De ce amanarea nu este o solutie
Fiecare are o lista cu lucruri de facut, care nu se rezolva singure. Insa nu se stie cum si de ce, mereu amanam sa le indeplinim. Iata cateva solutii prin care putem rezolva tergiversarea!
De ce nu e bine sa amani
Fie ca este vorba despre un task la locul de munca, sau un lucru pe care trebuie sa il faci in casa in viata de zi cu zi, sau sa incepi sa faci schimbari in viata ta, teoria amanarii poate functiona pana la un anumit moment.
Asta pentru ca, realist vorbind, acel raport nu se va intocmi singur, acel dosar trebuie creat inainte de predare, teancul de rufe din mijlocul sufrageriei nu se va calca singur, cumparaturile nu vor aparea in frigider ca prin minune, si, in niciun caz, “de maine” nu face din tine o adepta a sportului, a unui regim de viata echilbrat, sau o nefumatoare!
Ce insemana a amana
A amana, in contextul sarcinilor pe care ti le-ai asumat sau ti-au fost date, inseamna a face tot ceea ce nu e nevoie sa faci acum, cu scopul de a nu face ceea ce trebuia deja inceput, sau, de ce nu, chiar terminat!
Suna destul de simplu ce-i drept, insa nu putem neglija faptul ca daca un task vine la pachet cu obligatia, cu imperativul, cu neplacerea, cu greutatea, este absolut logic pentru noi sa alegem o activitate care este complet opusa acesteia.
Solutia pentru a nu mai amana
Un prim pas este regula celor 10 minute. Stim cat de greu este sa te apuci sa faci ceva, mai ales de ceva care se circumscrie in aria lucrurilor neplacute sau greu de executat.
Asa ca in loc sa te gandesti la ansamblul proiectului, imparte-l in miniproiecte pe care le poti executa intr-un interval de timp de 5- 10 minute. Iti va fi mai usor sa te apuci de un lucru care dureaza 10 minute si este relativ usor.
Al doilea pas este regula celor 3 intrebari. Incearca sa raspunzi sincer unde esti, ce vrei sa faci, si, cea mai importanta, cum te vei simti dupa.
Simplul fapt ca iti imaginezi cum te vei simti, spunandu-ti ca te vei simti mandra ca ai terminat taskul pana la ora de plecare, sau ca ai facut in sfarsit curat in dulap, si astfel vei avea o ora in care sa te pui la punct cu prezentarea de maine, respectiv ca ai loc pentru haine noi, te va ajuta sa te apuci de munca.
Prefigurarea scopului iti va pacali creierul ca este foarte usor sa faci acel lucru, din moment ce iti poti inchipui cum te vei simti.
Al treilea pas este schimbarea modului de gandire, in sensul ca scopul final, care poate fi foarte impovarator, trebuie schimbat cu dorinta imediata.
De exemplu, daca dorim sa tinem dieta pentru a slabi, acesta fiind scopul final, se poate intampla ca dorinta imediata sa fie sa mancam o prajitura, pentru ca, de ce nu, azi nu am mancat nimic dulce si meritam, in plus ne putem apuca de dieta, ca de obicei, de maine.
Tot ce trebuie sa facem este sa schimbam scopul final cu dorinta imediata, astfel dorinta imediata va deveni ideea de a fi sanatoasa, iar scopul final, in viitor, ca o exceptie, va deveni sa manacam ocazional o prajitura.
Acelasi lucru functioneaza si cu fumatul. Sa facem schimbarea de gandire, si sa consideram ca acum dorinta imediata este necesitatea de a fi sanatoase, iar pe termen lung scopul final sa fie amanarea fumatului.
Asta se explica foarte usor, cand acceptam ca ne putem pacali creierul sa nu faca un lucru pe care instinctul ni-l cere gratificat, adica daca ne jucam de-a angajatul silitor, de-a sotia perfecta, de-a sefa care asculta toate plangerile veritabile, vom ajunge exact ceea ce mimam.
Asa si in cazul taskurilor, vom mima ca lucram, pana cand vom indeplini insasi sarcina.
Foto: 123rf.com
