De unde vine spiritualitatea?

Spiritualitatea poate însemna lucruri diferite… de la credința în Dumnezeu, la descoperirea esenței altor culturi, sau evoluție emoțională continuă, dezvoltare personală… Indiferent de dimensiune, iată care este rolul spiritualității și semnificația ei.

 

Dacă cineva caută definiția cuvântului „spiritualitate, găsește că se referă la a căuta sacralitatea, precum și la creșterea personală, experiența beatifică sau la o întâlnire cu propria dimensiune interioară.

Credința în Divinitate și comportamentul religios sunt văzute, cel mai des, ca o garanție a dezvoltării superioare a ființei umane și ca o garanție a moralității (vezi întrebările puse președinților în campania electorală).

Citește și:

Mai au oamenii nevoie de Dumnezeu?

Spiritualitatea laică există

Dacă, însă, începi să te documentezi, ajungi la concluzia că aceste descrieri sunt mai degrabă modul în care oamenilor religioși le place să se vadă pe ei înșiși decât adevărul (era să zic „științific).

Da, m-am ferit să spun cuvântul „științific pentru că aceștia au dubii serioase privind știința. Și își afirmă aceste dubii scriind postări pe internet la tastatura laptopului sau a tabletei, care, probabil, au picat din cer sau au crescut în grădină, neavând, evident, nicio legătură cu știința și tehnologia.

Lăsând gluma la o parte, dacă ești cumva nou pe planeta asta și vrei să te lămurești ce sunt spiritualitatea și religiozitatea, descoperi o cu totul altă imagine decât definiția de mai sus.

Astfel, mai întâi, afli că cei care au analizat vreo 63 de studii întreprinse din 1928 și până în 2012, privind relația dintre religiozitate și inteligență, au găsit în 53 dintre ele o corelație negativă – adică cu cât oamenii sunt mai religioși, cu atât au un IQ mai scăzut. Deci, nu creștere personală și dezvoltare superioară?

Un alt studiu recent desfășurat în SUA și Canada a descoperit că nu sunt diferențe între oamenii religioși și cei atei din punctul de vedere al moralității. Și atunci, cum rămâne cu juratul cu mâna pe Biblie?

Alte studii au descoperit că oamenii, cu cât sunt mai religioși, cu atât mai mult nu tolerează incertitudinea, ambiguitatea și răspund la ele prin anxietate. Deci nu stau prea grozav la întâlnirea cu „propria dimensiune interioară. Și atunci, ce e această spiritualitate?

Studiile realizate asupra creierului, folosind instrumentele neuroștiinței, au descoperit că oamenii încep să creadă în ființe supranaturale, care le pot controla viața, odată cu dezvoltarea unei rețele de neuroni implicată în gândirea socială.

Prin ea, oamenii realizează că alți oameni pot să aibă gânduri diferite de ale lor, pot avea intenții și sunt responsabili de propriile acțiuni.

Prin această rețea, oamenii simt emoțiile sociale și empatizează cu alți oameni. Dacă această rețea e dezvoltată normal. La cei cu autism, nu este.

De asemenea, ea favorizează gândirea intuitivă, simbolică, în defavoarea celei analitice. Creierul social este responsabil de o gândire de tipul „dacă această casă a fost făcută de un om, planeta a fost făcută tot de ceva ca un om, dar mult mai puternic.

Dacă tata se va supăra când va afla că am făcut o prostie, atunci o entitate superioară și invizibilă poate juca rolul unui tată atotcunoscător și atotputernic.

Această entitate poate chiar să îmi trimită semne care să îmi confirme dacă sunt pe drumul cel bun sau nu. Iar studiile arată că această gândire apare spontan la copii, pe la opt-zece ani.

Deci, religiozitatea ține de modul în care este construit creierul. Până acum, nu s-au găsit dovezi cum că omul a fost creat de Dumnezeu, dar există dovezi că omul l-a creat pe Dumnezeu.

Zeii și ființele supranaturale sunt creația aceleiași părți din creier răspunzătoare de inteligența socială. Divinul este, de fapt, expresia maximă a mecanismelor minții care au permis oamenilor să se înțeleagă unii pe alții, să comunice și să coopereze. Iar Religia ar trebui studiată, de fapt, la ora de Psihologie.

 

De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
De unde vine spiritualitatea?
De unde vine spiritualitatea?

Spiritualitatea poate însemna lucruri diferite… de la credința în Dumnezeu, la descoperirea esenței altor culturi, sau evoluție emoțională continuă, dezvoltare personală… Indiferent de dimensiune, iată care este rolul spiritualității și semnificația ei.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste