De ce e bine si placut sa radem

Ne place sa fim veseli. Lucrul acesta este asa de evident, incat nici nu il punem vreodata la indoiala. Ba chiar ii privim cu uimire pe cei care declara contrariul, ca si cum ar fi niste ciudatenii ale naturii.

Putem provoca rasul celorlalti in mod intentionat sau involuntar, insa cand este vorba sa fim noi insine contaminati de el, acest lucru se intampla cu totul spontan.

Nu ne putem forta sa radem autentic si, daca incercam sa trisam sursa comicului, punandu-ne in functiune mecanismele de intelegere, ii rapim savoarea si esenta.

Cu alte cuvinte, rasul inseamna spontaneitate, surpriza si buna dispozitie in stare pura.

Dar ce anume ne face sa radem? Suntem oare singura specie inzestrata cu un astfel de mecanism psihologic?

Cum functioneaza mecanismul rasului ?

„Doi politisti discuta:
–Dar cum a murit pacientul pe care l-ati dus de urgenta la spital ieri, cu o duba de la Circa 1?.
–Nu stiu cauzele. Dar am inteles ca la autopsie s-a zbatut mult.

La inceputul secolului XX este publicat eseul filosofului Henri Bergoson, Rasul. Lucrarea incearca sa explice principiile interne de functionare care duc la provocarea rasului.

Se pare ca, desi radem in mod neasteptat si pe negandite, mecanismele de culise ale acestei stari sunt mult mai complexe si mai previzibile.

Alina, 29 de ani, PR, isi aminteste amuzata un episod din ultima vacanta petrecuta la munte:

„Eram cu prietenii si cu iubitul meu in mijlocul unei partide de pocher. Atmosfera era incordata de ai fi zis ca jucam pe adevarate averi. Nu vedeam si nu auzeam nimic in jurul nostru, doar jocul conta.

Dupa o pauza de tigara ne-am intors cu totii la carti. Intre timp, printr-o intamplare, scaunul prietenului meu fusese dat mai la o parte.

El a venit, insa, foarte preocupat, cu mintea la ale lui, a dat sa se aseze, automat, acolo unde se presupunea ca ar fi fost scaunul.

Bineinteles ca a disparut sub masa, vaitandu-se. Si, intr-adevar, oricat mi-era de drag, prima mea reactie a fost sa rad cu gura pana la urechi.

Cu cat parea mai surprins, cu atat hazul nostru era mai mare.

Timp de cateva secunde, ingrijorarea mea, a noastra, pentru starea lui (se lovise, intr-adevar) a fost complet estompata de comicul situatiei.

Nu mai era o persoana draga, ci o victima care nu pricepea ce patise, in timp ce noi, teferi, inteleseseram deja totul.

Intelegerea a ceea ce se petrece intr-un context comic este, prin urmare, conditia de a putea rade in voie. Dar, paradoxal, ea nu este un proces constient.

In momentul in care incepem sa analizam sursa comicului, ea ne devine explicita. Ramane logica, dar dispare hazul.

Asa se intampla si daca, pentru o clipa, empatizam cu cel care ne starneste rasul sau ne percepem ca victime ale unui context considerat altminteri haios: apare sentimentul, dar dispare hazul.

Totul a inceput cu un gadilat

Bergson considera ca rasul este legat in mod esential de conditia umana. Se pare, spun cercetatorii astazi, ca are dreptate intr-o anumita privinta: rasul este, cel putin in majoritatea cazurilor, un act social.

Nu prea radem de unii singuri si, de cele mai multe ori, contextul public este cel care ne in deamna la a face haz.

Dar rezultatul surprinzator, care scoate rasul de sub monopolul omului, este urmatorul: si animalele rad.

Acest lucru a fost remarcat chiar de Darwin si, ulterior, de cercetatori precum Jane Goodall.

Cimpanzeii si alte primate chicotesc si scot sunete specifice, deloc arbitrare, atunci cand se joaca, socializeaza si se gadila.

De altfel, se pare ca acesta din urma ar fi si cel mai vechi stimul al rasului. Cu alte cuvinte, stramosii nostri stiau sa rada foarte bine.

Faptul ca acest gest este atat de vechi si profund social (cine nu stie cat de contagios este rasul ?!) arata ca, in timp, evolutia ne-a pastrat niste mecanisme de decodare a lui avand o baza genetica reala.

Dar, daca facem acest lucru de atat de multa vreme, care este cauza ?

De ce radem?

Cercetatorul Robert Provine aminteste de un experiment realizat de un grup de studenti. Acestia au observat 1.200 de cazuri de ras in cele mai comune contexte (la mall, in universitati).

Luand drept criterii tipul de audienta si genul persoanelor cuprinse de haz, autorii proiectului au descoperit ca, in mod neasteptat, rasul nu avea prea mare legatura cu gradul de umor al replicilor.

In plus, cei care radeau erau mai degraba chiar vorbitorii si nu ascultatorii.

Se pare, prin urmare, ca radem pentru a trimite mesaje celor din jurul nostru. Acest lucru pare si mai evident atunci cand este vorba de raporturile sociale intre sexe.

Se pare ca exista o legatura direct proportionala intre cat de mult rade o femeie in prezenta unui barbat si cat de atrasa este de el.

Sorin, 36 de ani, inginer, povesteste: „Nu m-am considerat niciodata un tip irezistibil. Dar, este adevarat, mi s-a spus de multe ori ca sunt foarte haios.

Inca de mic, la scoala eram considerat cel mai simpatic baiat din grup.

Si, intr-adevar, am constatat in timp ca umorul si zambetele sunt o carte de vizita foarte buna. Tot asa cum mi-am dat seama ca pot fi si o modalitate de cucerire.

De altfel, femeile care nu aveau nici in clin nici in maneca cu mine erau mai mereu indiferente la glumele mele.

Citește continuarea pe pagina următoare: 1 2
Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
De ce e bine si placut sa radem
De ce e bine si placut sa radem

Rasul este unul dintre cele mai placute si mai de neinteles elemente ale vietii noastre emotionale. Desi pare o naivitate de adult, nu am renunta nici in ruptul capului la beneficiile sale nici in cele mai sobre momente ale existentei. Tocmai de aceea rasul a ajuns si el, sub lupa curioasa a cercetatorilor, care se straduiesc sa ii gaseasca o explicatie.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste