Emotii – de ce ne dau peste cap?

Daca intelegem emotiile, ele ne pot deveni cele mai bune aliate. Cum? Incepand prin a ne cultiva inteligenta emotionala. Vom descoperi apoi, cu psihologul american Paul Exman, importanta micro-expresiilor fetei. Ulterior, vom transforma emotia negativa care ne domina, gratie exercitiilor cotidiene. La sfarsit, vom lua exemplu de la maestrii zen…

Recurgand zilnic la retelele de socializare sau la e-mailuri pentru anuntarea diverselor evenimente (despartire, deces, schimbare profesionala), care ar necesita mai mult efort prin alte mijloace, noile tehnologii restabilesc legaturi emotionale traditionale. Dupa ce internetul a inceput sa faca parte din viata noastra, suntem, in mod paradoxal, supusi stresului.

Trecem de la ras la plans, de la perplexitate la dezgust, din cauza starilor emotionale tot mai frecvente. Atunci cand emotiile pun stapanire pe noi, psihologii incearca sa le defineasca. Sunt aparitii bruste ale anumitor stari: teama, de exemplu, avanseaza spre panica, in timp ce furia poate sa se manifeste printr-o simpla ridicare din spranceana, ajungand la o dezlantuire teribila. Si acestea sunt acompaniate de mimici specifice, care le fac imediat identificabile.

Spre exemplu, atunci cand suntem surprinsi, ochii devin mari… Dar dragostea dureaza mai mult de cinci minute si nu este insotita de nicio mimica recognoscibila. Si asta este valabil si pentru culpabilitate. Astfel, cercetatorii fac distinctia intre „emotiile primare“, instantanee si vizibile (bucuria, teama, dezgustul, furia) si „emotiile mixte“ (iubirea, rusinea sau culpabilitatea), care genereaza un amestec complex de resentimente.

Am constatat cu totii ca, atunci cand ne indragostim, suntem veseli, uneori nelinistiti – ne temem sa nu iubim mai mult decat suntem iubiti sau, mai rau, sa pierdem persoana iubita. La prima vedere, nu este nimic mai usor decat sa identificam starile emotionale. Pare evident ca furia, teama si bucuria sa nu aiba nimic in comun.

Totusi, psihiatrul si psihanalistul Serge Tisseron ne invata ca una o poate ascunde pe cealalta. Sa ne imaginam: daca in lumea noastra interioara, din motive legate de istoria personala, asimilam automat „furie“ si „rautate“ sau daca suntem convinsi ca acest tumult ne-ar putea conduce la pierderea iubirii celuilalt, ni le-am interzice si refula pana la punctul de a nu mai avea resentimente. In locul acestora, ne simtim vinovati, rusinati, tristi, apatici.

Sa examinam apoi dorinta: acest sentiment ne trimite direct la marturisirea dorintelor. Daca refuzam sa o recunoastem, de teama unui refuz sau din culpabilitate, dorinta se transforma in admiratie sau, din contra, in agresivitate vizavi de fiinta care este sau detine obiectul dorintei noastre. Frecvent, ne refulam sentimentele sociale sau personale care, in mod logic, ar fi inacceptabile (mai ales ura pentru un parinte sau un copil pe care ar trebui sa-i iubim, daca am fi normali) pana intr-acolo, incat sa-i ignoram in totalitate.

Dupa secole de lupta, in care emotiile au fost tinute ca dusmani, azi, nu mai indrazneste nimeni sa le condamne. Mai ales dupa dezvoltarea notiunii de „inteligenta emotionala“, dezvoltata in Statele Unite ale Americii la inceputul anilor 1990 de catre doi cercetatori, Peter Salovey si John Mayer, popularizata apoi de psihologul si jurnalistul Daniel Goleman.

Faurirea unei „inimi constiente“

Conform spuselor psihologului, inteligenta emotionala „consta in capacitatea de a sti sa recunoastem, sa analizam si sa ne stapanim emotiile, mai ales cand acestea ne perturba sau ne deprima“. Acest savoir-faire ne permite, in plus, „sa recunoastem resentimentul celorlalti, pentru a-l impartasi si a-i influenta“. Daca aceasta aptitudine ne face mai umani si mai intuitivi, ea contribuie, de asemenea, sa ne orienteze spre decizii bune.

Astfel, inteligenta emotionala pune in relief faptul ca, dincolo de a ne impiedica sa gandim, emotiile sunt indispensabile gandirii. Fara ele, suntem incapabili sa apreciem pe deplin momentele placute de existenta. Ne-am afundat intr-un univers uniform, in care totul conteaza: „Serata de ieri era interesanta…“. In plus, recunoasterea legaturii care ne innoada inteligenta si emotiile, bulverseaza credinta bine ancorata, dupa care am fi condamnati sa ne supunem celor care ne invadeaza sau imposibilitatii de a le exprima: inteligenta emotionala se invata si se dezvolta.

La orice varsta putem lua parte la teama care ne interzice sa vorbim in public, incercand s-o depasim sau sa reusim sa imblanzim aceasta violenta interioara care, adesea, ne face probleme. Este adevarat: un copil care se afla intre doi parinti, va reactiona automat prin furie in cazul unui conflict. Totusi, nu este nici o fatalitate. Este posibil sa realizeze si, dupa ce se enerveaza, poate gasi o solutie: se calmeaza, poate incerca sa gaseasca mijlocul cel mai potrivit pentru a-si explica modul in care a reactionat.

De fapt, suntem invitati sa ne „faurim o inima constienta“, pentru a relua celebra formula a psihiatrului si psihanalistului Bruno Bettelheim. A sti sa-ti recunosti emotiile si sa le orientezi reprezinta cel mai bun mod de a nu fi supus lor. In plus, exista un entuziasm, o bucurie, nu intotdeauna constienta a excesului: furia pe care o simtim cum creste si ne incita, rasul involuntar pe care nu ni-l putem reprima. Fara sa ne gandim ca nimic nu este mai contagios decat o emotie, ne identificam in mod automat cu cei care ne inconjoara, care ne impartasesc gusturile, interesele.

Ne bucuram de succesul apropiatilor, suntem nefericiti sau nervosi cand ei sunt nefericiti, ca si cum o forta, o energie identica ne-ar uni. Aceasta forma de inteligenta se lucreaza, dar trebuie sa recunoastem ca nu suntem egali in ceea ce priveste emotiile. Putem empatiza foarte bine cu altcineva, putem sa-i intelegem resentimentele, dar, totusi, suntem total ineficienti cand este vorba de furie. Conform spuselor psihiatrului Christophe André, fiecare dintre noi poseda propriul set de emotii: pentru unul, este vorba de gelozie, pentru altul, de teama, pentru un altul, de rusine. Suntem cu totii prada unei emotii fata de care suntem lipsiti, situatie care tine de ereditate, istoria personala si de mediul in care traim.

Exprimarea sincera a sensibilitatii

Unii dintre noi par predispusi la expresii negative, tristete, furie, culpabilitate, rusine. Conform spuselor lui Christophe, acest fenomen ar tine de specificitatea culturii noastre europene, care priviliegiaza comportamentele „temperate“, (seriozitatea, calmul, reflectia) si pune la indoiala demonstratiile de dorinta si bucurie. Emotiile sunt coduri culturale care faciliteaza recunoasterea reciproca: nascuti intr-o societatea emotiva, pentru a ne manifesta tristetea cand este vorba despre pierderea unei persoane, ne identificam prin vestimentatie specifica, plans, durere.

Atitudine care, in Anglia, ne-ar expune la un diagnostic de isterie. Tindem sa nu vedem in emotii decat tresariri ale spiritului. Or, ele ne afecteaza trup si suflet, amintindu-ne ca suntem o totalitate psihocorporala. Diverse studii au stabilit o legatura intre furia reprimata sau prea frecventa si riscurile cardiovasculare. Toate femeile stiu pana la ce nivel dezastrele hormonale influenteaza starea sufleteasca.

O leziune cerebrala la nivelul cortexului prefrontal transforma persoana cea mai empatica in bruta badarana, incapabila de a mai avea sentimente fata de fiintele cela mai apropiate sau care o pot impiedica sa ia decizii bune. Este amigdala, structura a creierului limbic (numita „creier emotional“) cea care determina buna functionare si exprimarea corecta a emotiilor primare, instinctive. Buna functionare a acestora face din noi indivizi capabili sa faca fata dezacordurilor cu ceilalti.

In schimb, daca este prea sensibila, ne face hiperemotivi, incapabili sa ne dominam si sa ne controlam temerile. Dar trebuie intr-adevar sa controlam si sa dominam toate astea? – se intreaba numerosi terapeuti. Saverio Tomasella, psihanalist, fondator al Centrului de Studii de Cercetare in Psihanaliza, nu este de aceeasi parere. In ultima sa carte, Hipersensibilii, el descrie ca nu este vorba nici de a genera emotii, nici de a ne supune lor, ci trebuie sa traim jucandu-ne cu ele.

Trebuie sa invatam sa trecem, alternativ, de la resentimentul pur, la rationalismul intelectual – cuvintele, gandirea ne permit sa ne distantam, sa ne protejam de invazia emotiilor. „Lumea noastra contemporana are tendinta de a normaliza, deci de a morbidiza repede tot ceea ce pare normal, si astfel se ajunge la maladie. Una din cheile sanatatii psihice este de a fi in miscare si alerta, asadar, in cautare.

Nu este vorba de a constrange sensibilitatea, ci de a o determina sa se exprime corect. Lasand un spatiu deschis pentru sine si pentru celalalt, inainte de a putea exista sensibilitatea unuia si a altuia.“ Este vorba de a intelege ce se intampla, fara a ne lasa invinuiti de cei care ne acuza de a fi prea reflexivi. Sunt excursii si reintoarceri, calatorii intre activitatea de a simti si elaborarea intelectuala, care ne ocupa viata.