Cum si de ce apelam la minciuna si manipulare
Deseori apelam atat la minciuna cat si la manipulare fie pentru a crea o impresie mai buna, fie pentru a iesi dintr-o situatie nefavorabila.
Adevarul despre minciuna
Mintim atunci cand suntem intrebati despre cat am muncit, daca partenerul vrea sa i se spuna ca arata bine si slab, ca e cel mai frumos si mai capabil…
„Toata lumea minte putin, mult sau enorm de mult“, ne asigura frantuzoaica Marie-France Cyr, doctor in comunicare, autoarea unei carti intitulate Adevarul despre minciuna.
Nascocirea prezinta anumite etape ale dezvoltarii copilului, pana ce acesta, spre sapte ani, ajunge sa faca deosebirea intre adevarat si fals. Dar de ce, odata adulti, continuam sa mintim?
Presiunea conventiilor
„Minciuna este esentiala pentru umanitate“, scria Proust. Sa pretinzi ca o masa oribila a fost delicioasa, sa raspunzi ca te simti bine cand nu e cazul, sa pretextezi o obligatie pentru a scapa de o cina…
Pentru a respecta anumite reguli de buna convietuire in societate sau pentru a ramane conform cu ceea ce asteapta ceilalti de la noi, este greu sa faci economie de minciuni.
„Este imposibil sa spunem mereu adevarul atunci cand traim in societate, dar este vorba, in cazul asta, de o minciuna conviviala.
Aceste afirmatii opuse adevarului nu au ca scop sa profite de celalalt, ci sa faca posibila coabitarea intre fiinte diferite“, explica psihiatrul J. D. Nasio, autor al cartii Un psiholog pe canapea.
Din lipsa de stima de sine
„La liceu, explicam faptul ca mama mea nu este mama mea naturala. Intr-o zi, mi-am rupt un muschi facand schi si am spus ca am fost dus cu elicopterul“, povesteste O., 28 de ani.
„Cred ca mint pentru ca lumea sa se intereseze de mine, sa ma placa.“ Sa minti pentru a trezi mila, pentru a uimi lumea, pentru a seduce…
Mincinosul sufera de o profunda lipsa de stima de sine. „Impostorul se gandeste ca nu e autentic. Minciuna reprezinta carapacea lui“, subliniaza psihiatrul citat.
Denaturarea realitatii pentru a flata o imagine de sine reflecta speranta inconstienta de a ascunde putina valoare pe care si-o acorda.
Mincinosul este convins ca, daca spune adevarul, nu va mai fi iubit. Fabricandu-si o „dublura“, el cauta in ochii celorlalti aceasta aprobare, admiratie, atentie, pe care nu reuseste sa si-o ofere singur.
Placerea controlului
„Imi place sa mint, este pasiunea mea“, spune I., 35 de ani. „Adesea, la serate, imi inventez numeroase aventuri sau calatorii pe care nu le-am facut niciodata…
Este o adevarata bucurie sa vad interesul si surpriza pe chipurile oamenilor!“ Sa-ti amagesti auditoriul gratie unor povestioare inventate in intregime poate deveni un adevarat drog.
„In minciuna, exista, de asemenea, o placere a dominarii si a manipularii“, asigura J. D. Nasio. „Cel care minte, are o putere asupra celuilalt, il captiveaza, il seduce, il face sa creada ce vrea el.“
Cum devenim dependenti de minciuna? Uneori, pentru ca ne-am surprins parintii in flagrant delict de minciuna atunci cand eram mici sau pentru ca ne-au facut complici la disimularile lor…
Acest „gust“ pervers al minciunii devine patologic atunci cand nu mai simtim culpabilitate. Mitomanul sfarseste prin a crede propriile povesti.
Incercand un sentiment de omnipotenta, el nu-si mai da seama ca traieste in pielea unui personaj care nu este el insusi.
Sofia, 40 de ani, jurnalist – „Imi placea adrenalina”
„Cand aveam 14 ani, imi minteam deja parintii, o stergeam pe fereastra, ca sa ies seara. Mai tarziu, ei ma credeau pe bancile facultatii, cand eu imi luasem de fapt un serviciu de vanzatoare.
Apoi, m-am maritat… fara sa le-o spun: au descoperit-o din intamplare, mergand sa caute un document la Primarie.
La birou, de asemenea, minteam despre distractiile din timpul liber si despre iesirile mele, ca sa-mi fac existenta mai interesanta. Imi placea adrenalina. Viata devenise un infern…
Trebuia sa fiu atenta mereu sa nu ma tradez, sa ma documentez de pe internet despre orasele pe care se presupunea ca le vizitasem in weekend.
Ma simteam prinsa in capcana, asa ca am inceput o terapie. Chiar daca mai exista recidive, invat acum sa traiesc pentru mine, fara permanenta teama de parerea celuilalt.“
A consemnat Catalina Cristescu
Foto: shutterstock.com
