 

Impactul asupra copiilor

Cum se poate evolua intr-o familie in care parintii au astfel de atitudini fata de copiii lor? In general, micutul poate deveni abuzator, abuzat (continuand sa caute persoane de atasament care au acelasi comportament ca si cel al parintilor) sau o persoana echilibrata (prin autocunoastere, prin integrarea emotiilor, dezvoltare personala).

Atunci cand un copil este abuzat emotional, exista posibilitatea ca el sa-si descarce furia, frica, frustrarile asupra celor mai slabi.

Astfel, exista foarte multe sanse ca, atunci cand va deveni adult, sa ii abuzeze emotional pe cei din jurul sau, in special pe propriii copii.

Cunoastem foarte multi oameni care, in trecut, au spus: „Eu nu o sa ma comport niciodata asa cu copilul meu, dar in momentul in care au devenit parinti, incep sa-l educe la fel, intrucat comportamentul invatat este cel mai la indemana.

Spre exemplu, nu ne place cand cineva tipa la noi, sigur nu ne-am simtit bine cand parintii au tipat la noi si, totusi, aproape toti tipam la copiii nostri.

Varianta abuzatului este la fel de probabila ca si prima: copilul invata ca merita sa fie pedepsit, certat sau chiar agresat.

Persoanele cele mai importante din viata lui isi manifesta iubirea in acest mod, cel mic creste obisnuit cu acest „tip de iubire si, devenind adult, cauta acelasi model. Tocmai de aceea foarte multe femei aleg parteneri agresivi (verbal, fizic), pentru ca tatal lor s-a comportat la fel cu mama lor sau cu ele.

 

Pastreaza distanta necesara!

Acesti oameni nu au nimic personal cu noi, ci pur si simplu asa sunt ei si; desi incearca sa ne raneasca, in realitate ei sufera mai mult ca noi.

In primul rand, le putem limita accesul in viata noastra, nu este absolut necesar sa ramanem intr-o relatie cu ei. Cand ne referim la colegi de serviciu sau la sef, cel mai important este sa nu o luam personal, sa realizam ca, daca nu ne jignea, nu ne umilea pe noi, ar fi facut acelasi lucru cu altcineva.

Apoi putem sa creionam modalitati de relationare mai usoare sau de gestionare a momentelor neplacute. Incearca sa gasesti o pasiune comuna sau un obiect de interes mutual (copii, animale, pescuit etc.) si sa discutati relaxat. Odata ce doi oameni s-au destins, exista sanse mari ca relatia de munca sa devina mai placuta.

In ceea ce priveste prietenii si relatiile de cuplu, in primul rand, trebuie sa ne analizam pe noi si sa ne intrebam de ce am ales sa fim prieteni, sa fim iubiti cu o persoana rautacioasa, agresiva, abuzatoare.

Apoi sa avem o discutie calma cu celalalt despre modul in care ne simtim cand el are acest tip de comportament, sa-l indrumam catre un grup de dezvoltare personala, consiliere, sa ii oferim carti de psihologie practica.

 

De Raluca Barcan, psiholog clinician si coach in parenting

raluca.barcan@yahoo.com

A consemnat Catalina Cristescu

Citeste si:

Nu pune la suflet rautatile celor din jur

Cum sa ne aparam de agresivitatea verbala

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cum sa ne comportam cu o persoana rautacioasa
Cum sa ne comportam cu o persoana rautacioasa

O persoana rautacioasa face din atitudinea ei un adevarat sport de performanta. Si cum un astfel de comportament ne poate rani, iata ce il cauzeaza cu adevarat si cum il putem combate in mod corect.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste