Patrick Brăila: „Este eliberator să fii în acord cu tine, nu cu cei din jur“

Patrick e un bărbat transgender. Are o inteligență vie și un discurs extrem de rafinat. A crescut și a fost educat ca o fată, dar niciodată el nu s-a simțit fată. Odată cu prima injecție cu testosteron, lumea interioară și exterioară a lui Patrick s-a schimbat la aproape 180 de grade. Pentru că testosteronul schimbă creierul enorm, pe lângă transformările corporale. Iată introspecția unui om cu o experiență extraordinară, pe care are un talent rar de a o descrie.

„În primul rând, aș vrea să menționez că ceea ce povestesc aici ține strict de experiența mea personală; nu emit judecăți generale și nu iau nimic drept truism. Sunt atent și învăț lucruri noi în fiecare zi.

Schimbările date de testosteron, așadar, se resimt pe toate planurile, în familie sau social, în felul cum sunt perceput de alții.

Primul efect al testosteronului a fost, cel puțin la mine, cel de extraordinară eliberare psihică, povara pe care o purtam de mult timp a dispărut odată cu prima doză de testosteron.

Asta m-a eliberat și s-a tradus într-o curiozitate extraordinară pentru orice, o putere mai mare de a citi mai mult, de a afla lucruri noi. Citeam câte șase cărți pe săptămână, am început să fac sport cu o rezistență pe care nu am mai avut-o înainte.

Citește și:

Lucruri uimitoare pe care nu le știai despre creier

Ce complicații produce depresia

Testosteronul a adus și schimbări fizice care mi-au dat și mai multă încredere și eliberare: vocea, pilozitatea, redefinirea corpului într-o manieră masculină (creșterea masei musculare, redistribuirea stratului adipos).

M-am simțit mai liber și încrezător pentru că, pe de o parte, imaginea despre mine, cea din capul meu, începea să se alinieze cu ce vedeam în oglindă și, pe de altă parte, pentru că am fost perceput ca băiat.

Pe scurt, am scăpat de priviri lungi, uneori sfidătoare, de remarci răutăcioase, de întrebarea «ești băiat sau fată?». Sunt convins că noi, oamenii, suntem chimie, fie că luăm testosteron ori ibuprofen pentru dureri de cap, totul ține de un echilibru chimic, molecular.

Eu nu m-am simțit niciodată femeie, ci doar am fost perceput așa. Odată cu testosteronul, am putut să fiu eu. Mereu am simțit că am o structură masculină în interior, prin atitudine, gesturi, gânduri, dorințe.

Capacitatea de orientare spațială s-a amplificat după testosteron, mintea mea analitică la fel… Era destul de analitică oricum, probabil și de la faptul că în școală am studiat multă matematică, cred că și asta mi-a ordonat mintea.

Pe de altă parte, am simțit cum empatia se reduce. Înainte, eram foarte afectat de inegalitatea socială, de nedreptate, mă durea durerea altora. Acum, nu mai simt asta la aceeași intensitate, simt revoltă în continuare, dar îmi vine să fac ceva cu propria mână.

Cred că am dobândit, în plus, și o notă de incisivitate. Empatizez intens cu oamenii din comunitatea mea și cu poveștile lor. Acolo sunt extrem de empatic.

Dar folosesc asta constructiv, dedicându-mi tot timpul disponibil să stau de vorbă cu ei, să îi ascult, să le dau sfaturi și informații dacă îmi cer.

Mă raportez la problemele prietenilor fără să mai iau totul așa de personal, de dureros, într-o manieră mai relaxată și cu o încredere mai mare în mine însumi; acum caut soluții și reușesc să le comunic foarte sincer, clar și ușor.

Această capacitate nu funcționa înainte la fel de ușor, acum s-a acutizat. De multe ori mă întreb ce e biologic, chimic, și ce e socio-cultural în structura mea.

Cred că ambele puncte de vedere sunt extrem de valabile simultan, numai că întrepătrunderile acestor două planuri sunt foarte greu de delimitat.

Pentru că totul este pe multe planuri, ca un cerc concentric, aș zice că s-a schimbat percepția mea față de mine, precum și percepțiile altora asupra mea. Resimt plăcut faptul că sunt recunoscut ca bărbat.

Bărbații mă tratează cu respect, sunt acum pe poziție de egalitate cu ei. Și văd clar raportul bărbat-femeie ca pe unul de putere. Sunt ca un egal cu bărbații și tratat ca un superior de către multe femei.

E ceva inconștient dar, prin prisma mecanismelor sociale, eu acum observ tendința lor de a fi subordonate,  dar observ și efortul femeilor care înțeleg acest lucru: de a lupta cu inegalitatea de gen.

În cele mai multe culturi, așteptările de la bărbați sunt cele mai mari. Ei trebuie să asigure traiul familiei, bunăstarea. Pe când rolul femeii ca mamă și soție e uneori suficient. Dacă un bărbat e casnic, îl cataloghezi drept «ratat».

Deși poate că nu e… Cred că așa cum luptăm pentru drepturi egale femei-bărbați, ar trebui să luptăm și pentru conștientizarea faptului că și bărbații pot fi pe poziții considerate inferioare.

Așteptările pentru bărbați sunt nedrept de înalte, tot așa cum pentru femei sunt prea joase. Toată lumea se conformează inconștient unor stereotipuri, fără să pună pe primul plan dorințele personale. Facem așa, că „așa se face.

Odată cu testosteronul, am devenit mai puțin îndemânatic. Nu mai pot să fac chestii migăloase, să petrec mult timp făcând asta. Răbdare am în continuare, doar că în alte direcții. Mi-am pierdut interesul și motricitatea pentru asta.

Sparg, trântesc fără să vreau lucrurile, toate astea din neîndemânare. Mă și exprim verbal mai greu ca înainte.  Mi-e greu, de exemplu, să scriu un gând pe o felicitare; pe când, înainte, stăteam ore întregi să și fac felicitarea, să o și scriu.

Sunt mult mai incoerent în vorbire, uit cum se numește un lucru sau altul, iar asta mă amuză. Înainte eram mai spontan, îmi găseam cuvintele mai ușor.

În capul meu se întâmplă conexiuni mai rapide, dar nu mai reușesc să le descriu întocmai! Eu mi-am exersat abilitățile de comunicare pentru că am lucrat ani de zile la o televiziune locală. Deci am exercițiul acesta. Și am simțit clar dispariția acestei capacități.

Uneori, cu femeile, mă folosesc și mă bucur de faptul că sunt perceput ca bărbat. Înainte, nu aveam bucuria asta. Mă bucură când una dintre ele spune: «Ce băiat drăguț!»

Dar, așa cum observ atitudinea asta, așa de mult mă enervează discriminarea lor. Mă enervează când o femeie e privită insistent, dacă stă într-o poziție «indecentă» sau când e hărțuită pe stradă.

Pe măsură ce am învățat niște  lucruri, am înțeles că multe probleme (care se pot transforma în tragedii, cum a fost cea din clubul LGBT din Orlando) vin din frustrare sexuală.

Atât timp cât sexul este tabu și, atât timp cât morala (religioasă) ține morțiș să țină sexul tabu, vor exista multe conflicte, cel puțin interioare.

Încorsetarea asta suprimă libertatea. Și atunci efortul de a te cunoaște și a de a face pace cu tine e cu atât mai mare. Majoritatea populației nici nu știe ce reprezintă literele din acronimul LGBTQIA+.

Pentru ei, e doar «comunitatea gay». Nu se separă identitatea de gen de orientarea romantică sau sexuală, care sunt, toate, atribute intrinseci ale unei persoane.

În cei trei ani de când am început tranziția hormonală și de când am devenit activist pentru drepturile persoanelor transgender, am învățat și aplicat lucrurile astea și la mine.

Mi-am întâmpinat frustrările, am făcut multă introspecție, am încercat să fac pace cu corpul meu. Am înțeles că orientarea mea romantică (de cine mă îndrăgostesc) nu depinde de orientarea mea sexuală (cu cine fac sex) și că nici una dintre ele nu afectează identitatea mea de gen (cea de bărbat trans).

Înainte să încep tranziția, un număr de ani aveam obiceiul să mă uit după femei pe stradă. Să le admir fizicul. Acum nu mai fac asta, pentru că mintea mea s-a eliberat de stereotipurile fizice și de presiunea socială.

Acum sunt atras, de exemplu, de atitudinea sau inteligența unei femei, de bunătatea sau de cultura ei. E eliberator să fii în acord cu tine, și nu cu cei din jur.

Și bărbații se raportează la mine altfel. De exemplu, înainte, dacă mă duceam la service cu mașina, auzeam: «Domnișoară, dați-vă deoparte, aflăm noi ce are».

Cu mesajul: «nu credem că ați putea dvs. să știți ce ar putea avea mașina». Acum, bărbații stau la discuții cu mine, nu se miră că aș putea să știu ceva legat de motorul mașinii. Avem un dialog!

Nu mai e atitudinea aceea superioară față de o femeie. Profesional, lumea mea nu s-a schimbat semnificativ.  Am avut în final resurse să pornesc pe drumul pe care voiam să pornesc.

Nu am resimțit o schimbare în relațiile cu oamenii cu care lucrez, poate și pentru că am lucrat în medii unde există o oarecare egalitate de gen.

Nu mă simt neapărat mai creativ ca bărbat, doar pentru că sunt bărbat acum, ci sunt mai creativ ca om care a rezolvat un blocaj  și poate, în sfârșit, să trăiască în acord cu sine însuși. S-au schimbat interesele mele, da.

Dar nu știu dacă s-au schimbat pentru că am devenit bărbat și e sub influența testosteronului sau pentru că acum cunosc oameni noi și consum informație nouă. Poate e vorba despre ambele.

Și nu mai sunt într-o zonă de mare sensibilitate și de autocenzură. Sunt dispus să redau în proiectele mele artistice grotescul, poate mai multă violență, poate mai multă sexualitate, mai mult conținut explicit… pe care, altfel, le-aș fi oprit din cauza constrângerilor, limitelor din capul meu. Poate mi-am câștigat libertatea de a face și asta…

Eu am știut dintotdeuna că sunt băiat, nu m-am perceput vreodată altfel. Educația mea a fost una de fată, mi se cumpărau jucării, haine de fată, le-am purtat până mi s-a dezvoltat gustul pentru chestii băiețești.

În clasa a patra, am purtat ultima fustă, în clasa a opta am purtat ultimele haine de fată. Am fost crescut, în cel mai clasic mod, ca o fată, dar când mi-am manifestat interesele masculine, nu mi s-au pus opreliști, și asta a contat enorm pentru mine.

Am fost lăsat să am păr scurt, dacă vreau, să port ce haine vreau, să joc fotbal, să merg la pește etc. Doar bunică-mea era foarte strictă și chiar și azi are o viziune conservatoare asupra rolurilor de gen.

Iar azi, când ne vedem, mă rad, port pantaloni lungi, etc. Acestea sunt regulile jocului. Barba îmi va crește toată viața, dar bunica mea nu mai are mult de trăit, are 85 de ani.

Mă bucur mult de lucrurile bune din viața mea de azi, de relația cu ai mei, ei știu și mă susțin extrem de mult; e reconfortant să poți vorbi cu ai tăi despre ceea ce te frământă cu adevărat.

Oamenilor care nu știu multe despre ce înseamnă să fii transgender trebuie să le explic. Poate că au avut ocazia să interacționeze și înainte de tranziție cu mine sau poate nu. Dar, în general, sunt politicoși și curioși.

E adevărat că dacă există situații mai jenante și nepoliticoase, le întâmpin cu calm și răbdare, nu le răspund cu aceeași monedă a impoliteții. Dar nu prea se întâmplă.

Sau poate că nu se întâmplă tocmai pentru că mă raportez așa la situațiile astea. În locurile unde petrec eu cea mai mare parte a timpului, nu e nevoie să explic, acolo pot să fiu eu, cu totul, pur și simplu.

Devine destul de obositor de la un punct încolo să explici iar și iar despre tine, știu și înțeleg că prin asta se traduce parțial munca mea de activist, de asta mă bucur de fiecare dată când pot să fiu printre oamenii pentru care sunt Patrick, bărbatul trans.

 

Foto: Adi Tudose

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Patrick Brăila: „Este eliberator să fii în acord cu tine, nu cu cei din jur“
Patrick Brăila: „Este eliberator să fii în acord cu tine, nu cu cei din jur“

Patrick e un bărbat transgender. Are o inteligență vie și un discurs extrem de rafinat. A crescut și a fost educat ca o fată, dar niciodată el nu s-a simțit fată. Odată cu prima injecție cu testosteron, lumea interioară și exterioară a lui Patrick s-a schimbat la aproape 180 de grade. Pentru că testosteronul schimbă creierul enorm, pe lângă transformările corporale. Iată introspecția unui om cu o experiență extraordinară, pe care are un talent rar de a o descrie.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste