De ce ne place sa barfim?

Ah, savuroasa placere a barfei, micile rautati impartasite cu ton de confidenta…

Intre amici, colegi sau in familie, face bine sa spui de rau. Despre altii, desigur. Cu acuzatii nedrepte e si mai placut.

Un comportament rezervat celor perversi si manipulatori? Mai degraba o activitate comuna, spune Laurent Begue, psiholog social, pentru ca „60% din conversatiile dintre adulti au ca subiect pe un al treilea.

Si pentru ca, de obicei, in aceste conversatii se emit judecati asupra acelei persoane“. Fiecare stie ca nu e bine sa barfim. Si nimeni nu vrea sa treaca drept vipera.

Dar putini sunt cei care pleaca atunci cand povestea e asa de savuroasa… De ce plonjam atunci in aceasta placere vinovata?

 

Sa detestam in grup

Barfa este un liant social. Asa cum maimutele se curata de paduchi, omul modern discuta de altii. „A detesta in grup este o forma puternica de a imparti pozitivul“, spune Laurent Begue.

Doi necunoscuti se vor simti mai bine impreuna daca barfesc pe un al treilea decat daca il vorbesc de bine. Ei se asigura astfel ca impart aceleasi valori.

„Absentul este cel rau, in schimb, calomniatorul devine un dragut si ne este simpatic“, subliniaza Frederic Fanget, psihiatru si psihoterapeut comportamentalist.

La aceasta se adauga deliciosul frison al transgresiunii, pentru ca norma sociala implicita spune ca trebuie sa fim amabili si pozitivi.

Cel care vorbeste de rau isi asuma riscul de a fi prost vazut. Dar si contrariul se adevereste: avand un aer sincer, el arata interlocutorului ca are incredere in el.

Atins de aceasta atentie, cel din urma este, si el, mai dispus sa faca confidente…

In ciuda reputatiei sale proaste, barfa are si o functie pozitiva: transmite normele si valorile grupului. Prin desemnarea a ceea ce nu trebuie facut si prin aruncarea oprobriului asupra celor care transgreseaza norma, ea are rolul unui mecanism de control.

Ea pune presiunea asupra celor care se distanteaza de calea cea buna, cum ar fi cei nou veniti, carora le da informatii despre cum sa se integreze.

„Ascultand cancanurile, am invatat o multime de chestii despre noul meu loc de munca“, spune M. 34 de ani. „Cum ar fi faptul ca era considerat inuman sa nu iti suni copiii de mai multe ori pe zi, in vreme ce la vechiul meu job un telefon personal era strict interzis.“

Este, asadar, o unealta in progresarea pe scara sociala. Atragem atentia asupra greselilor rivalilor nostri, mai ales daca sunt de acelasi sex si pe scara ierarhica mai sus. Scopul ascuns: ascensiunea sociala. Ba, mai mult, jubilam!

Aceasta este realitatea masurata la RMN, aceasta Schadenfreude, termen nemtesc ce desemneaza bucuria pentru raul altuia.

„La nivel inconstient, ii supravietuim celui pe care dorim sa-l eliminam simbolic“, explica Virginie Meggle, psihanalista. De unde si acel suras dificil de ascuns atunci cand aflam ca cumnata pe care o detestam a facut… Chiar daca ne da ghes rusinea si culpabilitatea….

 

Ne asiguram de propria noastra normalitate

De ce atata ura? „Frustrare, gelozie, manie… toate motivele care explica comportamentul agresiv“, detaliaza Laurent Begue. Si care fac parte din natura umana.

„Barfa apare in prima copilarie, atunci cand, in afara coconului familial, incepem sa ne comparam cu altii“, constata Virginie Meggle.

„Daca ne este interzis sa muscam sau sa piscam, vom trece la violenta verbala. Pentru a ramane preferatii parintilor, ii vom devaloriza pe ceilalti frati, colegi, etc.“

Pentru a fi siguri de propria noastra normalitate vorbim de rau pe cel care ne pare diferit.

„Este un esec al afirmarii de sine“, spune Frederic Fanget. „Daca nu avem prea multa stima de sine, ne evaluam in functie de altii si ii denigram.“

Barfim pentru a ne spune angoasele, pentru a solicita simpatia celuilalt, ajutorul… Pentru a spune indirect de bine despre noi insine si despre cel care ne asculta, complice.

Apoi mai este placerea de a trezi curiozitatea, de a monopoliza spatiul de discutie, de a semnaliza ca detinem informatii importante…

„Ai vazut cat de scurta e fusta sor-mii? E indecent!“ poate ascunde dorinta ca sotul sa ne asigure asupra propriei noastre puteri de seductie.

Mai ales ca il vizam pe cel care ne atrage atentia asupra propriilor scaderi, a zonelor unde ne simtim fragili.

Ne asiguram de propriul succes daca spunem, de exemplu, ca „vecinul a dat spaga ca sa obtina autorizatie de construire“.

„Prin proiectie putem, de asemenea, sa atribuim altuia un defect pe care nu vrem sa il marturisim“, clarifica Virginie Meggle.

„E o arivista“, spune cel care nu are nici el scrupule in ascensiunea sa sociala. „Barfa nu e necesarmente rea“, reia Frederic Fanget.

De ce sa spui despre noul sef de proiect ca a dus niste tinichele de coada la vechiul serviciu? Din imitatie (daca mi-am vazut parintii barfind, nu voi sti sa fac altfel), pentru a rationaliza o emotie (frica de concurenta, de exemplu), pentru a compensa lipsa de sens (trebuiau sa recruteze pentru postul acesta pe cineva din compania noatra, nu?!) sau sa recoltam informatii despre cineva supunand atentiei sociale alte informatii…

Dar barfa este un sport riscant, spune Laurent Begue: abilitate sociala obisnuita, ea poate fi din soiul rau, poate fi periculoasa pentru cel care ii cade victima. „Este vorba despre vointa de a distruge, chiar daca doar simbolica“, insista Virginie Meggle.

 

Sa recunoastem agresivitatea

Practicata fara moderatie, ea retrage celui cazut victima orice posibilitate de a se apara si poate lasa urme adanci si suspiciuni (celebrul „nu iese fum fara foc“ da credibilitate falselor afirmatii).

„Barfa este agresiva si se poate agrava, ea poate amplifica aceaste informatii false si se poate transforma in zvon. Odata reputatia afectata, ceilalti se vor ocupa de intretinerea zvonurilor si de intarirea lor“, remarca Laurent Begue.

Mai ales ca retinem si consideram informatiile negative ca fiind mai adevarate decat cele pozitive.

„Barfa nu regleaza nicio problema si nu da satisfactie durabila“, previne Virginie Meggle. „Doar daca are loc in cadru terapeutic“, mai spune ea. Pentru ca acolo tot ce spunem este autorizat si ramane intre peretii cabinetului.

„Sa recunosti propria agresivitate inseamna o mai buna cunoastere de sine si acceptare, mai ales a zonelor de umbra. Iesind din victimizare, pacientul pune acea energie in serviciul constructiei de sine si a binelui personal.“

Daca este sigur de el insusi, nu va mai avea nevoie sa ii denigreze pe altii pentru a se valoriza. Si, incetul cu incetul, limba de vipera se face de porumbel…

 

Si daca sunt victima…

Barfa este devastatoare. Pentru ca ea lipeste, in tacere, o eticheta pe spinarea celui care ii cade victima, il lasa fara putinta de a se apara, si fiecare gest al sau poate fi prilejul unei interpretari.

Unii sunt concediati pentru un fleac si nu pricep ca in spatele acestei masuri poate fi o campanie de barfe si denigrare foarte bine pusa la punct. Cum sa-i pui capat?

„Prin restabilirea comunicarii.“ De exemplu, X a spus ceva de rau despre tine in prezenta lui Y, care face gestul de a te informa. Apoi ii vei spune lui Y ca vrei sa verifici informatia si il vei confrunta pe X.

Apoi, cu X: „Am auzit ca au spus asta despre mine. Stiu ca nu ai avut indrazneala de a-mi spune direct, dar as vrea sa discutam chestia asta“.

Daca incearca sa dea vina pe X („acea barfitoare“), nu trebuie sa te lasi. „Nu vreau sa o barfesc, vreau sa discutam chestia asta intre noi.“ Daca neaga?

E ocazia buna de a vorbi despre tine, despre ceea ce crede el despre tine etc. E greu de crezut ca va reincepe daca ai actionat cu calm in acea situatie.

Editare de Violeta Rusu