Defecte fizice? Invata sa te apreciezi

Cate dintre noi chiar au o parere buna despre ele insele? Desigur, daca am ajunge sa fim pe deplin multumite de felul in care aratam, industria cosmeticelor ar falimenta. Dar cate stiu sa se accepte cu ceea ce considera defecte fizice sau de alta natura?

 

Accepta-ti aspectul fizic si evidentiaza-ti atuurile

Orice persoana devine placuta atunci cand se simte bine cu ea insasi. Buna dispozitie, umorul, relaxarea sunt trasaturi care fac o persoana frumoasa si placuta celor din jur. Nu te mai pedepsi pentru felul in care arati. Pentru ca nu arati ca un top model sau nu ai ochii lui Liz Taylor.

Daca vrei sa tii o dieta, tine-o dar nu pana in pragul nebuniei. Amuza-te cu ea, provoaca-te, cunoaste-ti limitele si accepta-te. Cand vei fi multumita de tine si nu furioasa, lucrurile vor merge mai simplu. Iar daca vrei sa te plangi de anumite neajunsuri pe care ti se pare tie ca le ai, musai enumera-ti si avantajele.

Niciodata nu lasa lista incarcata cu „contra' fara a adauga si „pro'. Vei avea astfel o imagine de ansambu mai echilibrata. Multe dintre defectele pe care noi ni le vedem, sunt invizibile pentru altii sau, mai mult, pot trece drept calitati. E pacat sa nu iti permiti sa descoperi asta.

 

Evita sa te compari cu altii

Intotdeauna descoperim femei mai destepte, mai frumoase, mai inalte, mai subtiri, mai sic? Evident ca da. In primul rand pentru ca ele transmit acest lucru avand un parere de sine foarte buna. In al doilea rand pentru ca le privim subiectiv, plasandu-ne intr-o pozitie inferioara, cu mult mai multa ingaduinta fata de altul decat fata de noi insine.

Vanam defecte? Te simti mai bine atunci cand descoperi un defect la cineva care parea perfect? Nu iti extrage siguranta de sine si increderea evaluand si clasificand oamenii. Invata sa privesti obiectiv, sa renunti la categoriile: asa da, asa nu. Iar ca sa te deprinzi cu acest mod de gandire, incepe cu tine.

 

Apreciaza-ti reusitele

O gandire negativa ne va determina sa vedem si sa fim coplesiti de insuccese si rateuri, iar reusitele sa le ascundem sub pres. Nu exista esec mare si reusita mica.

Este un proces de invatare si apreciere a momentelor care pot genera trairi pozitive. Invata sa fii atenta la lucrurile pe care poate le consideri nesemnificative, dar care adunate, iti pot schimba perspectiva asupra capacitatilor tale.

 

Iarta-ti greselile

Nu poti trece peste momentul acela in care lucrurile nu au mers cum ti-ai fi dorit? Stii ca ai facut o greseala?  Nu poti interveni asupra trecutului, oricat te-ai stradui, iar rememorarea obsesiva a episoadelor negative doar te incarca. In loc sa iti faci rau singura, dezbate situatia intr-un singur moment, iarta-te daca este cazul, accepta-ti limitele sau greseala, apoi las-o in trecut, iar tu mergi mai departe.

Cu totii gresim si avem regrete, dar nu trebuie sa facem din ele repere pentru viitor. Poate am invatat ceva pe urma intamplarii respective, iar experienta ne ajuta sa abordam diferit daca ne regasim vreodata intr-o situatie asemanatoare. Dar nu trebuie sa fie un indicator al performantei noastre generale.

Iar in cazul in care, intr-o situatie definita, ai repetitiv o abordare cu efecte negative pentru tine, atunci nu e rau sa discuti acest lucru cu un terapeut. Te poate ajuta sa iesi din cercul vicios si sa te ierti.

 

Fa pentru tine ce ai face pentru cea mai buna prietena a ta

Toate cele de mai sus functioneaza pentru un anumit tip de persoane: cele care si incearca sa le puna in practica. Ca sa fii mai indulgenta cu tine insati si sa te apreciezi mai mult, imagineaza-ti ca esti cea mai buna prietena a ta.

Ce i-ai spune in situatiile in care se evalueaza negativ? Ce i-ai spune cand este coplesita de greselile facute sau de un insucces? I-ai incuraja tristetea si subaprecierile? Este un joc util, prin care treptat poti invata sa fii mai ingatuitoare cu tine si sa te iubesti mai mult.

 

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Defecte fizice? Invata sa te apreciezi
Defecte fizice? Invata sa te apreciezi

Cate dintre noi chiar au o parere buna despre ele insele? Desigur, daca am ajunge sa fim pe deplin multumite de felul in care aratam, industria cosmeticelor ar falimenta. Dar cate stiu sa se accepte cu ceea ce considera defecte fizice sau de alta natura?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste