Muzicoterapia pe intelesul tuturor
Cand am auzit prima data despre muzicoterapie, m-am gandit la ceva blajin, prietenos, relaxant, la o destresare in acorduri de Mozart sau Verdi, la care am ajutat si noi, timid, cu CD-urile cu muzica clasica prezente in ultimele editii. Dar lucrurile se pare ca sunt mai serioase si mai profi, iar Loredana Mitrut, care s-a format in muzicoterapie la Paris, ne spune mai multe despre acest concept.
Ce este muzicoterapia?
Loredana Mitrut: Muzicoterapia este o terapie non-verbala, care utilizeaza sunetul si muzica sub toate formele lor, in vederea promovarii, mentinerii si restaurarii sanatatii mentale, fizice, emotionale si spirituale. De asemenea, muzicoterapia mai poate fi definita ca un instrument de comunicare, unde muzica este utilizata ca mediator in relatia dintre terapeut si client.
Ce impact a avut asupra dvs., ca persoana? V-a schimbat viata in vreun fel?
L.M.: Muzicoterapia a venit ca un moment de cotitura in viata mea. Ea mi-a schimbat intregul sistem de valori, mi-a relevat importanta lui „a asculta“ si „a auzi“: pe mine insami si pe ceilalti. A fost ca un botez destul de dur, mai ales din cauza faptului ca eu, muzician profesionist fiind, aveam un cu totul alt mod de a asculta/auzi/face muzica. Unul extrem de analitic, extrem de structural, nedandu-mi voie sa ma abandonez sentimentelor pe care muzica mi le trezea.
Practic, in loc sa analizez de ce simt ceea ce simt auzind o anumita muzica sau un anumit sunet (mai ales cand ceea ce simteam nu era tocmai reconfortant), eu analizam structura muzicii respective. Era, de fapt, doar o aparare bine pusa la punct, rezistente puternice ascunse in spatele analizei academice a structurilor sonore. Abia in momentul in care aceasta formare mi-a daramat, practic, zidurile de aparare bine construite de-a lungul vremii si m-a lasat complet dezarmata in fata propriilor emotii adanc reprimate, abia atunci am inteles cat de puternica este muzica si muzicoterapia. Abia atunci am inceput procesul de autocunoastere, de acceptare si de reparare a trecutului, de acceptare a fiintei mele in totalitatea si autenticitatea ei.
Travaliul a fost unul foarte complicat, fiindca a presupus iesirea din propriile conditionari; or, stim cu totii ca un proces de detoxifiere, indiferent de categoria in care il putem inscrie, presupune multe momente in care ne simtim mizerabil. Iesirea din conditionari ne lasa fara repere, in prima faza, ne lasa sa orbecaim in propriul haos, extrem de vulnerabili si instabili. Insa, intotdeauna, o noua ordine ia nastere dintr-o dezordine.
In cazul meu, aceasta dezordine emotionala mi-a relevat o noua dimensiune sonora a lumii in care traiesc. Am inceput sa aud muzica altfel, s-o simt altfel, am inceput s-o inteleg diferit, dincolo de structuri fixe conditionante. Am inceput sa cunosc muzica diverselor popoare ale lumii, sa cant la instrumente despre care nici nu stiam ca exista, sa explorez universul sonor care ma inconjoara, sa creez sunete din absolut orice si sa incerc sa le dau un sens. Muzicoterapia a facut toate acestea. Pot spune chiar ca eu insami am fost primul meu client, fiindca i-am simtit efectele coplesitoare asupra transformarii mele personale.
Exista anumiti compozitori care sunt „terapeutici“? Si nu ma refer aici numai la muzica clasica.
L. M.: Aceasta intrebare este destul de delicata si inca da nastere multor polemici. Exista persoane care sustin ca anumiti compozitori sau ca anumite genuri de muzica sunt terapeutice, nespecificand clar pentru cine. Circula chiar si anumite retete muzicale, ca remedii pentru anumite afectiuni. Personal, atat in urma numeroaselor lecturi de specialitate, cat si a lucrului propriu-zis cu clientii, tin sa infirm aceste ipoteze. Nu exista un panaceu universal sonor, nu exista un anumit compozitor sau o anumita muzica ce poate fi terapeutica pentru toata lumea.
Fiecare individ are propria sa istorie si identitate sonora. Fiecare individ e unic si tocmai aceasta unicitate constituie principalul reper atunci cand alegem o muzica ce poate fi terapeutica. Atunci cand se face un program sonor pentru cineva, luam in calcul absolut totul: universul sonor al vietii intrauterine (mai ales in cazul copiilor autisti), momentul nasterii, universul sonor al primei copilarii, mediul cultural in care a trait, accesul la muzica, stilurile muzicale la care a fost expus, sunete detestate, sunetele preferate, relatia cu sunetele propriului corp, relatia cu sunetele din mediul ambiant.
In afara acestor repere esentiale, exista si teste sonore diagnostic, care releva anumite aspecte inconstiente si care ofera foarte multe indicii extrem de importante atunci cand incepem sa lucram cu o persoana. Un anumit compozitor poate fi terapeutic pentru o persoana care are o relatie speciala cu acest tip de muzica, insa poate fi neterapeutic pentru o alta care poate asocia aceasta muzica cu o trauma pe care a trait-o. De exemplu, o muzica new-age de relaxare cu sunete de apa poate fi terapeutica pentru cineva, insa total neterapeutica pentru altcineva care a avut, de pilda, probleme in viata intrauterina.
Muzica nu se recomanda pur si simplu, ea trebuie foarte intelept dozata, exact ca un medicament. Alegerea nu se face niciodata in functie de gusturile terapeutului, ci doar in functie de tabloul clinic al clientului. Exista si contraindicatii ale muzicoterapiei, intrucat la anumite persoane unele sunete pot declansa crize de epilepsie. Deci, mare grija atunci cand alegem o muzica pentru cineva, mai ales daca vrem ca efectele ei sa fie benefice si nu invers.
Ce fel de muzica se asculta la sedintele de muzicoterapie?
L.M.: In muzicoterapie se poate lucra cu orice fel de muzica, indiferent ca este vorba despre muzica simfonica, new-age, rock sau hip-hop. O muzica este puternica si are valente terapeutice doar daca ea poate trezi emotii puternice, produce verbalizari sau exprimari non-verbale. Anumite tipuri de muzica, chiar daca sunt neutre, pot constitui pretextul ce conduce catre o alta muzica, ce poate deveni terapeutica. Important este ca muzica sa trezeasca emotii puternice, indiferent care este stilul ei.
Evident, conteaza foarte mult cu ce categorie de clienti lucram. Spre exemplu, pentru un adolescent care-si reprima furia, o muzica rock sau hip-hop cu mesaj dur poate fi foarte terapeutica, fiindca „rosteste“ ceea ce el nu-si da voie. Vorbeste in locul lui. De foarte multe ori, sugerez clientului sa-mi aduca atat muzica detestata, cat si muzica preferata.
Muzica detestata releva blocajele si, practic, de acolo incepe lucrul terapeutic. Muzica preferata este cea care il deschide, cea care-i ofera siguranta. In final, nu exista o muzica anume. Exista doar clientul, in unicitatea lui. De acolo se construieste totul, istoria sa sonora personala fiind cel mai important reper.
In ce situatii pot veni oamenii la muzicoterapie? Este potrivita muzicoterapia pentru toate varstele?
L.M.: Muzicoterapia se adreseaza tuturor categoriilor de varsta, atat copiilor, cat si adultilor. Paleta larga de metode si tehnici, impreuna cu actiunea sa psihosomatica evidenta, fac muzicoterapia utilizabila in toate patologiile in care exprimarea emotiilor, dezvoltarea constientizarii corporale si accesul la creativitate pot aduce imbunatatiri in starea actuala.
Terapia propriu-zisa, cu persoanele care sufera de tulburari psihiatrice, este, evident, total diferita de tehnicile de dezvoltare personala adresate celor care doresc o autocunoastere si autoexplorare la nivel sonor, insa muzicoterapia acopera un camp destul de larg. In cazul copiilor, muzicoterapia este utilizata cu succes in autism, mai ales prin prisma faptului ca, fiind o terapie non-verbala, ea deschide noi canale de comunicare si faciliteaza exprimarea emotiilor.
Care este modul de lucru in timpul sedintelor de muzicoterapie?
L.M.: Exista doua maniere de lucru: una activa, in care clientul relationeaza si se exprima prin intermediul instrumentelor muzicale si a propriului corp sonor, si alta receptiva, pasiva, in care clientul asculta muzica si apoi verbalizeaza. Muzicoterapia activa se bazeaza pe improvizatia vocala sau instrumentala, iar instrumentele cu care se lucreaza sunt extrem de simple, in special percutii din materiale naturale, precum lemnul si bambusul, si instrumente melodice cat mai neelaborate care, prin constructia lor, nu necesita o cunoastere prealabila.
Improvizatia se face fie dual, impreuna cu muzicoterapeutul, fie in grup. Un instrument simplu, ales liber, reprezinta contactul fizic cu realitatea. Acesta ii va permite clientului sa se exprime non-verbal si sa patrunda intr-o zona a mintii poate neexplorata pana in acel moment. Alegerea instrumentului are la baza mai degraba motive psihologice inconstiente, decat muzicale. Gratie tehnicilor active bazate pe improvizatie, instrumentul ales devine o prelungire a corpului.
Muzicoterapia activa este foarte eficienta in lucrul cu cei care au dificultati de verbalizare si permite o mai buna eliberare a afectivitatii sau agresivitatii. Clientul va renunta treptat la mijloacele sale de aparare, odata cu jocul improvizatoric si cu procesul creativ aparand si constientizarea problemelor existente.
Tehnicile active ale muzicoterapiei nu presupun necesitatea existentei unor cunostinte muzicale prealabile ale clientului sau ca acesta sa invete sa cante la vreun instrument. Cea care conteaza este relatia terapeut-client, muzica fiind doar mijlocul prin care aceasta se consolideaza.
Improvizatia muzicala nu este judecata din punct de vedere estetic, ci din punct de vedere al emotiilor transmise, caci sunt luate in considerare fiecare miscare, gest, privire, sunet, liniste, modul in care se situeaza spatial terapeutul si clientul, pozitia de simetrie/asimetrie dintre cei doi, gradul de simultaneitate ori similitudine a discursurilor muzicale etc.
Jocul cu instrumentele, jocul muscular, sunetul obtinut, placerea simtita odata cu aparitia muzicii, tacerea – toate acestea vor facilita aparitia comunicarii si deblocarii emotionale.
Metoda receptiva, pe de alta parte, are la baza muzica inregistrata ce urmeaza a fi audiata de catre client in compania terapeutului. Atunci cand o lucrare muzicala ne impresioneaza profund, muzica, in sine, devine expresia sentimentelor, emotiilor si senzatiilor traite. Experienta identificarii cu muzica, cu vocea solistului sau cu un anume instrument permite intalnirea individului cu propriul eu.
Muzica poate provoca aparitia amintirilor foarte adanc ingropate, poate elibera tensiunea interioara si facilita exprimarea emotiilor care nu s-au vrut sau nu au putut fi exprimate verbal. Astfel, clientul poate asocia sau proiecta de-a lungul muzicii o traire personala care se elibereaza treptat, poate avea acces la emotii necunoscute sau refulate.
Verbalizarea se realizeaza ulterior, in momentul in care clientul va putea discuta cu terapeutul despre ceea ce a simtit in timpul auditiei. In situatia in care el nu poate verbaliza sau nu doreste acest lucru, poate comunica un feedback (tot intr-o maniera neverbala) prin intermediul desenului sau al miscarii corporale.
Exista idei preconcepute despre muzicoterapie?
L.M.: Sunt destule persoane care spun ca fac muzicoterapie atunci cand pun clientilor muzica de relaxare sau o muzica aleasa in functie de gusturile celui care o propune. Aceste muzici pot fi, intr-adevar, relaxante pentru anumite persoane, insa tehnicile de relaxare (asa-numitele tehnici psihomuzicale) nu sunt totuna cu muzicoterapia, prin simplul motiv ca cea din urma presupune un proces, o relatie care se construieste treptat intre terapeut si client, cu tot ceea ce presupune un proces terapeutic: rezistente, stagnari, pasi inapoi, dar si multi pasi inainte.
Exista multe instrumente cu calitati terapeutice, insa simpla prezenta la un concert nu inseamna un proces terapeutic. Ne vom simti, cu siguranta, mai bine ascultand sunetele parca nepamantene ale bolurilor tibetane, insa a schimba cu adevarat ceva in noi presupune un lucru sustinut si foarte multa determinare. Terapia nu este un proces usor si pentru oricine. Atunci cand ne inhamam la ea, trebuie sa stim ca avem de strabatut o cale lunga si destul de anevoioasa, presarata cu multa suferinta, confuzie, insa si cu multe victorii.
