Unora nu le convine niciodata nimic. De ce protesteaza tot timpul?

Un cuvant aiurea si ei se opresc intr-o tacere incapatanata care poate dura ore sau chiar zile. De ce aceste suparari? Si cum sa tratezi cu bosumflatii?

 

Un mecanism defensiv

Pentru Marie-France Cyr, profesoara de psihologie la Universitatea din Quebec, exista doua tipuri de imbufnati: ofensivul si defensivul. Acesta din urma este un mare sensibil. „Cand se bosumfla, privirea lui trista si fixa este uneori ingrijorata si dezarmanta, observa ea.

Susceptibil si vulnerabil, el se ofenseaza usor, dar tinde sa ascunda asta. Si-a dezvoltat mecanisme extrem de puternice pentru a lupta contra fricilor sale. Frica de ridicol, de a fi judecat, de a nu placea, de a fi in conflict. Frica de a trai.

Imbufnarea nu este, astfel, o forma de moarte a sinelui.  Nu serveste de fapt la inabusirea fricii de a trai si de a aprofunda relatiile cu cei pe care te imbufnezi?, mediteaza psiholoaga canadiana.

 

O strategie de manipulare

In cazul imbufnatului ofensiv, tacerea nu este un scut, ca in cazul defensivilor, ci o arma. Este un manipulator care cauta sa-si controleze anturajul. Rupe tacerea pentru a-l face pe celalalt sa sufere si pentru a-l domina.

P., un barbat de 47 de ani, nu i-a adresat niciun cuvant sotiei sale timp de mai multe luni, sperand ca ea va sfarsi prin a-l parasi. Imbufnatul ofensiv procedeaza ca si cum nu ar fi avut niciodata o relatie.

Istoviti de suspine, ridicand din umeri, dispretuitori, ei ne imping sa ne indoim de propriile noastre perceptii, pana la pierderea respectului de sine si la supunere fata de emotiile lor controlatoare.

 

Credinte de revizuit

A face mutre in mod regulat este un joc riscant. Imbufnandu-ne pentru a-l pedepsi pe celalalt sau pentru a obtine dovezi de dragoste, putem provoca respingerea.

Este mai bine, deci, sa evitam sa intram in aceasta spirala „identificand credintele irationale care ne motiveaza imbufnarea. Credinta ca este imposibil sa ne facem intelesi daca suntem diferiti, ca daca ne opunem la ce spune sau face o persoana, ne opunem persoanei insasi; ca nefericirea noastra vine din cauza celorlalti si nu din cauza atitudinii noastre.

Singurul mijloc de a abandona acest comportament toxic este sa clarificam asteptarile fata de apropiatii nostri si sa ne afirmam nevoile, daca ne simtim atacati.

 

Ce e de facut?

Daca preferati sa va imbufnati, mai degraba decat sa va pierdeti mijloacele exprimandu-va mania ori supararea, procedati in doi timpi. Mai intai, descarcati-va feriti de priviri: mergeti, alergati, urlati sau bateti intr-o perna pentru a va elibera agresivitatea.

Si daca sunteti tristi, plangeti suficient. Atunci cand veti reusi astfel sa diminuati presiunea, uitati de tipete si lacrimi si incercati sa vedeti clar ce anume va contrariaza.

 

Vorbiti cu un prieten

Considerati-l pe interlocutorul vostru un aliat. Cu alte cuvinte, odata ce va veti recapata calmul, abandonati optiunea de tacere si vorbiti. Spuneti-i, de exemplu, partenerului vostru: „Am acest obicei si stiu ca asta nu duce nicaieri. Cand ma imbufnez, ia-ma in brate.

Sau informati-va anturajul ca aveti nevoie sa va retrageti putin inainte de a explica  ce va nemultumeste.  Ceilalti  nu mai sunt nevoiti sa suporte starea voastra proasta si aveti o portita de iesire.

 

Ce poate face anturajul

Nu intrati in jocul imbufnatului, care incearca sa va culpabilizeze sau sa va faca sa va iesiti din fire. Spuneti persoanei ca ati observat ca se imbufneaza. Invitati-i pe mofturosi sa se exprime prin intrebari deschise, dar nu reveniti asupra pre­supusului motiv al imbufnarii. Aceasta nu ar face decat sa-l indemne sa continue.

Aratati-i ca asteptati un raspuns, dar cu rabdare si fara agresivitate. Puteti sa si glumiti, dar, atentie, nu il ridiculizati! Acea persoana trebuie sa simta ca vreti sa o faceti sa rada si nu sa radeti de ea.

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Unora nu le convine niciodata nimic. De ce protesteaza tot timpul?
Unora nu le convine niciodata nimic. De ce protesteaza tot timpul?

Un cuvant aiurea si ei se opresc intr-o tacere incapatanata care poate dura ore sau chiar zile. De ce aceste suparari? Si cum sa tratezi cu bosumflatii?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste