Concepte de baza in Gestalt terapie

Inconstientul freudian pare configurat in mod abuziv:

-pe de o parte, sentimente de curand constientizate, apoi refulate;
-pe de alta parte, impresii niciodata parvenite constiintei;
-senzatii psihologice nesusceptibile de a fi constiente, precum procesele vegetative sau de crestere.

Perls prefera deci, sa vorbeasca despre „neconstientizare in acel moment' si sa studieze procesul actual de refulare, mai degraba decat continutul material refulat.

El se intereseaza de ceea ce simte clientul, sau ceea ce resimte el insusi, in interactiunea cu acesta. Perls nu neaga „inconstientul' – dupa cum cred cei mai putin informati.

El propune abordarea pe alte cai decat asocierile verbale sau visul: prin ascultarea corpului, a senzatiilor, a emotiilor.

In ceea ce priveste nevroza, Perls da mai multa importanta nevoilor psihologice orale si celor de foame precum si nevoii de contact, fundamentale pentru supravietuirea individului, si anterioare pulsatiei sexuale propriu-zise.

Pentru el, nevroza este consecutiva sumei de „Gestalt neterminate', adica a nevoilor intrerupte sau nesatisfacute, decat dorintelor interzise de societate sau refulate prin cenzura supra–Eu-lui sau a Eu-lui.

Transformarea deliberata a transferului spontan al clientului in nevroza de transfer, presupusa analoaga nevrozei infantile si artificial intretinuta prin analiza, i se pare un ocol inutil si periculos. Pe de o parte, nevroza de transfer contribuie la lungirea considerabila a perioadei de vindecare, inducand o dependenta excesiva, care poate sa „alieneze' clientul pe parcursul terapiei.

Pe de alta parte, ea risca sa favorizeze si sa intretina mecanisme proiective – pe care Perls le considera precum o rezistenta de a vedea realitatea sociala in fata si fuga din fata unei responsabilitati.

„El preconizeaza asadar, ceea e eu numesc o , permitand un contact mobilizator, de la om la om. Interferentele cu transferul nu sunt negate, ci punctate, fiind necesar acest lucru si dar acesta nu constituie motorul principal al terapiei: deci strategia terapeutica este cea care difera.'

Intr-o maniera mai generala, orice cercetare explicativa a cauzelor unei tulburari intr-un traumatism din copilarie, ii apare ca putand constitui o justificare defensiva care intareste nevroza in loc sa o combata .

Sunt de acord cu Lacan care concluziona: „Interpretarea hraneste simptomul', o poate intretine si amplifica, conferindu-i un sens. O analiza atenta a manierei in care traumatismul se manifesta astazi si a unor beneficii secundare, eventuale, pe care mi le ofera acum, poate sa ma incurajeze sa renunt la ea mai usor:

•este acel „cum?' si „pentru ce?'(in doua cuvinte), in loc de „de ce?'
•preeminenta prezentul asupra trecutului;
•responsabilizarea, si nu supunerea pesimista, fatalista.

„Perls precizeaza totusi: '

In plus, analiza trecutului – chiar reusita, nu ajunge intotdeauna, deoarece „simptomele persista adesea, in pofida constientizarii reprezentarii refulate'. Am putea spune ca Gestalt Terapia propune, intr-o anumita masura, o inversare a procesului vindecarii: in psihanaliza, constientizarea presupune o antrenare a unei modificari a unei perioade traite, in timp ce in Gestalt, modificarile perioadei traite permit o schimbare a comportamentului, acompaniat de o eventuala constientizare. Pentru psihanalisti, disparitia simptomului este un „lux', pentru Gestalt-isti constientizarea este deseori considerata asa.

In analiza, se poate intampla ca relatia „duala' verbala, in secret, in cabinet, sa permita dezvoltarea unor „rationalizari' morbide (depresive), sau chiar evocarea fantasmelor – uneori la limita delirului – aceasta, fara nicio confruntare cu realitatea sociala exterioara.

De exemplu, „eu pot sa ma percep ca fiind extraordinar de , in timp ce intr-o situatie reala de grup, implicand cuvantul si interactiunea, sa se vada imediat ca trasaturile sunt diferite.'

Perls are ipoteza ca instaurarea unor „setari' specifice ale vindecarii se explica prin fobiile personale patologice ale lui Freud.

S-a demonstrat ca psihanaliza nu este niciodata „neutra' la modul absolut, clientul percepand intuitiv sentimentele profunde, chiar daca sunt controlate. „Sacha Nacht precizeaza .'

In plus, clientul cauta sa satisfaca inconstient asteptarile terapeutului sau – de exemplu, el ii aduce vise frumoase, sau o alta situatie oedipiana etc.

Tema freudiana a ambivalentei – dezvoltata apoi de Jung – isi gaseste corolarul in Gestalt, in munca de integrare a polaritatilor opuse, precum: dragoste / ura, violenta / tandrete, autonomie / dependenta, aventura / securitate, masculinitate / feminitate etc.

Visul este foarte folosit in cele doua abordari, dar si intr-un mod diferit: in analiza, el foloseste drept baza a unor asocieri verbale si face loc unei interpretari.

In Gestalt, identificarea succesiva a diverselor elemente din vis antreneaza deasemenea asociatii, acompaniate adesea de reactii emotionale, corporale, eventual amplificate de actiuni de tip psihodramatic.

Daca in acceptiunea lui Freud rezistentele sunt alcatuite din tot ceea ce se opune accesului terapeutic la inconstient precum si orice perturba „munca terapeutica', Perls ofera alta perspectiva.

Astfel, el considera ca „rezistenta merita sa fie luata in considerare: ea nu este un perete de doborat, ci o forta creatoare in perspectiva unei lumi dificile.'

Din unele puncte de vedere, Gestalt Terapia reia psihanaliza si nu i se opune, completand aspecte pe care contextul cultural al vremii, ca si personalitatea lui Freud, nu au permis a fi explorate. In fapt, Perls propunea „o revizie a teoriei lui Freud'- dupa subtitlul initial al primei sale lucrari – „Eul, foamea si agresivitatea'.

Totusi, daca ne referim la conditiile minimale puse de Freud, Gestalt Terapia nu poate fi considerata ca o abordare psihanalitica. „Freud scrie, in 1922, intr-un articol intitulat ale terapeuticii psihanalitice, '

Mihai Albu, Folosirea corpului in Gestalt terapie', 2007.

 

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Concepte de baza in Gestalt terapie
Concepte de baza in Gestalt terapie

Iata un scurt periplu comparativ si critic printre conceptele din psihanaliza, in „lectura” lui Serge Ginger (cf. Ginger, Serge (b), pp-108-118).
 

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste