Ce este comunicarea nonviolenta

Monica Reu, psiholog
Monica Reu este psiholog si este singurul trainer de comunicare nonviolenta acreditat in Romania.

Comunicarea nonviolenta poate fi un stil de viata. A-ti cunoaste nevoile interioare si a sti sa le satisfaci fara a-l rani pe celalalt, iata ceva cu adevarat revolutionar! Dar ce este CNV? Ne explica Monica Reu, singurul trainer roman acreditat pentru a preda acest tip de comunicare.

Psychologies: Ce este comunicarea nonviolenta? Cui se datoreaza succesul ei?
Monica Reu: Comunicarea nonviolenta (CNV) este un mod de interactiune care faciliteaza schimburile intre oameni si rezolvarea conflictelor in mod pasnic. Ea se concentrea­za asupra nevoilor si valorilor im­par­ta­site de noi toti si incurajeaza fo­­losirea unui limbaj care ne accentueaza compasiunea. Mai mult decat o metoda, pentru mine, CNV este o stare de spirit, o atitudine ce are la baza intentia ca atat nevoile mele, cat si ale tale sa fie la fel de importante si ca, impreuna, sa ajungem la acele stra­tegii care pot duce la implinirea lor in aceeasi masura.

Notiunile de „sa­crificiu, „compromis si expresia „impunere a voin­tei cuiva nu fac parte din acest mo­del. Cel care a pus bazele CNV in anii 60 este doctorul in psihologie Marshall B. Rosenberg. Dorinta lui a fost aceea de a gasi si oferi lumii o alternativa la agresivitatea si violenta cu care ne confruntam adesea – si pe care el insusi le-a experimentat in copi­larie, in cartierul de la marginea ora­sului Detroit, unde a crescut.

Aceasta dorinta l-a determinat sa studieze indeaproape oamenii si comunicarea lor. Descoperirea pe care a facut-o in urma a­­­cestui proces a fost pe cat de simpla, pe atat de transformatoare: anumite moduri de gandire si exprimare tind sa ne deconecteze de forta vitala care se afla in interiorul nostru si al celorlalti, pe cand altele, dimpotriva, in­ta­resc aceasta legatura.

De atunci au trecut patruzeci si ceva de ani, iar CNV si-a dovedit eficienta in multe domenii ale vietii, de la relatiile de familie, pana la scoli, institutii publice, organizatii, si chiar in medierea de conflicte internationale. Israel, Palestina, Irlanda, Rwanda, Nigeria, Serbia, Croatia sunt doar cateva exem­ple de tari in care metoda co­­­­­­mu­­­­­ni­­ca­­­­rii nonviolente este utilizata de echipele de activisti ai pacii.

Care sunt principiile CNV?
Principiul de baza este acela ca orice actiune umana are ca scop implinirea unei nevoi. Descoperirea si comunicarea acestor nevoi pot con­solida legaturile interumane, cooperarea si, la nivel global, pacea. Nevoile sunt cele ce pun viata in mis­care. In clipa in care le identificam, putem gasi si strategiile cele mai bune pentru a le implini, pas­trand in acelasi timp in minte si in suflet respectul pentru cei care ne in­con­joara.

Din pacate, in viata de zi cu zi, actio­nam de prea multe ori din obisnuinta sau ca reactie la un anumit stimul exterior, fara sa stim de fapt de ce o facem. Asadar, exista un adevar simplu: nevoile noastre pot fi eficient im­plinite numai daca suntem constienti de ele. Vestea buna este in­sa ca toate nevoile pot fi satisfacute si ca avem la dispozitie nenumarate stra­tegii pentru aceasta.

Un alt principiu important al CNV este cel al asumarii responsabilitatii sentimentelor proprii. Asta inseamna con­stientizarea faptului ca trairile mele negative nu se datoreaza niciodata actiunilor celorlalti (ei sunt doar stimuli), insa adevarata lor cauza este ca una sau mai multe dintre nevoile mele esentiale nu sunt implinite. Cand ajungem sa ne situam la nivelul nevoilor, ne dam seama ca aici nu exista conflicte.

Un exemplu? Orice fiinta umana are nevoie de autonomie, indiferent de varsta, sex sau religie. Acesta este un punct in care cu totii suntem la fel, ne putem vedea si accepta unul pe celalalt. Dar cand ramanem blocati la nivelul strategiilor alese pentru implinirea nevoii de autonomie, observam diferentele din­tre noi, si aici pot inter­veni disputele: un copil de doi ani nu va manca ce-i pune mama in farfurie; o adolescenta de 15 ani isi pune un cercel in buric; un tata de familie iese o data pe saptamana la baschet cu prietenii. CNV ne ajuta, prin constientizarea nevoii, sa ajungem constient la ac­tiuni satisfacatoare pentru toti si, mai mult, la a sti ce sa-i cerem. Orice om dis­pune de resurse interioare extraordinare, de daruri de impartasit si de abilitatea de a face viata mai frumoa­sa in fiecare clipa.

Unde se poate aplica CNV ?
In toate relatiile pe care le avem: cu partenerul, cu parintii, cu copiii, cu colegii de lucru, cu subalternii sau sefii. Nu in ultimul rand, cu noi in­si­ne! Un accent special s-a pus in ultima vreme pe latura de „schimbare sociala posibila prin CNV. Cum? Prin aplicarea ei in invatamant – pentru aplanarea conflictelor si im­bu­na­ta­tirea comunicarii intre elevi, profesori si parinti –, in institutii publice, in sistemul medical si in crearea de organizatii bazate pe respectul fata de fiinta umana.

O putem invata in Romania?
CNV a patruns la noi in 2003, cand Editura Elena Francisc Publishing a publicat cartea lui Marshall Rosenberg, Comunicarea Nonviolenta, un limbaj al vietii. La finele lui 2007, a luat nastere, la initiativa mea, Asociatia pentru Comunicare Nonviolenta, ce are ca misiune popularizarea CNV in Romania, prin organizarea de work­shop-uri cu traineri internationali, crearea de grupuri de practica si realizarea unui program de formare.

Citește continuarea pe pagina următoare: 1 2
Comentează și tu
Recomandări
Resurse utile pentru descărcarea emoțională
Resurse utile pentru descărcarea emoțională

Ai obiceiul să reprimi ceea ce simți? Te temi de reacțiile celor din jur sau de confruntarea cu propria tristețe? Un astfel de comportament este în detrimentul tău, pe termen lung. Iată ce poți face pentru descărcarea emoțională.

Citeste
Pentru vindecarea interioară este necesar să ne exprimăm și eliberăm de emoții
Pentru vindecarea interioară este necesar să ne exprimăm și eliberăm de emoții

Îți conștientizezi propriile emoții sau ai obiceiul să le ascunzi, ba chiar să manifești comportamente pe care nici tu nu ți le explici prea bine? Iată de ce este important să știm să ne exprimăm emoțiile și să ne eliberăm de sun controlul lor.

Citeste
„Cum nu cred în familia perfectă, nu cred nici în familia tradițională“
„Cum nu cred în familia perfectă, nu cred nici în familia tradițională“

Tiberiu e fotograf, este gay, este căsătorit cu un bărbat, și luptă împotriva discriminării. Are un cuvânt greu de spus, deci, în favoarea unei viziuni mai moderne, mai incluzive și, în ultimă instanță, mai iubitoare, asupra familiei. Noua sa expoziție de fotografie are un titlu simplu: •FAMILY•.

Citeste
Ce este comunicarea nonviolenta
Ce este comunicarea nonviolenta

Comunicarea nonviolenta poate fi un stil de viata. A-ti cunoaste nevoile interioare si a sti sa le satisfaci fara a-l rani pe celalalt, iata ceva cu adevarat revolutionar! Dar ce este CNV? Ne explica Monica Reu, singurul trainer roman acreditat pentru a preda acest tip de comunicare.

Citeste
Stresul muscular – consecința copleșitoare a multitasking-ului
Stresul muscular – consecința copleșitoare a multitasking-ului

Deseori să ții pasul cu viteza în care trăim azi înseamnă suprastimulare. Suntem dependenți de dispozitivele electronice – doar avem nevoie de ele! -, suntem multitasking – poate ne-om impresiona șeful – și suntem complet deconectați de noi înșine (cine mai are timp și pentru asta?). Iată câteva informații despre stresul muscular, anxietate și degradarea psihică datorate suprastimulării.

Citeste
De ce este recomandat să ne iertăm propriile greșeli
De ce este recomandat să ne iertăm propriile greșeli

Blamarea excesivă și agățarea de erorile pe care le facem ne determină să ne activăm vocea critică, să ne generalizăm comportamentele și să ne caracterizăm incorect. Iată de ce este sănătos și recomandat să știm să ne iertăm propriile greșeli.

Citeste