Cum stapanim stresul

Vrafuri de dosare, termene limita galopante… Sarcinile cotidiene de la locul de munca ne pot face sa cedam psihic. Dar cum putem face fata cu succes sarcinilor stresante? Pune o distanta corecta intre viata personala si cea de la serviciu, iar presiunea va disparea.

Idei cheie:

• Analizarea reactiilor. In fata aceluiasi eveniment (critici, intarzieri etc.), doua persoane re­ac­ti­o­neaza diferit. Obiectiv: o mai buna cunoastere de sine pentru adaptarea la specificul fiecarei situatii.
• Intelegerea realitatii. Fixarea obiectiva a scopurilor inlatura interpretarile eronate si decalajul dintre gandurile noastre si realitate.
• Afirmarea de sine. Cunoasterea drepturilor si a valorii noastre profesionale ne protejeaza in fata diferitelor dificultati de la locul de munca.

Aproape 80% dintre romani sunt afectati de stres, spun psihologii. Societatea nu mai are rabdare cu noi. Ofera mai mult decat acum doua decenii, dar cere totul. Atunci cand omul ajunge la serviciu, el stie ca va incepe o peri­oada de 8, 12 sau uneori 24 de ore cand i se va cere sa dea 110% din ceea ce poate. Altfel… „vezi ca am 20 de insi la poarta care pandesc un loc de munca” – constata dr. Sorin Ene, psihiatru, autorul cartii Cum reactionam la stres (Editura Polirom, 2005).

Aceasta boala a timpurilor moderne, prezentata ca o calamitate sociala de mass-me­dia, poate fi invinsa prin efort individual. Nu astepta asadar ca firmele sa gaseasca solutii miraculoase pentru eradicarea tuturor surse­lor de tensiune. Nu ar fi realist. Primul pas esti tu insuti. Analizea­za ceea ce te face sa devii tensi­onat, fa cateva exercitii de relaxare si… ia distanta.

Fii constient de propria evaluare

Superiorul nostru ierarhic nu ne ofera niciun semn de recunostinta; dosarele sosesc unele dupa altele si nu avem timp sa vedem despre ce este vorba; seful de tura ne critica munca; un functionar ne insulta; un coleg nu ne mai vorbeste: modul in care tratam aceste evenimente va face diferenta.

Evaluarea si reprezentarea evenimentelor sunt fructul istoriei noastre personale si al propriilor noastre principii: „Trebuie sa fiu perfect!“, „Oamenii trebuie sa ma iubeasca“, „Trebuie sa re­u­sesc in tot ce fac“. Anumite persoa­ne au mecanisme de evaluare mai se­vere decat altele. Suntem progra­mati intr-un fel sau altul. Cu cat ne sunt perturbate aceste reprezentari, cu atat suferim mai mult.

Si de mul­te ori este vorba de asteptari nerealiste: vrem ca patronul sa ne a­­­­­­dre­seze numai complimente, ca toti colaboratorii sa fie ireprosabili, iar pe drum sa nu intalnim niciun am­­­bu­­teiaj. Alteori interpre­tam gre­sit: da­ca un coleg ne contrazice nu in­­seamna neaparat ca are de gand sa ne ofenseze, poate ca subiectul dis­­­­­­­­­­­­­­cu­tiei il intereseaza, dar are o al­ta o­pinie. Daca superiorul nostru ierar­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­hic nu ne saluta nu o face nea­pa­­rat cu intentie; cufundat in propriile gan­­­duri, poate, pur si simplu, sa nu ne observe.

Suprasolicitarea sau subsolicitarea?

„Primul factor implicat este suprasolicitarea. Fie din cauza superiorilor, fie din ambitii sau nevoi financiare, omul ajunge un robot care nu stie altceva decat job, job si iar job (Auziti cum suna? Parca ar fi un pumn in stomac…)“ – completeaza psihiatrul Sorin Ene. „In timp, se va ajunge la oboseala fizica si mentala. Apare o spirala descendenta, un var­tej care «suge» energia omului si il poarta spre taramul neurasteniei si apoi spre cel al depresiei.

Uneori, un mecanism invers, dar la fel de peri­culos este subsolicitarea. Exista (chiar si in Romania, chiar si azi!) multe sinecure. Prea mult timp liber inseamna o minte neocupata, si de obicei mintea neocupata este invadata de ganduri prea putin placute: eu chiar nu sunt bun de nimic, de vre­me ce stau atata degeaba? Azi asa, maine asa, omul capata convingerea ca nu face prea multe parale si imaginea de sine se deterioreaza.”