Drumul catre autocunoastere
Adriana T. a inceput sa strabata drumul catre o autocunoastere mai buna la maturitate, mai mult fortata de imprejurari. Iata care este experienta ei in privinta descoperirii si acceptarii de sine.
„Pentru mine, dezvoltarea personala reala a inceput dupa 30 de ani. S-a intamplat brusc. Eu eram convinsa ca voi scapa cumva. Ca nu mi se va intampla.
Lovitura nu a fost o trauma neaparat, una din cele crunte, ci mai degraba o agonie a unor decizii amanate, ajunsa la saturatie. Se spune ca, atunci cand nu stii ce sa alegi, va decide viata pentru tine. Cam asa a fost si in cazul meu.
Decizii luate prea tarziu s-au transfomat in decizii proaste. Asadar, la 30 de ani, am simtit din nou nevoia mea de a ma regasi, cum s-ar spune, sau, mai degraba, de a ma cunoaste. Mi-am dat brusc seama ca nu stiu absolut nimic despre mine. Mi-am pus atunci intrebarea: cine sunt? Cum am ajuns aici si de ce?
Fiind o persoana mai practica, nu am gasit raspunsul la Dumnezeu. Desi sunt credicioasa (in termeni generali), nu am putut lasa cunoasterea de sine in totalitate pe varianta celor sfinte.
Asa ca am inceput sa citesc carti foarte multe despre dezvoltare personala, apoi am urmat cateva cursuri. Si, in final, am decis ca voi gasi si o persoana abilitata, care sa ma ghideze pe drumul meu.
Pentru mine, cunoasterea propriului eu a presupus suferinta si placere, in acelasi timp. Spun «suferinta» deoarece am descoperit ca am ranit oameni apropiati mie. Si «placere», pentru ca am descoperit si parti extraordinare in mine, de care nu imi dadusem seama pana atunci.
Cel mai important lucru in dezvoltarea mea personala a fost, pe langa cunoasterea de sine, acceptarea. O acceptarea care, de multe ori, nu vine.
Desi poti trece de primul pas, acela al cunoasterii, acceptarea poate sa nu apara. Asta nu inseamna ca vei recurge la acte dramatice, insa exista posibilitatea de a amana aceasta acceptare, de a o intarzia sau de a fi de acord doar cu anumite parti. Ceea ce este total gresit!
Odata ce ai pornit pe drumul autocunoasterii, trebuie sa ajungi la finalul acestui drum. Iar la final trebuie sa existe intotdeauna doua variante: acceptarea sau schimbarea.
Daca nu poti accepta ca esti ceea ce esti, va trebui sa te schimbi. Iar aceasta etapa este, de obicei, cea mai grea. Este foarte greu sa schimbi credinte, pareri, atitudini de viata cu care ai trait din copilarie. De aceea, schimbarea vine greu, dar nu este imposibil. Totul depinde de tine.
Eu pot sa spun ca inca sunt in proces de cunoastere si de schimbare, in acelasi timp. In fiecare zi, descopar cate ceva nou despre mine si simt, zi de zi, o mare sete de viata. De a trai si de a ma bucura de fiecare clipa.
Cred ca asta este una dintre cele mai importante concluzii la care am ajuns. Si pe care, indiferent de context, statut social si mediu, o putem concretiza. Bucuria de a trai. Si mai ales pe aceea de a o face inconjuradu-ne de oameni care ne plac.
A te bucura de o zi intreaga fara a pune prea multe intrebari, fara a trece prin framantari inutile si fara a goni non-stop pentru lucruri marunte este o evolutie in sine.
Sa te trezesti intr-o dimineata si sa realizezi cat de fericit esti ca existi. Ca ai unde sa te duci, ca ai prieteni pe care sa-i vezi, ca ai inca o familie, cu care sa iti petreci timpul.
In momentul acela, orice sef rautacios, orice eveniment mai putin placut, orice intamplare devin derizorii. Pentru ca stii sa te bucuri de ceea ce ai. Si mintea ta este suficient de clara pentru a planui lucruri pe care inca ti le doresti.
Dar nu contra cronometru, ci in ritmul tau. Fiindca este singurul mod prin care poti fi acolo unde vrei sa fii, adica tu insuti!“
Foto: 123rf.com
De citit:
In cautarea fericirii de Bertrand Russell, Editura Humanitas
