Este reala intuitia?

 

La inceputul cunoasterii, ne spune Aristotel, este uimirea fata de lucrurile cele mai simple, aflate in preajma noastra.

In domeniul psihologiei, la inceputul cunoaterii sta, fara nici o indoiala, intuitia psihologica. Theodule Ribot alcatuia un portret convingator al intuitiei : „…In rapiditatea si legaturile pe care doreste sa le faca, degraba cu instinctul, intuitia si a unuia si a celuilalt individ poate fi eronata; dar dintre caile posibile pe care intuitia poate merge, cu siguranta cea buna va fi cea aleasa. Intuitia nu este doar un act de cunoastere pura, asemanatoare cu perceptia, ci ea se asaza si se sprijina pe organizarea spiritului'.

Intuitia psihologica este o intuitie participanta. Este vorba despre un model comprehensiv psihologic care se refera la ceilalti si care difera in acelasi timp de cunoasterea stiintifica. Este de asemenea un model comprehensiv care ne permite sa uzam de explicatiile pe care dorim sa le dam persoanelor din jurul nostru, fenomenelor si situatiilor pe care le traim. Pe scurt, este acel „ceva' ce face parte din bagajele psihoterapeutului.

Suntem capabili pana la un anumit punct sa resimtim ceea ce doreste sa ne comunice sau sa ne dovedeasca cel care se afla in fata noastra. Aceasta intuitie participanta se sprijina pe rezonanta, sau pe simpatie, in masura in care observatorul isi vede reflectate propriile-i stari de constiinta si ele coincid cu cele ale subiectului observat.

De aceea suferim si noi in fata celui care sufera la randu-i in fata noastra.

O a doua parte a intuitiei participante se consuma in momentul in care apare imitarea starilor subiectului observat, de catre observator.

Unitatea corpului cu sufletul ne ajuta sa reactionam imediat printr-un suras, sau prin lacrimi si sa formam astfel un act trait impreuna cu celalalt, care nu este altceva decat o expresie vie a intuitiei noastre.

Henri Bergson evoca in scrierile sale existenta unui fel special de perceptie extra-senzoriala, ce nu rezuma totul doar la intuitia participanta. Era vorba despre o perceptie care cuprindea (ceea ce psihologii mai numesc) empatia, aflata intr-o postura nereflectata si totusi gata oricand sa se inlantuie formand o comunicare inconstienta alcatuita impreuna cu cel cu care intri in contact.

Dar iata ce spunea Jung: „Experienta mea psihologica mi-a aratat mereu si mereu ca unele capacitati pornesc dintr-un psihic mai complex decat constiinta. Acestea contin o analiza superioara sau intelegeri sau cunostinte pe care constiinta nu le poate produce. Avem un cuvant potrivit pentru aceste aparitii ale intuitiei. Cand il pronunta, cei mai multi oameni au un sentiment agreabil de parca ceva a fost rezolvat. Dar ei nu iau niciodata in consideratie faptul ca nu poti face o intuitie. Dimpotriva, aceasta intotdeauna vine catre tine; ai o intuitie, un presentiment, aceasta s-a produs si tu doar o prinzi, numai sa fii destept si destul de rapid'.

Pentru mine, ca psihoterapeut, intuitia este un fel de perceptie care nu se conduce cu exactitate dupa simturi, ci se conduce prin subconstient…. si care imi ofera infinite posibilitati de rezonare cu omul din fata mea…

Germanii numesc aceasta „Einfall', ceea ce inseamnă un lucru care ne vine in cap de nicaieri. Uneori este ca o revelatie. In fapt, este vorba despre o functie naturala, sau altfel spus, un lucru perfect natural, si este, de asemenea, si o necesitate pentru cel/cea care lucreaza in cabinetul de psihoterapie.

Barbara Craciun, psihoterapeut

Clinica Aquamarin – Psihoterapie
Bd. Decebal. Nr.6, sect. 3, Bucuresti
Tel : 021.326.52.90 ; 0745.633.474 ; 0724.222.522
www.aquamarin.ro
contact@aquamarin.ro

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Este reala intuitia?
Este reala intuitia?

La inceputul cunoasterii, ne spune Aristotel, este uimirea fata de lucrurile cele mai simple, aflate in preajma noastra. In domeniul psihologiei, la inceputul cunoaterii sta, fara nici o indoiala, intuitia psihologica. Theodule Ribot alcatuia un portret convingator al intuitiei : „…In rapiditatea si legaturile pe care doreste sa le faca, degraba cu instinctul, intuitia si a unuia si a celuilalt individ poate fi eronata; dar dintre caile posibile pe care intuitia poate merge, cu siguranta cea buna va fi cea aleasa. Intuitia nu este doar un act de cunoastere pura, asemanatoare cu perceptia, ci ea se asaza si se sprijina pe organizarea spiritului”.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste