De ce mersul pe bicicleta nu se uita?

Memoria procedurala si automatismele Este adevarat ca, in esenta, deprinderile senzorio-motorii (cum ar fi mersul pe bicicleta, inotul sau sofatul) nu se uita niciodata, pentru ca depind de un sistem de memorare diferit de cel responsabil de cunostinte, cuvinte si imagini. Aceasta descoperire rezulta din studierea tinerilor care prezinta leziuni ale hipocampului (rani de razboi etc.).

Mersul pe bicicleta

 Hipocampul este o structura a creierului ce inregistreaza toate informatiile noi din procesul cunoasterii (cuvinte, imagini sau chipuri). Prin urmare, bolnavii privati de hipocamp sunt amnezici, nu-si amintesc continutul ziarului citit cu o ora mai devreme sau persoanele venite sa-i viziteze. In ciuda acestui fapt, ei pastreaza amintiri anterioare ranirii sau imbolnavirii lor. Unii cercetatori au descoperit ca pacientii puteau totusi sa memoreze deprinderi motorii fara sa-si dea seama de acest lucru in mod constient.

Concluzie
Prin urmare, Larry Squire, un cercetator californian, a facut distinctia intre doua mari sisteme mnezice:

  • memoria declarativa, care este memoria constienta a cuvintelor, a imaginilor si a chipurilor;
  • memoria procedurala, care consta in retinerea obisnuintelor motorii.

Asadar, mersul pe bicicleta, sofatul, inotul etc. fac parte din aceasta memorie procedurala, care este posibila datorita altor sisteme ale creierului (corpii striati) si, in special, cerebelului (centrul automatismelor); aceste automatisme, bine consolidate in urma repetarii lor de mii de ori, sunt foarte solide si nu sunt uitate aproape niciodata.

Cu toate acestea, nu trebuie sa exageram in nici o privinta si, daca e adevarat ca nu uitam cum se merge pe bicicleta sau cum se inoata, este la fel de adevarat ca performantele scad vizibil odata cu lipsa antrenamentului, asa cum vedem ca se intampla si cu deprinderile mai sofisticate, cum ar fi cantatul la pian.

Mai multe despre memorie aflati din cartea

Experimente de pisihologie pentru dezvoltarea personala, Alain Lieury,  Editura Polirom

Experimente de pisihologie pentru dezvoltarea personala

de Alain Lieury

Editura Polirom

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
De ce mersul pe bicicleta nu se uita?
De ce mersul pe bicicleta nu se uita?

Memoria procedurala si automatismele Este adevarat ca, in esenta, deprinderile senzorio-motorii (cum ar fi mersul pe bicicleta, inotul sau sofatul) nu se uita niciodata, pentru ca depind de un sistem de memorare diferit de cel responsabil de cunostinte, cuvinte si imagini. Aceasta descoperire rezulta din studierea tinerilor care prezinta leziuni ale hipocampului (rani de razboi etc.).

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste