Explicatii despre emotiile puternice

Adriana Marton este psihoterapeut si ea „descurca“, in cele ce urmeaza, cateva idei primite despre emotii, emotional, emotionalitate. Argument pentru ideea ca, daca nu te descurci cu tristetea, e bine sa mergi cu incredere la un psihoterapeut.

 

Emotii puternice si greu de gestionat 

Bucurie, furie, teama, exaltare, tristete, dezgust etc. Asa cum fiecare om are amprenta lui unica, timbrul vocal unic, scrisul unic, ADN-ul unic, asa sunt si trairile, intensitatea trairii emotiilor si a exteriorizarii lor sunt individuale.

La fel este si cu stapanirea emotiilor, fiecare individ isi are propria modalitate de autocontrol, exersata de-a lungul timpului.

Momentul in care o persoana se adreseaza cabinetului psihologic este cel in care incepe sa aiba probleme cu ele. Adica atunci cand ceea ce stia pana atunci, nu mai functioneaza si nu-l ajuta sa rezolve situatiile de viata, ci, din contra, il impiedica in planurile lui.

Cea mai frecventa emotie puternica si, probabil, cel mai greu de gestionat de catre oameni este tristetea, acea emotie descurajatoare care impiedica persoana sa se manifeste asa cum, poate, si-ar dori sau cum se asteapta ceilalti.

Daca o persoana este coplesita de tristete o perioada mai lunga, este posibil sa se fi instaurat deja un episod depresiv. In aceasta situatie, intreaga viata ii este data peste cap, atat a ei, cat si a familiei.

In plus, apar si situatii greu de depasit la serviciu, corelate cu neintelegerea celor din jur asupra a ceea ce se intampla cu depresivul.

 

Igiena emotionala

Incet, incet, ne aflam pe drumul cel bun, ca natiune, dar drumul e lung si sinuos. Individual, tine de fiecare sa-si rezolve acest echilibru. Daca privim igiena emotionala ca pe un echilibru al emotiilor, ar insemna sa avem cate un pic din fiecare emotie in fiecare zi.

O emotie de suparare sa fie echilibrata de una de bucurie, una de iubire – de una de ura, una de exaltare – de una de tristete adanca s.a.m.d.

Dar daca vorbim de intensitatea si durata lor, din pacate, in tara noastra, ritmul vietii e unul alert, incarcat de nemultumiri, de nedreptati, de ignoranta, de nevoi nesatisfacute, de competitie acerba intre oameni.

Toate acestea duc inspre o viata alergata, cu mai multe activitati profesionale, cu mai mult timp petrecut la serviciu, cu cerinte mari, cu mai multe griji legate de viata de zi cu zi, in detrimentul timpului de calitate petrecut in compania celor dragi, in defavoarea  omului, in primul rand, care incepe incet, incet sa-si piarda valorile asupra timpului petrecut printre oameni.

Prea putini oameni au o igiena a vietii proprii, prea putini se bucura de relaxarea cotidiana pe care o pot gasi pretutindeni in jur: intr-o adiere de vant prin frunzele copacilor, intr-o raza de soare sau in stropii de ploaie, in „galagia“ produsa de jocul copiilor cand trecem pe langa un parc, in zambetul unui coleg cand ajung la birou, in dragul de a da „buna ziua!“ celor cu care relationeaza…

As putea continua la nesfarsit cu lucruri „banale“, detalii minore, care, impreuna, pot alcatui un tablou mai relaxat, care poate redresa balanta emotiilor negative.

Da, cei care reusesc sa faca asta, se bucura de viata si ajung sa solicite servicii psihoterapeutice doar pentru… dezvoltare personala.

 

Rolul unui psihoterapeut este sa furnizeze calm si liniste

In primul rand, psihoterapeutul trebuie sa se foloseasca de ascultarea activa, ca sa dea ragaz persoanei sa-si spuna durerea. Apoi, sa ofere ghidaj inspre gasirea cailor catre solutiile pe care persoana le cauta.

Acest ghidaj eu il fac cu mare rabdare, cu blandete si, probabil, cu cea mai mare incurajare: ii instiintez ca „fiecare e spe­cialist in viata lui“. Pornind de la aceasta premisa, ca „esti specialistul vietii tale“, il investesc cu increderea ca are puterea de a-si rezolva „incurcatura emotionala“ in care se afla.

In cazul unei persoane coplesite de tristete, merg alaturi de ea cu pasi marunti, iar printre primele lucruri pe care i le spun, este ca depresia se numeste de fapt „episod depresiv“. Intelegand acest lucru, persoana incepe sa vada „luminita de la capatul tunelului“.

 

Terapia celor coplesiti

Terapia in cazul persoanelor coplesite de o anume emotie porneste de la… emotii. Emotiile sunt dintotdeauna cu omul, rolul lor este de adaptare la situatiile de viata. Sa luam, de exemplu, frica.

Omul, la emotia de teama puternica, are cele trei reactii de raspuns, cei 3F: fight, fligth or freeze (de lupta, de zbor sau de inghet), in functie de situatie; anxietatea crescuta va determina unul din cele trei comportamente reflexe.

O mamica spune ca baietelul ei „ingheata“ pe teren in timpul unei competitii sportive, cand este fata in fata cu adversarul. O studenta recunoaste ca nu s-a pregatit pentru examenul care-i produce teama si „zboara“ in club, sa petreaca toata noaptea. Un tanar „lupta“: rabufneste furios si tipa cand seful il intreaba de ce nu si-a facut treaba.

Aceste reactii la stres sunt normale. Toate acestea isi gasesc o radacina comuna, aceea a anxietatii. De fiecare data cand sunt descrise astfel de situatii, ele se produc pe un fond anxios, emotii scapate de sub control. Terapia care se impune este una cu latura cognitiv-comportamentala, dar si analitica.

Se evalueaza situatiile care produc cele mai intense emotii, iar daca acestea nu sunt proportionale cu emotia degajata, se lucreaza la nivelul convingerilor de baza, al stimei de sine. Terapia de grup este recomandata in unele din cazuri.

Psihoterapia este un proces care cere implicare din ambele parti, a persoanei si a terapeutului, un anumit nivel de intelegere si constientizarea propriilor trairi, persistenta, rabdare si, cel mai important, timp – deoarece intregul proces tearapeutic se desfasoara in cateva luni.

 

Femeile – mai emotive?

As fi tentata sa afirm ca da. Insa emotivitatea tine de individ, de experienta lui de viata, de modul in care a invatat in primii ani de viata sa faca fata emotiilor; in plus, frica se transmite din generatie in generatie.

In societatea noastra, a plange in public e ceva acceptat daca esti femeie; daca insa esti barbat si iti exprimi astfel de emotii in fata celorlalti, esti catalogat a fi „slab ca o femeie“, insa e acceptabil, ca barbat, sa mai ai cate o manifestare furios-agresiva, asta fiind considerat ca ceva „masculin“.

 

Cultura si emotiile

Cultural, femeile sunt mai dispuse sa-si arate emotiile, pe cand barbatii sunt mai rezervati in exprimarea lor, dar asta nu inseamna ca nu le traiesc.

Sunt si cazuri de exceptie, cum ar fi in sindromul Asperger, care se caracterizeaza printr-o incapacitate de comunicare cu cei din jur a emotiilor traite, sindrom care se amelioreaza inspre varsta maturitatii si este mai frecvent intalnit in randul barbatilor decat al femeilor.

Ceea ce este interesant de stiut, este ca efecte devastatoare pentru individ are negarea emotiei sau refuzul manifestarii ei.

In astfel de cazuri, se produc blocaje si se somatizeaza la nivelul functiilor corporale, care vorbesc un limbaj  de obicei mai expresiv si dezvaluie opinia individului mult mai clar decat ar putea-o face cuvintele.

Emotiile si expresiile fizice ale functiilor corporale ne spun cum reactioneaza mintea intr-o situatie favorabila sau nefavorabila. Selectia organului simptomatic se produce la un nivel neconstientizat de catre individ si are o utilitate pentru acesta.

Poate fi un organ inferior genetic, poate fi „modelat“ dupa o persoana din familia de origine („toti din familia mea au alergii“, „si mama si bunica au probleme cu stomacul“), organul poate avea o valoare simbolica importanta pentru individ (problemele la inima pot arata de­zamagirea in viata sau in relatia de iubire, cancerul de san poate fi legat de pierderea rolului de parinte la mijlocul vietii), sau poate fi ales pentru ca „este la moda“ (sindromul premenstrual si problemele de alimentatie pot fi „la moda“, in timp ce migrenele sunt deja „demodate“).

 

Batalii emotionale

In cele mai multe cazuri, indiferent de conditiile in care se desfasoara activitatea la job sau relationarea la locul de munca, sau in cadrul grupului de prieteni, cele mai crancene batalii emotionale se dau in familie: fie ca vorbim de relatia copil-parinte, fie de relatia sot-sotie, iubit-iubita.

Cand o persoana are o nemultumire in ceea ce o priveste, sentimentul ei comunitar scade – asta inseamna o alterare a relationarii cu cel de langa ea, iar cel mai apropiat si susceptibil de a simti asta este partenerul de viata.

Situatiile in care degenereaza natura relatiei sunt diverse: de la modul evitant – de exemplu, tipul workaholic, prin care individul pur si simplu isi umple timpul cu activitati de serviciu pentru a evita persoana de acasa (pasiv-agresiv) –, pana la conflictele de violenta verbala, care escaladeaza spre violenta fizica.

 

Lectia gestionarii emotiilor

Niciodata nu e prea tarziu sa inveti ceva, cu atat mai mult cand sunt lucruri care tin de tine, ca individ, sa te cunosti, sa incerci sa descoperi de ce reactionezi asa, cu emotivitate crescuta in anumite situatii, si cum poti sa intervii pentru a-ti fi mai bine, pentru a te descurca mai usor in viata  si pentru a-i putea sustine pe cei din jurul tau prin intelegere.

Gestionarea emotiilor se invata inca din copilaria mica, din primii ani, insa, pe parcursul vietii, aceasta modalitate trebuie mereu readaptata la noile situatii cu care adultul are de-a face.

Pentru unii, aceasta adaptare se realizeaza usor, in mod natural, iar pentru cei care nu au o la fel de mare flexibilitate in gandire, orice schimbare (situatie nou aparuta) care-i determina sa paraseasca zona de confort, adica ceea ce stiu, devine o povara.

 

Autocontrolul emotional

Inca nu am vazut pe cineva sa explodeze din prea mult autocontrol, dar totul e posibil. Ca indivizi, avem nevoie de autocontrol, fara autocontrol nu am avea o societate functionala. Autocontrolul se invata, se exerseaza pe tot parcursul vietii, face parte din stilul vietii, autocontrolul este bun, asa cum sunt multe substante bune atat timp cat nu facem abuz de ele.

 

Adriana Marton, Timisoara, psihoterapeut adlerian, psiholog clinician

http://adrianamarton.blogspot.ro/