Dezvaluie potentialul tau personal

Arta criticii

Foarte adesea, teama de a displacea sau de a da nastere unui conflict ne impiedica sa exprimam ceea ce ne indurereaza, ne jeneaza, ne socheaza sau ne dezamageste. Este fals, pentru ca a critica nu inseamna a agresa. O critica buna este, dimpotriva, dovada unei generozitati relationale.

Este expresia grijii pe care i-o purtam celuilalt (daca indraznesc sa spun ceea ce ma deranjeaza la tine, este pentru ca tu contezi pentru mine) si da celui care o primeste posibilitatea de a-si schimba comportamentul si, deci, de a evolua.

Sa stii sa faci o critica constructiva este, de asemenea, un exercitiu care, eliberandu-ne de manie, de ranchiuna sau de dezamagire, cere de la noi calitati speciale, precum delicatetea, sinceritatea sau empatia. Nu uitati ca a critica intr-o maniera constructiva cere mai multe conditii: trebuie sa fie precisa, sa aiba argumente si sa fie aplicata la o fapta anume, fara a atenta la valoarea intrinseca a persoanei.

Cultiva empatia

Un proverb amerindian spune ca „inainte de a judeca pe cineva, mergi o zi in mocasinii lui. A fi empatic inseamna sa te pui in situatia celuilalt pentru a intelege din interior punctul sau de vedere, motivatiile si emotiile sale.

Numai aceasta intelegere intima si subtila poate tine piept judecatilor in bloc, care nu reveleaza despre noi decat partea cea mai dura si mai putin generoasa. Practica empatiei ne face mai buni: dezvolta in noi simtul nuantelor, ne rafineaza sensibilitatea si favorizeaza deschiderea spiritului.

Inainte sa discuti sau sa contesti punctul de vedere al interlocutorului, adopta momentan modul sau de a rationa, incearca sa simti ce simte el, sa intelegi motivatiile sale profunde, cu mintea si cu sufletul. Te vei descoperi, cu timpul, mai binevoitor, mai suplu in gandire, mai deschis cu altii si cu tine.

Repereaza rolul in care te inchizi

Esti adesea voluntarul care face servicii si reconforteaza pe altul? Esti adesea in conflict cu altii? Te simti adesea abandonat sau neglijat? Pentru a ne proteja, a ne face iubiti sau acceptati, ne inchidem de obicei fara sa stim, intr-un rol unic. Suntem „inchisi in niste personaje si mentinem relatii fixe si stereotipe cu altii.

Victimele au parte doar de persecutori, de exemplu. Salvatorul da numai peste naufragiati. Fiecare joaca „over and over acelasi tip de rol in relatie cu altii fara a-si schimba repertoriul relational. Dar a exprima tot ceea ce este mai bun in noi inseamna sa putem explora, fara a ne cenzura, toate fatetele personalita-
tii noastre.

Pentru a-ti identifica rolul dominant, imagineaza-ti ca fiecare din rolurile tale afective, sociale sau familiale este un film. Ce personaj se repeta in repertoriul tau? Intreaba-te asupra beneficiilor pe care acel rol ti le aduce si a constrangerilor pe care ti le impune. Apoi, imagineaza-ti felul cum ai putea sa iti satisfaci nevoile profunde iesind din scenariul obisnuit.

Intoarce prioiectiile

Ai un sef tiran, un partener zgarcit, un coleg care iti vaneaza locul… Poate ca acuzele tale sunt fondate, dar e foarte posibil sa proiectezi asupra altora fricile si fantasmele tale. Le reprosezi comportamente care nu le apartin. Cata vreme vei gandi ca infernul e in ceilalti, nu vei avea relatii vii si de calitate. Sa accepti partea de responsabilitate intr-o relatie dificila sau inconfortabila este primul pas in evolutie si cunoastere de sine.

Incepe prin a face o lista a dovezilor concrete pe care le ai. Apoi „intoarce acuzatia inapoi: „ce anume nu vreau sa vad la mine si proiectez in celalalt? Autoritarismul meu, poate?!, „agresivitatea acestei persoane nu este oare raspunsul la agresivitatea mea proprie?. „Am fost destul de prevenitor si de atent? „Exigentele mele nu sunt excesive?.

Indrazneste sa ai incredere

Ai vrea sa investesti incredere, dar frica de a nu fi tradat iti taie elanul. Anumite experiente nefericite sau poate natura ta anxioasa au intarit neincrederea si nu te lasa sa-ti asumi riscuri noi. Dar calculul e prost, spune psihologul si psihiatrul Cristophe André, autorul cartii „Cum sa te iubesti pe tine pentru a te intelege mai bine cu ceilalti' (editura Trei). „A nu avea incredere inseamna sa investesti multa energie in retragere, in observatie si supraveghere.

Inseamna sa traiesti intr-o tensiune psihica si o viziune a lumii in negru, ce se vor dovedi epuizante si toxice. „Pentru a-ti neutraliza neincrederea, da dovada de o incredere treaza, nu oarba, spune Cristophe André. Fa efortul de a acorda celuilalt maximum de credit de care esti capabil. Si incearca sa ii consideri pe toti demni de incredere, pana la proba contrarie. Ii vei da si celuilalt posibilitatea de a exprima, la randul sau, cea mai buna parte a sa.

Mai bine actionezi decat sa reactionezi

O propunere care te entuziasmeaza, un interlocutor care te agreseaza, o masina care se defecteaza… Reactia este, adesea, raspunsul impulsiv si imediat provocat de emotie. Care poate fi pozitiva sau negativa. Pentru ca ea apare dintr-un preaplin emotional, reactivitatea este sursa neintelegerilor, resentimentelor si conflictelor.

Actiunea, pe de alta parte, porneste din evaluarea „la rece a nevoilor profunde si ne permite sa le implinim constient si cu buna masura. Pentru a ramane echilibrat, da-ti un pic de timp pentru a primi emotia (surpriza, entuziasm, tristete, furie).

Apoi intreaba-te asupra adevaratelor nevoi si a mijlocului celui mai realist de a le satisface. Permite-ti sa refuzi, sa suspenzi o discutie prea agresiva, refuza sa raspunzi la provocari, acorda-ti timp pentru a accepta sau declina o propunere, asculta-ti interlocutorul fara a-l intrerupe.

„Pictura si poezia, refugiul meu

Andrei Gamart, pictor si poet

„Sunt pictor si poet. Si viata in care sunt prins e sursa cautarilor mele. Adevarul e ca uneori viata o ia pe dinainte, ma copleseste. Si atunci, pictura si poezia devin refugiul meu pretios. Ziua sunt la job sau in familie. Ziua imi vin ideile, fac schite, insemnari, interactionez cu diversi oameni. Iar cand vine noaptea si se lasa linistea, ma retrag in bucatarie si ma apuc de lucru. In pictura pe care o practic incerc sa redau poezia ascunsa a lumii.

Actiunea ce se petrece in tablou este intotdeauna de ordin magic. Dar in acelasi timp, reala si concreta, plina de viata precum e realitatea pe care o traim cu totii. Pana si procesul creatiei e foarte important pentru mine. El se desfasoara ca un ritual, intr-un anume ritm si ordine miraculoasa.

Lucrarile mele debordeaza in detalii. In ele, farmecul detaliului tese o panza vie, obscura, plina de tensiune. Intotdeauna ceva se intampla sau e pe cale sa se intample. E ca senzatia de ghemuire de dinaintea furtunii. Lucrarile mele povestesc ceea ce in mod obisnuit scapa ochiului. De aceea, ele par misterioase.

Si cu adevarat in aceasta panza fina se prind cei care imi privesc tablourile. In sensul direct, cad parada contemplatiei. Poate si din cauza ca, in vremurile tumultuoase de azi, timpul ne preseaza, suntem intotdeauna grabiti sa ajungem undeva, sa implinim niste lucruri, si momentele de contemplatie sunt atat de rare.

Am observat des cum oamenii zabovesc neobisnuit de mult asupra tablourilor mele, revenind la ele iar si iar. Cineva imi spunea ca, de fiecare data cand imi priveste grafica, vede noi si noi lucruri/nuante pe care nu le mai vazuse anterior. Anume procesul contemplatiei si al descoperirii ii aduce liniste si dorinta sa revina la ea. Asta ma bucura foarte mult. Ma motiveaza sa lucrez in continuare.

Lucrarile mele sunt aidoma unui film comprimat, in care mai multe spatii si unitati temporale se suprapun, formand un spatiu si un timp complet. Totul e aproape si deschis vederii. Si multa nostalgie calda.

Ce satisfactie imi aduce pictura? Intai de toate, imi aduce liniste, multa liniste. Cand reusesc sa redau ceva care sa-mi placa, cand dimineata dau cu palma pe suprafata desenului si il simt cald si zic: „Gata, nu mai am ce face la tine. Cand il privesc de la distanta, cand, efectiv, ma distantez de el, la propriu si la figurat, si il privesc ca pe o bijuterie pe care nu mai stiu cine si cum a creat-o.

Editare de Iuliana Alexa

Credit foto: Guliver/ Getty Images
 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Dezvaluie potentialul tau personal
Dezvaluie potentialul tau personal

Pentru a lasa sa fie exprimata cea mai buna parte a eului nostru, trebuie identificate mecanismele de aparare care paraziteaza foarte adesea relatiile. O traiectorie care trece prin sase atitudini noi. Iata-le aici.
 

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste