De ce este importantă capacitatea de adaptare și cum o putem cultiva

Se spune că cel mai bun factor de prevenție a stresului este evitarea schimbărilor. Dimpotrivă, psihologii sunt de părere că sporindu-ne capacitatea de adaptare, vom face față cu mai mult succes schimbărilor, de altfel inevitabile.

Citește și:

3 indicii că ești o femeie puternică

Crezi că ai un tipar autodistructiv? Cum se formează și cum îl poți corecta

Studiile demonstrează că oamenii devin creativi și inovatori atunci când se confruntă cu provocări, cu schimbări ale mediului din jur, cu nevoia de a aduce, la rândul lor, schimbări.

Trăim într-o permanentă schimbare, fie că vorbim despre mediul înconjurător, încălzirea globală sau situația economică într-un permanent declin. Și nu doar schimbarea în sine reprezintă o provocare, cât faptul că majoritatea previziunilor sunt sumbre.

Să ne gândim puțin la piața muncii – nimic nu este stabil, nu există loc de muncă sigur, iar salariile pot scădea oricând din cauza impozitelor. Datoriile la bănci cresc și ele  tot datorită instabilității economice. La nivel personal, lucrurile nu stau mai roz.

Auzim mult mai des despre divorțuri, infidelități, copii traumatizați de părinți. Schimbarea este peste tot în jurul nostru, iar adaptarea devine necesară precum aerul.

Indiferent dacă suntem afectați sau nu direct de schimbări, tot studiile demonstrează că avem cu toții o reacție negativă. Poate nu ne-am pierdut nici jobul, nici partenerul, dar și-au pus amprenta asupra noastră.

Poate e vorba despre cunoscuți, rude, oameni dragi, sau poate e suficient să ne gândim că nimic cu e sigur și oricând ni se poate întâmpla și nouă.

Pe un grup de oameni studiat de-a lungul multor ani din perspectiva schimbărilor și a reacțiilor la schimbare, s-a demonstrat că o treime dintre aceștia nu și-au pierdut nici jobul, nici familia, nici nu au căzut pradă dependențelor sau vreunor boli.

Mai mult, ei au avut succes în mijlocul „haosului'. Iar cel mai important lucru este că nu erau genii, nu erau cei mai creativi sau înzestrați în vreun fel.

Erau oamenii obișnuiți, ca noi, marea majoritate. Aceștia au demonstrat o capacitate de adaptare mai mare, care nu s-a datorat faptului că evenimentele din viața lor au fost mai puțin stresante, nici pentru că aveau soți sau șefi mai buni.

Nu aveau educație neapărat superioară și nici joburi mai bine plătită. Nu s-au născut mai înzestrați genetic și nici nu au avut o copilărie lipsită de neajunsuri sau traume.

Ce a separat această treime de restul grupului a fost surprinzător chiar și pentru cercetători: În timp ce toți ceilalți se luptau să își revină, ei au făcut un pas mai departe către ceea ce oamenii de știință au numit curaj existențial.

Dacă suntem în ceață, avem tendința să ne întrebăm ce înseamnă asta, iar mintea noastră caută răspunsuri pentru a clarifica o confuzie. Dar nu căutăm cu toții în același loc.

Cercetătoarea Roxane Cohen Silver de la Universitatea California a descoperit că 2 din 3 persoane, dacă sunt victimele abuzului din copilărie, supraviețuitoarele unei tragedii sau în plin doliu, vor căuta instinctiv răspunsurile în trecut.

Încearcă astfel să dea o explicație suferinței. Iar ani de-a rândul psihologii au presupus că aceasta este o reacție universală în fața unei schimbări traumatizante, iar în consecință, vindecarea presupune găsirea unui răspuns.

Dar au greșit.

De-a lungul studiilor recente s-a demonstrat că o persoană din trei nu va încerca să găsească o explicație la întrebarea eternă „de ce mi se întâmplă mie asta?'. Iar acest lucru îi face mult mai adaptabili de-a lungul timpului și mult mai rezistenți la schimbare.

Mai mult, cei care demonstrează o capacitate de adaptare mai mare s-au întrebat și ce înseamnă schimbările prin care trec. Respectiv, în loc să se uite în urmă și să găsească un răspuns, s-au concentrat asupra lucrurilor pe care le pot face acum, odată ce schimbarea a avut loc.

Poate aceasta este una dintre cele mai bune lecții privind adaptarea. Ne uităm în urmă și ne lăsăm copleșiți de o nedreptate pe care nu o meritam sau ne uităm înainte la ce putem face pentru noi înșine pornind de la situația dată?

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
De ce este importantă capacitatea de adaptare și cum o putem cultiva
De ce este importantă capacitatea de adaptare și cum o putem cultiva

Se spune că cel mai bun factor de prevenție a stresului este evitarea schimbărilor. Dimpotrivă, psihologii sunt de părere că sporindu-ne capacitatea de adaptare, vom face față cu mai mult succes schimbărilor, de altfel inevitabile.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste