Dovezi ale unui altruism nesanatos
Oare ce e rau in a fi bun? De ce exista limite ale generozitatii? Iata cateva dovezi ale unui altruism nesanatos si cum sa il corectam.
Paradoxul altruismului
Alaturi de curaj, compasiune, fidelitate si iertare, a fi altruist reprezinta o virtute apreciata si recompensata de societate, iar persoanele altruiste sunt usor de acceptat social, ele ajutand dezinteresat, fara a cere ceva in schimb.
Si totusi, desi bunatatea este apreciata, se spune ca: „nici o fapta buna nu ramane… nepedepsita”.
Nu de putine ori, altruistii cunosc gustul amar al nerecunostintei. La inceput, altruistul este iubit si admirat, ca apoi, in mod paradoxal, sa ajunga sa fie izolat social, neglijat, fara relatii apropiate cu ceilalti.
Ajunge sa fie respins fara pic de compasiune. Iar dupa ce trece momentul generozitatii, acesta ramane singur si izolat. Este posibil ca „a fi bun” sa fie ceva rau?
O noua dependenta: nevoia de a face bine
In dictionarele de specialitate sunt enumerate diferite dependente: alcool, mancare, droguri, etc. Pe langa acestea, lumea moderna a creat noi dependente, cum ar fi de gimnastica, TV, calculator…
In acest context, pare greu de crezut ca altruismul, atunci cand devine un stil de viata, poate fi o tulburare de personalitate si ca poate face rau atat persoanei altruiste, cat si celui ce este ajutat, insa atunci cand modul de viata consta in a-i servi pe ceilalti si a uita de sine, altruismul anuleaza apropierea de celalalt si duce la ignorarea propriilor nevoi.
Dependenta de „a face bine”, chiar daca este o trasatura pozitiva de caracter, are acelasi potential distructiv ca si celelalte dependente.
Iar acest lucru se intampla deoarece altruistul evita mereu sa primeasca ceva pentru bunavointa oferita, creand in relatiile lui un dezechilibru intre a da si a primi. El ofera, dar nu primeste niciodata.
Oferta selectiva a unui altruist
In mod firesc, ne-am astepta ca altruistul sa fie cel generos, iar cel ce primeste, cel recunoscator.
Desi pare greu de crezut, atunci cand nu se ofera celuilalt posibilitatea de a se revansa, mesajul transmis este: „eu sunt cel bun, superior, iar el este cel slab, care are nevoie de ajutor”.
Cine ar dori sa ramana in starea asta de recunostinta si inferioritate, in mod permanent? Mai mult, un altruist de acest gen, ofera opusul a ceea ce au nevoie ceilalti de la el.
Spre exemplu, o persoana care isi intretine familia si plateste facturile, seara, la cina, e obosita si nu vrea sa impartaseasca ceva despre ea sau despre sentimentele sale familiei, pastrand astfel distanta si controlul.
Poate ofera bani… dar celalalt asteapta afectivitate. Copiii se bucura mai mult de cadourile parintilor sau de compania lor?
Cat timp ofera bani, dar nu ofera afectiune, caldura si dragoste, ei sunt alaturi de ceilalti, insa pastreaza distanta emotional.
Limitarea nevoilor reale ale celorlalti
Altruistul e pregatit sa il asculte pe celalalt, dar deseori nu isi impartaseste propriile sentimente. Astfel, el stabileste conditiile: „e vorba despre tine, nu despre mine” si frecventa darniciei „eu stabilesc cat de des cred ca ai nevoie de mine”.
In felul acesta se pastreaza un dezechilibru intre a da si a primi, oferind altceva decat ceea ce este nevoie, indepartandu-i emotional de ceilalti.
Ceilalti ajung sa se simta agresati si chiar controlati de aceasta darnicie, mai ales daca nu este ceruta. Astfel ajung sa il evite sau sa il respinga pe altruist.
Realitatea din spatele altruismului
Desi altruistul este sincer cand nu cere ceva in schimbul ajutorului sau, el are totusi asteptari…
A darui este ceva maret, deci rasplata consta in apreciere, admiratie, pretuire. Se asteapta recunostinta celuilalt. A ajuta pe celalalt creste totodata sentimentul de respect si multumire spirituala.
Din pacate, din dorinta de a fi buni si generosi dezinteresat, nu se permite celuilalt egalitatea, intimitatea, relatiile ramand superficiale, distante si fara afectiune.
Ajutorul oferit ii mentine pe altruisti intr-o situatie de control si distanta fata de ceilalti.
Bunavointa poate fi doar o masca
Altruistul pune pe primul loc nevoile celorlalti ignorand propriile nevoi de placere si intimitate. Aceasta grija exagerata fata de altii ascunde propriile suferinte interioare.
Altruismul, ca stil de viata, isi are originile in trauma din prima copilarie, in sentimentul de a fi ignorat, respins sau abandonat de catre o persoana importanta.
Copilul care nu a primit atentia de care avea nevoie sau daca atentia a fost oferita fara dragoste, ajunge ca in prezent, prin acte de altruism sa se protejeze de respingere, abandon, inutilitate.
Motivatia primara in purtarea mastii bunavointei este teama de a se simti ignorati sau respinsi. Ei cred ca felul acesta de a se purta ii face sa fie acceptati si apreciati de cei din jur.
Cel ajutat pare a avea o problema, in timp ce altruistul pare a nu avea nici o problema. Gandirea este una de tipul „Ai nevoie de mine pentru toate. Eu nu am nevoie de tine pentru nimic.”
Acest fel de a gandi si actiona reprezinta mecanismul de aparare: „Este vorba despre tine”. In realitate, este taman invers.
Ei nu exprima ceea ce simt (suparare, iritare) de teama respingerii, fapt ce anuleaza sansele comunicarii autentice.
Neascultarea propriilor nevoi
Nevoia de a fi de folos intr-un mod acceptat de societate ii determina sa aiba sentimente de vinovatie atunci cand refuza sau spun „nu”, caz in care devin coplesiti de obligatii.
Vor sa faca pe placul tuturor, motiv pentru care ajung la epuizare fizica si emotionala, la „oboseala compasiunii”.
Comportamentul de a ajuta si evitarea propriilor nevoi poate duce la un vid emotional si singuratate, combinate cu un sentiment de nedreptate si de manie, ce ramane latent cand se simt ignorati.
De cealalta parte, gestul de a oferi fara sa li se ceara acest lucru, in combinatie cu refuzul de a primi, il face pe celalalt sa se simta controlat si iritat.
Cumva, el se va simti fortat sa accepte altruistul ca fiind absolut necesar si de neinlocuit. In mod ironic, rezultatul este cel pe care altruistul cauta sa il evite: se simte singur, nu i se recunosc meritele, nu primeste recunostinta.
Atunci cand aceste respingeri sunt repetate, altruistul poate sa ajunga la depresie si la abuz de substante…
Dovezi ale unui altruism nesanatos
Calitatea relatiilor stabilite de altruisti este indoielnica deoarece exista un dezechilibru intre a da si a primi. Altruistul se afla in legatura cu ceilalti prin ceea ce face pentru acestia si nu prin ceea ce este el cu adevarat.
Atunci cand se ofera ajutor fara a permite celui ajutat sa intoarca binele primit, se creeaza o relatie ierarhica, recunostinta plasandu-l pe cel ajutat la un nivel inferior.
Realizand atasamente inegale, unilaterale, nu se permite oferirea caldurii, afectivitatii, deoarece nu exista un schimb de la egal la egal. Este dificil sa se stabileasca o legatura adevarata de prietenie si egalitate cu o alta persoana fara a avea un echilibru intre a da si a primi.
Remedii ale altruismului deficitar
Este necesara consilierea in vederea ameliorarii perceptiilor legat de abandon, respingere sau ignorare.
Pasi spre schimbare includ reorientarea atentiei catre sine, catre adevaratele nevoi personale, marirea tolerantei la anxietate si diminuarea sentimentului de vinovatie atunci cand se prioritizeaza nevoile proprii si cand isi permit sa refuze.
Altruistul trebuie sa invete sa dezvolte relatii de la egal la egal si sa permita intimitatea. Singura modalitate de a pastra relatii autentice si profunde este de a permite celui ajutat sa se revanseze, pentru a nu ramane dator, indiferent de forma prin care o face.
Aceste lucruri nu sunt usor de realizat. Cei ce sunt obisnuiti sa functioneze de pe o pozitie de forta au controlul in relatiile cu ceilalti, au toate raspunsurile, iar ceilalti au nevoie de ei.
Este greu sa renunti la aceasta pozitie. Totusi, desi a darui este o virtute, nu este intotdeauna constructiv sa oferi fara sa primesti.
De Silvia Ciotir, psiholog
Citeste si:
De ce este bine sa limitam altruismul
Foto: shutterstock.com
